O Lumină pentru lume

Zilele acestea mi-am adus aminte de timpurile copilăriei mele când la tot satul se deconecta curentul electric și eram nevoiți să petrecem serile lungi foarte creativ. Dezghiocam popușoi, cântam împreună cu toată familia, jucam jocuri de cuvinte cu orașe și nume din Biblie și ne făceam lecțiile la lumina unei lumânări sau lampa de gaz, iar aceasta era considerat- un lux. Dar niciodată nu s-a pus în socoteală ideea că ai putea să nu te pregătești de ore pentru că nu era electricitate! Categoric! Câteodată, tata ne aducea unul din farurile unui tractor și îl agăța cât mai înalt în bucătărie ca să vedem mai bine toate lucrurile.

Dacă se întâmpla ca în una din aceste seri mama să coacă pâinea, atunci priveam la flăcările din cuptor ca la o minune, pentru că ceea ce se petrecea cu flăcările focului era ceva ce nu puteam vedea în altă parte- primind și lumină și căldură…Tot ce se întâmpla în acele seri în casele noastre era în cercul familiei, în comunicare, și astfel am ajuns să ne cunoaștem foarte bine și să împărtășim aceleași bucurii. În contextul acestor amintiri m-am întrebat, și vă provoc și pe dumneavoastră să vă închipuiți ce am face astăzi dacă am rămâne pentru câteva zile fără electricitate?

Primul gând este- conexiunea de internet – wifi, nu avem cu ce să ne încărcăm telefoanele, nu avem apă caldă… și toate aceste gânduri sunt însoțite de panică. Ce ar face azi adolescenții și copiii fără sursa de electricitate? Mulți am sta fără folos pentru că ne-am obișnuit cu toate comoditățile vieții contemporane, ne sunt date ca un dar și nu ne închipuim cum ar fi să trăim fără lumină. Disperarea pe care o simțim pentru așa lucruri materiale cum sunt lumina produsă de electricitate, ar trebui să copleșească fiecare om care nu trăiește în Lumina lui Dumnezeu! David a cunoscut Cine este Dumnezeu:

”Da, Tu eşti lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu.” 2 Samuel 22:29

Oamenilor nu le place să recunoască că bezna de întuneric în care trăiesc din cauza robiei păcatului, și totuși doar cel care are o relație reală cu Dumnezeu nu trăiește în întuneric, ci experimentează lumina minunată a lui Dumnezeu.

”Mulţi zic: „Cine ne va arăta fericirea?” Eu însă zic: „Fă să răsară peste noi lumina Feţei Tale, Doamne!” Psalmul 4:6

Atunci când prezența lui Dumnezeu locuiește în tine, trăiești acea fericire care o aduce Lumina Feței Sale, o prezență atotsuficientă, care aduce lumină în orice colț al ființei tale, și izgonește întunericul păcatului, cu prezența Lui cea Sfântă. Oamenii care caută lumina lui Dumnezeu o pot găsi atât de ușor! Dumnezeu arată ce este fericirea adevărată.

”Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” Psalmul 119:105

În Cuvântul Lui găsim direcție pentru viața noastră și prin El găsim Calea care duce la viața veșnică!

”Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o.” Ioan 1:3-5

Dacă ne îngrijorează lipsa luminii produse de electricitate, atunci ar trebui și mai mult să ne îngrijoreze dacă încă nu suntem parte din lumina lui Dumnezeu, pentru că cine nu are lumina lui Dumnezeu- nu are viață! Trăiești în lumină sau în întuneric? Caută să ai Sursa luminii în inima ta și să trăiești potrivit cu aceasta- potrivit cu exemplul Domnului Isus care S-a jerfit ca fiecare dintre noi să putem ieși din întunericul păcatului și să moștenim Casa Luminii Veșnice prin credință!