Nu osteniți în facerea binelui

Întrebare:

Cum trebuie înțeles îndemnul apostolului Pavel din a doua sa epistolă către Tesaloniceni: “Nu osteniți în facerea binelui”?

 Biblia ne îndeamnă să facem bine și să căutăm foloasele altora. Totuși, acest îndemn, în contextul lui, apare mai degrabă ca și un contrast cu îndemnul de mai înainte și cel de după. De ce? Apostolul Pavel face acest îndemn în contextul în care îndeamnă pe tesaloniceni să nu mai susțină material pe acei din biserică, care se agită de parcă ar face mare lucrare în via Domnului, dar, de fapt, se țin de nimicuri. Apostolul Pavel a observat această problemă pe când a fost încă la ei și din acest motiv a refuzat suportul material din partea bisericii, suport care l-a meritat (nu că n-am avut dreptul acesta, spune apostolul la 2 Tesaloniceni 3:9,). Apostolul Pavel a refuzat suportul din partea lor ca să le dea o lecție, o pildă demnă de urmat. Când a fost la ei le-a vorbit celor care nu lucrau cu mâinile lor și i-a îndemnat să lucreze (2 Tesaloniceni 3:10; 1 Tesaloniceni 4:11). Apoi, în prima sa epistolă din nou le-a vorbit despre aceasta și a îndemnat pe cei cu pricina să se apuce de lucru:

Cît despre dragostea frăţească, n-aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învăţăţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii, şi iubiţi în adevăr pe toţi fraţii, cari sînt în toată Macedonia. Dar vă îndemnăm, fraţilor, să sporiţi tot mai mult în ea. Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi, şi să lucraţi cu mînile voastre, cum v-am sfătuit. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară, şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni. (1 Tesaloniceni 4:9-12)

Din felul cum le-a scris apostolul Pavel se pare că oamenii aceștea căutau să arate că lucrează, dar, de fapt, se băgau în treburile altora și aceasta nu este cuviincios. Despre ei apostolul Pavel scrie că trăiesc în neorânduială. Aceștea sunt oameni din biserică, care nu numai că ei nu fac nimic, dar împiedică și pe alții, în special liderii bisericii, să-și facă lucrarea. Ei pretind a fi lucrători în Evanghelie și caută suport material din partea bisericii și unii chiar reușesc să primească suport material din partea unora din biserică în contextul în care nici chiar păstorii nu beneficiază de un suport stabil din partea bisericii care o păstoresc. În prima epistolă către Tesaloniceni apostolul Pavel îndeamnă biserica (conducerea bisericii) să mustre pe cei ce trăiesc în neorânduială:

Vă rugăm, de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe cei ce trăiesc în neorînduială; să îmbărbătaţi pe cei desnădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi. (1 Tesaloniceni 5:14)

În a doua epistolă apostolul Pavel explică foarte clar ce înseamnă trăire în neorânduială:

Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorînduială, nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri. (2 Tesaloniceni 3:11)

Pentru că acești oameni, care trăiau în neorânduială, nu au primit mustrarea apostolului Pavel și nu s-au apucat de lucru, în a doua sa epistolă apostolul îi îndeamnă pe sfinții din biserică să se depărteze de astfel de frați și să nu aibă nicio legătură cu ei: să nu-i socoată ca pe niște vrăjmași, ci să-i mustre ca pe niște frați, iar pe cei ce trăiesc în neorânduială îi îndeamnă din nou să-și mănânce pâinea, lucrând în liniște:

În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorînduială, şi nu după învăţăturile, pe cari le-aţi primit de la noi. Voi înşivă ştiţi ce trebuie să faceţi ca să ne urmaţi; căci noi n-am trăit în neorînduială, între voi. N-am mîncat de pomană pînea nimănui; ci, lucrînd şi ostenindu-ne, am muncit zi şi noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi. Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi înşine o pildă vrednică de urmat. Căci, cînd eram la voi, vă spuneam lămurit: “Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănînce.” Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorînduială, nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri. Îndemnăm pe oamenii aceştia şi-i sfătuim, în Domnul nostru Isus Hristos, să-şi mănînce pînea lucrînd în linişte. Voi, fraţilor, să nu osteniţi în facerea binelui. Şi dacă n-ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vi-l, şi să n-aveţi nici un fel de legături cu el, ca să-i fie ruşine. Să nu-l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să-l mustraţi ca pe un frate. (2 Tesaloniceni 3:6-15)

În versetele 12 și 13 sunt două îndemnuri adresate la două categorii diferite de oameni: în versetul 12 apostolul îndeamnă pe cei care trăiau în neorânduială și erau la întreținerea membrilor bisericii, iar îndemnul din versetul 13 este adresat celorlalți din biserică, care susțineau material pe cei ce trăiau în neorânduială:

12. Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorînduială, nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri. Îndemnăm pe oamenii aceştia şi-i sfătuim, în Domnul nostru Isus Hristos, să-şi mănînce pînea lucrînd în linişte. (v. 11-12)

13. Voi, fraţilor, să nu osteniţi în facerea binelui.

Mai departe apostolul Pavel îndeamnă pe membrii bisericii ca să-i însemne pe cei care vor continua să trăiască în neorânduială (nu vor primi mustrarea din această scrisoare) și să nu aibă niciun fel de legături cu ei. Apostolul îi atenționează să nu-i socoată ca vrăjmași (nu este aceeași situație ca în 1 Corinteni 5), ci să-i mustre ca pe niște frați, ca să le fie rușine și să se apuce de lucru.

Sfatul pentru biserică este ca să continue să-i ajute material pe slujitorii bisericii, pe cei care cu adevărat au nevoie de suportul lor material și să nu se poticnească de faptul că unii fac abuz de bunătatea lor. S-ar putea întâmpla ca, după ce ai avut două-trei experiențe de genul acesta, când cineva a făcut abuz de bunătatea ta, să-ți închizi inima și față de cei care chiar au nevoie de ajutorul tău.

Deci, trebuie să identificăm pe cei care trăiesc în neorânduială și să nu-i încurajăm în starea aceasta, susținându-i material, dar totodată să fim sensibili la nevoile celor care cu adevărat au nevoie de ajutorul nostru: slujitori, văduve, orfani, bolnavi, străini.