Cum să nu cauți la fața omului?

Întrebare:

Ce înseamnă părtinirea? Oare dacă în Biserică mă simt mai bine într-un anumit cerc de oameni, iar cu ceilalți nu petrec așa mult timp înseamnă că caut la fața omului? Explicați, vă rog.

Ce este părtinirea?

Părtinirea nu este compatibilă cu credința în Hristos

Apostolul Iacov ne spune în Epistola sa:

“Fraţii mei, să nu tineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului.”  (Iacov 2:1)

De ce spune Dumnezeu aşa în Sfintele Scripturi? Tot în Sfintele Scripturi El ne răspunde:

Căci Domnul, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri; care face dreptate orfanului si văduvei, care iubeşte pe străin şi-i dă hrană şi îmbrăcăminte. (Deuteronom 10:17-18)

Iar dacă Dumnezeu nu caută la faţa omului,

“Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.” (I Petru1:17-19)

Deci, să nu fim părtinitori pentru că Dumnezeu nu este părtinitor. Dar, înainte ca să luăm o atitudine cu privire la acest rău care este părtinirea, trebuie mai întîi să ne clarificăm ce este şi ce nu este căutarea la faţa omului.

Ce este părtinire?

Cu toţii ştim că un exemplu concret defineşte cel mai bine şi clarifică orice noţiune sau adevăr. Aşa a procedat şi Iacov. Ca să înţelegem ce este părtinirea el spune:

de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur şi cu o haină strălucitoare, şi intră şi un sărac îmbrăcat prost; şi voi puneţi ochii pe celce poartă haina strălucitoare, şi -i ziceţi: ,,Tu şezi în locul acesta bun!“ Şi apoi ziceţi săracului: ,,Tu stai colo în picioare!“ Sau: ,,Şezi jos la picioarele mele!` (Iacov 2:2-3)

Deci, în baza acestei pilde putem spune că părtinirea este o atitudine greşită pe care un om o ia cu privire la alt om în dependenţă de manifestările exterioare fără să ia în consideraţie faptele şi caracterul persoanei respective. Părtinirea este un păcat comis şi de creştini şi chiar şi în adunări în timpul serviciilor de închinare.

Ce nu este părtinire?

Cum ar fi trebuit să procedeze corect fraţii în situaţia descrisă mai sus. Este evident că în adunare primul a venit săracul, îmbrăcat prost şi s-a aşezat pe o bancă de unde să poată asculta mesajul lui Dumnezeu. Bogaţii veneau printre ultimii sau poate chiar întârziau şi întrau în timp ce închinarea era în desfăşurare. Fratele care s-a oferit să- i arate grijă şi atenţie bogatului, numai din motivul că la văzut “cu o haină strălucitoare şi cu un inel de aur” ar fi trebuit să se gândească mai întâi la faptele celor doi şi anume că, săracul, care a venit primul în adunare este îmbrăcat prost tocmai din pricina că bogatul i-a oprit plata după ce i-a secerat câmpurile. Dacă i s-ar fi dat salariul la timp, ar fi putut şi săracul să-şi cumpere o haină mai bună care nu ar fi scos în evidenţă sărăcia lui. Totodată, fratele care a fost părtinitor mai sus, dacă s-ar fi gândit la faptele bogatului îmbrăcat cu haina strălucitoare şi cu inel de aur şi anume că acest inel şi haina stralucitoare de pe bogat sunt cumpărate pe preţul plăţii oprite de la cei ce i-au secerat câmpurile, printre care şi fratele “îmbrăcat prost” din adunare. Încă, dacă s-ar mai fi gândit fratele nostru părtinitor, şi-ar mai fi dat seama că, de fapt, acest bogat este printe cei care îl târăsc înaintea judecătorilor şi batjocoresc frumosul nume pe care îl poartă creştinii. Odată ce ar fi realizat aceasta, nu s-ar mai fi oferit să-i acorde aşa onoruri care să-l facă pe bogat să-i dispreţuiască pe creştini şi să-i batjocorească mai mult şi ieşind din biserică să spună: “Măi, da proşti mai sunt! Cu cât îmi bat joc mai mult de ei şi îi batjocoresc cu atît mai mari onoruri îmi fac.” Deci, părtinirea este un rău care îl încurajează pe cel rău şi mai mult în răul care îl face şi pe cel neprihănit îl descurajează în neprihănirea lui.

Care sunt cauzele căutării la fața omului?

Toţi suntem aleşi de Dumnezeu ca să fim moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit-o celor ce-l iubesc. Dumnezeu face deosebire între oameni într-un alt fel, nu după criteriile acestei lumi. El priveşte altfel pe cei săraci în ochii lumii şi Iacov ne spune:

“Nu faceţi voi oare o deosebire în voi înşivă, şi nu vă faceţi voi judecători cu gînduri rele? Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc? Şi voi înjosiţi pe cel sărac!” (Iacov 2:5-6)

De ce judecători cu gânduri rele? Pentru că Dumnezeu a ales “.. pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit- o celor ce-L iubesc”. De ce încă mai zice ”judecători cu gânduri rele”? Pentru că, parcă fraţii noştri, ar urmări un câştig material de la cel bogat, ar aspira la averea lui, de vreme ce îi fac aşa onoruri. Şi dacă cel sărac prin înfăţişarea lui nu promite nimic în plan material, atunci l-au dispreţuit. Pentru ei valorează banii, averea şi nu are valoare omul. Aceasta este judecata cu gânduri rele, când pui preţ pe om nu pentru valoarea lui ca om, ca creatură a lui Dumnezeu, ci pentru alte lucruri care nici pe departe nu au valoarea pe care o are omul.

Aceasta inversare a valorilor îi face pe oameni să nu aibă milă, așa cum scrie Iacov în același capitol. Aceasta este pricina care o spune Iacov când zice că judecata lui Dumnezeu “este fără milă pentru cel ce n-a avut milă” de sărac şi l-a tratat cu părtinire, l-a dispreţuit şi a mai adăugat necaz la necazul lui.

Când am predat o sesiune a Institutului de Studii Biblice Inductive în una din țările unde creștinii sunt persecutați din greu, una din studente, sora noastră în Domnul, mi-a spus cu multă durere următoarele lucruri. Ea s-a zbătut mult şi prin intemediul unei organizaţii din Elveţia a aranjat ca să poata oferi copiilor bolnavi de tuberculoză din orașul lor medicamente şi mâncare. Aceşti copiii au trăit în păcat, părinţii lor în acelaşi fel şi mizeria lor i-a dus la crimă şi apoi din pricina crimelor au ajuns în închisori unde şi-au luat tuberculoza. Acum, ei sunt aduşi în spital doar ca să moară. Totuşi, pentru că ea nu căuta la faţa omului, pentru că are dragostea lui Dumnezeu şi mila Lui a depus tot efortul să facă aceasta pentru acei copii. Șeful spitalului i-a cerut ca să ducă la el medicamentele şi mâncarea ca să le “distribuie” el, de fapt astfel să le poată fura. Ea a insistat să le administreze direct la aceşti copii şi atunci medicul, care nu are milă şi pentru care vieţile acelor copii nu însemna nimic, le-a închis orice activitate. Sora era aşa de îndurerată şi cu lacrimi a venit în clasa unde tot ne-am rugat ca Dumnezeu să sfărâme inima de piatră a acelui om şi să-i dea milă, sau să-l ia din calea acestei lucrări frumoase care se face. Răutatea acestui şef a întrecut orice măsură penru că omul nu are valoare inaintea lui, dar Dumnezeu, care nu este părtinitor, a ales pe cei săraci în ochii lumii, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc. Ce mult mă bucură aceste cuvinte. Pentru că OMUL are o aşa de mare valoare încât

“… atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că dat pe singurul Lui Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară ci sa aibă viaţaveşnică.” (Ioan 3:16)

Atât timp cât nu înţelegem această dragoste din inima lui Dumnezeu, rămânem cu o atitudine de părtinire care nu va întîrzia să-şi arate efectele în vieţile noastre şi ale altora…

Care sunt efectele căutării la fața omului?

Nu ştiu câţi din voi aţi fost înjosiţi pe nedrept, adică tocmai cei care vă aşteptaţi să vă ia apărarea şi să vă facă dreptate, ei ajung să vă nedreptăţească. Fratele sărac descris în Iacov 2 se aşteptă să găsească cel puţin înţelegere şi mângâiere în adunarea copiilor lui Dumnezeu. Dar, a ajuns să fie nedreptăţit şi de ei. Poţi tu să-ti inchipui cu ce inima a plecat acasă? Poți tu să te pui în locul lui pentru puţin timp? Totuşi, săracul are un Apărător care spune aşa în Sfintele Scripturi:

“Dacă împrumuţi bani vreunuia din poporul Meu, săracului care este cu tine, să nu fii faţă de el ca un cămătar, şi să nu ceri camătă dela el. Dacă iei zălog haina aproapelui tău, să i-o dai înapoi înainte de apusul soarelui; căci este singura lui învelitoare, este haina cu care îşi înveleşte trupul: cu ce are să se culce? Dacă strigă spre Mine după ajutor, Eu îl voi auzi, căci Eu sînt milostiv.” (Exod 22:25-27)

Deci, prin părtinire înjoseşti pe cel sărac pe nedrept şi Dumnezeu va interveni pentru el şi îti va cere socoteala.

Să ştii că atunci când înjoseşti pe nedrept pe cel sărac un alt efect este că astfel înalţi pe nedrept pe cel bogat. Iacov zice:

“Oare nu bogaţii vă asupresc şi vă târăsc înaintea judecătoriilor? Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care-l purtaţi?” (Iacov 2:6-7)

Deci, încurajezi pe cei ce îşi bat joc de tine şi de fraţii tăi şi care batjocoresc frumosul nume pe care i-l purtăm. Peste tot pe unde merg aceşti oameni li se acordă mari onoruri şi nimeni în lumea aceasta nu-i confruntă. Dar ei au nevoie să fie confruntaţi şi să fie confruntaţi dupa adevăr, adică după Cuvântul lui Dumnezeu. Iacov face aceasta şi în epistola lui de mai multe ori îi confruntă direct.

Să nu nedreptăţim pe sărac şi să nu înălţăm pe cel bogat pe nedrept, pentru că aşa călcăm Legea împărătească. Fraţii credeau că  împlinesc această lege, care spune “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Cine din noi îşi doreşte să fie înjosit atunci când va ajunge în vremuri de răstrişte şi în situaţii dificile în viaţă. Sau cine din noi îşi doreşte să fie încurajat în aroganţă şi să nu fie confruntat atunci cînd a luat-o pe o cale greşită.

Domnul Isus a exemplificat aplicaţia acestei legi cînd a spus pilda Samariteanului milos. Omul care nimerise între tâlhari nu- şi dorise aceasta şi fără îndoială că nici Levitul şi nici preotul care au trecut pe alături de el fără să-l ajute, tot nu-şi doreau să fi nimerit între tâlhari. Dar, cred că încă mai mult nu şi- au dorit după ce aveau să fi nimerit între tâlhari să fi trecut cineva pe alături tot aşa de indiferent cum au făcut-o ei cu privire la cel nimerit între tâlhari.

Iacov mai spune că dacă căutăm la faţa omului facem un păcat. Aceasta este mai greu pentru oameni să înţeleagă, că păcat sunt nu doar faptele şi cuvintele noastre, ci şi atitudinile greşite faţă de oameni. Iar părtinirea este o atitudine, şi este o atitudine păcătoasă şi o încălcare a legii lui Dumnezeu care atrage asupra sa judecată şi osândă, adică condamnare.

Iacov explică de ce omul părnitinor este osîndit de Lege ca un călcător al Legii prin două concluzii.

“Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într- o singură poruncă, se face vinovat de toate. (Iacov 2:10)

Când conduci maşina şi respecţi viteza, permiţi pietonilor să treacă la trecerea de pietoni, respecţi semnele de circulaţie de pe drum şi într-un moment nu te opreşti la culoarea roşie a semaforului devii unul care a încălcat legea despre circulaţia rutiera. Nu mai contează atunci faptul ca ai respectat totul pînă la acel moment, ci ai devenit unul care ai încălcat legea. Acest lucru Iacov îl ilustrează în baza unui exemplu cu două din cele 10 porunci şi anume.

Căci, Cel ce a zis: “Să nu preacurveşti”, a zis şi: “Să nu ucizi”. Acum, dacă nu preacurveşti, dar ucizi, te faci călcător al Legii. ( Iacov 2:10-11).

Toate acestea ne arată că părtinirea este un păcat care este judecat şi osândit de Dumnezeu.

Care este soluția împotriva părtinirii?

O găsim în versetul 13 al aceluiași capitol:

Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni cari au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei: căci judecata este fără milă pentru celce n’a avut milă; dar mila biruieşte judecata. (Iacov 2:13)

În capitolul 1 Iacov numeşte Cuvântul lui Dumnezeu cu acest termen, legea slobozeniei, pentru că atunci când nu eşti doar un ascultător uituc al Cuvântului, ci îţi adânceşti privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi stăruieşti în ea nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, aceasta zideşte în tine un caracter frumos şi te face fericit în lucrarea ta.

În acest pasaj, Iacov ne spune că Dumnezeu ne va judeca după Cuvântul lui Dumnezeu, care ne învaţă să nu fim părtinitori. Iar judecata după această lege a slobozeniei este fără milă pentru cei ce n-au avut milă şi au dispreţuit pe cel sărac, şi astfel au căutat la faţa omului. Dar mila pentru cei înjosiţi, biruieşte judecata despre care am vorbit mai sus. Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă să avem milă şi acţiunile care au izvorît din milă biruie acea judecată, pentru că nu vor fi judecate. Deci, să fim atenţi cum vorbim şi cum lucrăm şi Dumnezeu să ne ajute ca faptele şi cuvintele noastre să izvorască din mila care o învăţăm de la Dumnezeu şi care o are El faţă de noi.

Să urmăm pilda lui Isus de a nu căuta la faţa omului. Aceasta s-a întîmplat când…

Un Fariseu a rugat pe Isus să mănînce la el. Isus a intrat în casa Fariseului, şi a şezut la masă. Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa Fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor, şi stătea înapoi lîngă picioarele lui Isus şi plîngea. Apoi a început să -I stropească picioarele cu lacrămile ei, şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult, şi le ungea cu mir. Cînd a văzut lucrul acesta, Fariseul, care -L poftise, şi -a zis: ,,Omul acesta, dacă ar fi un prooroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de el: că este o păcătoasă.“ Isus a luat cuvîntul, şi i -a zis: ,,Simone, am să-ţi spun ceva.“ -,,Spune, Învăţătorule“, I -a răspuns el. – ,,Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cinzeci. Fiindcă n’aveau cu ce plăti, i -a iertat pe amîndoi. Spune-Mi dar, care din ei îl va iubi mai mult?“ Simon I -a răspuns: ,,Socotesc că acela căruia i -a iertat mai mult.“ Isus i -a zis: ,,Drept ai judecat.“ Apoi S’a întors spre femeie, şi a zis lui Simon: ,,Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi -a stropit picioarele cu lacrămile ei, şi Mi le -a şters cu părul capului ei. Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de cînd am intrat, n’a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi -a uns picioarele cu mir. De aceea îţi spun: Păcatele ei, cari sînt multe, sînt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin.“ Apoi a zis femeii: ,,Iertate îţi sînt păcatele!“ Ceice şedeau cu El la masă, au început să zică între ei: ,,Cine este acesta de iartă chiar şi păcatele?“ Dar Isus a zis femeii: ,,Credinţa ta te -a mîntuit; du-te în pace.“ (Luca 7:36-50)

După ce am citit acest caz, m-am gândit că căutarea la faţa omului este o nesocotire a adevăratelor valori din om, a acelora care sunt de preţ înaintea lui Dumnezeu. Femeia aceasta, chiar dacă a fost o păcătoasă, a venit la Dumnezeu, L-a iubit mult şi a fost iertată. Dar, oamenii care se considerau drepţi, ca Simon, au nesocotit aceasta pocainţă profundă. Doamne, ajută-ne să privim la oameni cu ochii lui Isus!

Articole recomandate: