Întruparea lui Dumnezeu

Despre întruparea lui Dumnezeu

Pe când eram mici părinţii ne spuneau să fim atenţi la ceea ce facem şi ce vorbim, fiindcă Dumnezeu, care este în cer, ne vede si ne aude chiar şi atunci când nimeni altcineva nu ne vede şi nu ne aude. Aşa ziceau, zic şi vor zice părinţii din America şi din Europa şi de oriunde… Cum se poate ca acelaşi Dumnezeu să fie oricând şi oriunde? Secretul este în faptul că Dumnezeu este Atotprezent. Aceasta înseamnă că El este prezent în mod activ, pretutindeni şi întotdeauna. La Proverbe 15:3 este scris: „Ochii Domnului sînt în orice loc…”, iar la Ieremia 23:24: „Poate cineva să stea într-un loc ascuns fără să-l văd Eu? zice Domnul. Nu umplu Eu cerurile şi pământul? zice Domnul.” Vedem că Dumnezeu nu este limitat în spaţiu, El este oriunde. Mai mult, El nu este limitat nici în timp. El este în afara timpului. Timpul este produsul creaţiei Sale. La Evrei 1:2 este scris că Dumnezeu„la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile.” Moise, într-o rugăciune a sa, spune: „Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.” (Psalm 90:4)

Din articolul „Isus Hristos – Dumnezeu întrupat” am văzut că Domnul Isus este Cuvântul care s-a făcut trup şi care, la început, era Dumnezeu. Astfel, Dumnezeu care este în afara timpului şi în afara spaţiului, a intrat în timp şi în spaţiu pentru a schimba radical cursul istoriei!

Când şi unde S-a făcut Cuvântul trup? Cum S-a făcut trup? Care este semnificaţia întrupării Lui sau ce a urmărit Dumnezeu prin întrupare? Vom căuta răspuns la aceste întrebări în cele patru Evanghelii, şi anume în textele care vorbesc despre vestirea naşterii, naşterea şi copilăria Domnului Isus.

Când?

Evanghelistul Luca ne scrie că aceasta s-a întâmplat pe vremea recensământului făcut din porunca lui Cezar August, Împărat roman, (Luca 2:1). De la evanghelistul Matei aflăm că împărat în Iudea era Irod „în zilele împăratului Irod” (Matei 2:1), şi anume Irod, tatăl lui Arhelau (Matei 2:22).

Unde?

Cu toate că părinţii Domnului Isus locuiau în cetatea Nazaret din Galilea, totuşi Domnul Isus S-a născut în Betleem, cetatea lui Iuda, unde părinţii Lui au mers ca să se înscrie după porunca Cezarului. Astfel s-a împlinit Scripturile care ziceau că Mesia avea să se nască în Betleemul lui Iuda. (Luca 2:3-7, Mica 5:2).

Cum?

Unul din pasajele care ne relatează despre naşterea Domnului Isus este Matei 1:18-25. Evanghelistul Matei scrie la versetul 18 că „Maria, mama Lui era logodită cu Iosif, şi înainte ca ei să locuiască împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt.” Când Iosif, logodnicul Mariei, şi-a pus în gând să o lase în ascuns, un înger al Domnului i s-a arătat în vis şi i-a spus că „ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt” (Matei 1:20).

Alt pasaj care vorbeşte despre vestirea naşterii Domnului Isus este Luca 1:26-38. Evanghelistul Luca scrie cu privire la Maria, mama Domnului Isus:„Dumnezeu a trimis pe îngerul Gavril la fecioara Maria, care era logodită cu un bărbat, numele căruia era Iosif, din casa lui David. Ea nu cunoscuse de bărbat. După ce Îngerul i-a transmis mesajul lui Dumnezeu, ea a rămas uimită şi a întrebat cum se poate întâmpla ca să rămână însărcinată fiindcă ea nu ştie de bărbat. La versetul 35 Îngerul îi explică cum are să se întâmple aceasta: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri.” Maria s-a pus la dispoziţia lui Dumnezeu: „Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mise după cuvintele tale!”

Deci, Domnul Isus S-a născut dintr-o fecioară care nu a cunoscut bărbat până la naşterea Domnului, după cum a fost prorocit la Isaia 7:14: „De aceea, Domnul însuși vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un Fiu și-I va pune numele Emanuel.”

Semnificaţia

La Luca 1:35 Îngerul Gavril îi spune fecioarei Maria că, deoarece va concepe de la Duhul Sfânt, „Sfântul care se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.” Iar la versetele 31-33 scrie „îi vei pune numele Isus, El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie a tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.

La Luca 1:54-55 scrie că prin aceasta Dumnezeu a împlinit făgăduinţa făcută lui Avraam şi seminţei lui în veac. Şi la Luca 1:72 Astfel Îşi arată El îndurarea faţă de părinţii noştri, şi Îşi aduce aminte de legământul Lui cel sfânt…”

La Matei 1:21 scrie „î-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” Şi la Matei 1:23 scrie „Îi vor pune numele Emanuel, care tălmăcit înseamnă „Dumnezeu este cu noi”.

La Luca 2:10-11 când Îngerul le vesteşte păstorilor naşterea Domnului, le spune „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul (adică Dumnezeu).” Iar la Luca 2:29-32 scrie că Simeon, când a luat pe pruncul Isus în braţe a spus despre El: „au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor, lumina care să lumineze neamurile, şi slava poporului Tău Israel.”

Astfel, Dumnezeu care este din veşnicii, care este în afara spaţiului şi în afara timpului, a intrat în spaţiu şi în timp, pentru a veni în ajutor poporului Său Israel, după făgăduinţele făcute lui Avraam şi seminţei Lui. De aceea, noi numim pe Domnul nostru Isus Hristos „Emanuel”, adică „Dumnezeu este cu noi”!

Dacă doriţi să cunoaşteţi mai multe despre făgăduinţele făcute de Dumnezeu lui Avraam şi seminţei lui şi de ce a trebuit ca, anume, Dumnezeu să vină în trup şi să moară pe cruce pentru păcatele omenirii, vă recomand să studiaţi manualul de studiu biblic inductiv „Legământul”. Acesta este un studiu tematic din care veţi afla care este legătura dintre cele trei legăminte majore din Biblie: legământul Avraamic (Geneza 15), legământul Legii sau Vechiul Legământ (Exod 24) şi Noul Legământ (Matei 26:26-29). Din acest studiu veţi înţelege bine ce avem noi în Noul Legământ, aşa ca să nu trăim ca nişte „cerşetori” (spirituali), de vreme ce avem pe Dumnezeu ca Tată!