Întâlnirea cu Petre Costea la USM

Peter Costea

Timp de două zile am avut în vizită la noi pe Peter Costea, preşedintele Alianţei Familiilor din România care este şi avocat în SUA. Astăzi, d-ul Peter Costea a avut o întâlnire cu studenţii de la Universitatea de Stat din Moldova unde a prezentat felul în care tentindeţe noi din legislaţia internaţională prezintă un pericol pentru institutul familiei.

Întâlnirea cu Peter Costea la USM

Au participat un grup bun de studenţi care au fost interesaţi de subiect şi care realizează serioazitatea acestor ameninţări.

Înainte ca să înceapă întrunirea, când doar am întrat în aulă, erau câţivai studenţi. Din vorbă în vorbă am ajuns să discutăm şi despre situaţia tensionată din ţară şi tulburarea în care ne aflăm toţi. Unul din ei, a spus că nu vede nici un viitor, dacă lucrurile rămân aşa cum sunt. Când am fost întrebat care sunt cauzele că am ajuns unde suntem, le-am atrast atenţia la păcatele în care trăieşte naţiunea noastră şi în care a trăit fără să-şi dea seama că va trebui să plătească un preţ scump şi că consecinţele vin repede. Iată-le că au şi venit. Despre aceasta, voi aborda mai mult într-un viitor articol.