Ne pregătim de Paști sau discutăm despre legea antidiscriminare?

Au rămas mai puțin de două săptămâni până vom sărbători Paștele. Ieri premierul a făcut următoarea declarație despre atitudinea luată de fețele bisericești vizavi de legea antidiscriminare: 

„Prea multe discuţii, prea multă speculaţie şi prea multă răutate există în acest sens, mai cu seamă că acum suntem în perioada când cu toţii ne pregătim, inclusiv sufletește, de sfintele Sărbători de Paşti”.

A mai făcut premierul și acest apel:

„Vin cu un apel, în primul rând, către cei care sunt chemați să slujească. Afându-ne în Postul cel Mare să se facă o pauză în a discuta în tonalitatea care există în ultima perioadă. Să lăsăm credincioșii să se pregătească de sfintele sărbători de Paști”,

În așa caz, poate își iau o pauză și colaboratorii de la Guvern și Ministerul Justiției ca să se pregătească de sfintele sărbători de Paști? Ministrul Justiției Oleg Efrim a făcut tot ieri declarația că proiectul legii antidiscriminare va fi transmis Parlamentului până la sfârșitul acestei luni.  Deci, nici ministrul, nici ceilalți colaboratori ai Ministerului Justiției nu se gândesc să-și ia o pauză și nu se pregătesc de sărbătorile de Paști, ci, ca nici odată, cu toată stăruința și insistența pun presiuni pentru adoptarea acestei legi în termeni cât mai scurți. Oare nu cumva acționează astfel pentru a profita de preocuparea credincioșilor de pregătirile pentru Paști? Nu este aceasta răutate? Nu este aceasta speculație? Domnul Isus a spus cu privire la astfel de situații astfel:

De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau, cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău”, şi, când colo, tu ai o bârnă în al tău?… Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. (Matei 7:3-5)

Dacă să facem o pauză, atunci să o facem toți  – și la Biserică, și la Guvern și la Parlament, iar după Paști, să revenim la discuție, căci ne privește pe toți. Iar în pregătirile noastre  sufletești pentru Paști, să ne facem timp să citim Sfintele Scripturi și să vedem ce spune Dumnezeu și cu privire la practicile care sunt cuprinse în noțiunea inventată de “orientare sexuală” ca apoi, după Paști, să luăm o hotărâre înțeleaptă și pentru care nimeni să nu ajungă a fi blestemat de urmași și nici să nu primească o osândă veșnică de la Dumnezeu. Vorba ceea, a fi  domn – i-o întâmplare, a di OM  e lucru mare!