Momente din istoria satului Lăpuşna

0
2731

În data de 6 septembrie 2007 am petrecut în ultimul drum pe bunica soţiei mele, pe Chiosa Elizaveta Tudor. La data de 1 septembrie a îmlinit vărsta de 80 de ani. Pe când avea doar 29 de ani a rămas văduvă cu patru copii după ce soţul ei Vladimir a decedat în urma unei boli. Cu toate că era îndemnată de toţi să-i dea pe copiii la orfelinat, bunica a dus tot greul de una singură şi a crescut pe toţi copiii. Nu a plecat nici la Italia, nici în altă parte şi nu a mers să facă bani ca să le facă viaţa mai bună copiilior, ci a stat alături de ei şi i-a crescut, îngrijit şi iubit. Viaţa ei a fost o viaţă trăită frumos şi suntem mândri de ea.

După înmormântare, când am venit să stăm la masă cu toţi cei care au venit să o petreacă în ultimul drum, am căutat să profităm de această ocazie ca să află şi despre viaţa bunicii noastre, dar şi despre istoria satului nostru cunoscută de oameni. În continuare vin să vă împărtăşesc câteva din lucrurile aflate de la oameni, dar cel mai mult mi-a povestit D-ul Ştefan Stanciu.

Foametea din 1946

Aşa cum a fost să fie în toată Moldova, foametea din 1946 a afectat rău şi satul Lăpuşna unde au murit mulţi oameni din pricina ei. În sat s-a înregistrat şi un caz de canibalizm, când o femeie pe nume Ioana şi-a ucis soţul şi când au venit miliţia la ea acasă, au găsit cadavrul soţului ei spânzurat şi pântecele spintecat, iar ea îi mâncase ficatul. D-ul Ştefan Stanciu spune că pe atunci avea 17 ani şi îşi aminteşte bine toate lucrurile. Îi slujea preotului ducând-ul cu carul său şi zice că preotul toată ziua avea de mers de la înmormântare la alta, atât de mulţi oameni mureau. Mai ales, cei mai mulţi oameni au murit în primăvara anului 1947. Toţi erau aşa de slăbiţi încât nici nu putea să sape pentru a îngropa pe cei morţi, nu aveau putere şi săpau doar gropi de o şchioapă adâncime şi aşa îngropau pe cei decedaţi. Doar în primăvara anului 1947 au început autorităţile să dea la cei care erau cel mai tare afectaţi de foame câte ceva porumb şi oamenii mâncau atât grăunţele întregi cât şi ciocălăul gol. Deja în primăvară ieşise urzica şi steghiile şi aşa oamenii rămaşi au reuşit să supravieţuiască.

Deportările din 1948

În anul 1948 au fost deportate din sat 10 familii. Când am întrebat care au fost motivele, mi s-a spus că nu au fost nici un fel de motive, aceştia au fost oameni gospodari, iar autorităţile comuniste aveau plan să deporteze din fiecare sat un anumit număr de familii. Printre cei deportaţi au fost Chiosa Tudor, familia Chirică şi familia D-lui Grigoraş care fuseste primar în timpul până la ocupaţia sovietică din 28 iunie 1940. Bubuioc Mihei impreună cu familia lui nu s-au mai întors înapoi nici odată în sat şi nici copiii lor. Casele acestor oameni erau luate şi folosite de comunişti.

Tentativa de a închide Biserica în 1962

În anul 1962 autorităţile sovietice au căutat să aplice “principiul libertăţii conştiinţei” pe care îl aplicau peste tot distrugând bisericile. În satul nostru atunci era primar Ilarion Ion Bârlădeanu şi el a fost supus autorităţilor căutând să aplice cerinţele lor. Nu au reuşit însă să închidă biserica pentru că toţi oamenii din sat au ieşit şi s-au opus autorităţilor care pe lângă faptul că intenţionau să închidă biserica, mai doreau să scoată din slujbă şi pe preotul nou venit Gheorghe Chiriţa, care slujeşte până în prezent. Stând la masă am întrebat pe oameni care au fost realizările primarului Ilarion Bârlădeanu, pe lângă “insuccesul” tentativei de a ruina Casa lui Dumnezeu. Nimeni nu a putut să-şi amintească nici o realizare. Aşa a trecut acest om prin viaţă şi aşa au trecut mulţi alţii ca el. Cum îţi trăieşti tu viaţa? Ce îşi vor aduce aminte oamenii de tine când vei pleca de pe acest pământ? Dumnezeu spune în Sfânta Scriptură:

Mai mult face un nume bun de cât untdelemnul mirositor, şi ziua morţii de cât ziua naşterii: (Eclesiastul 7:1)

Iar înr-un alt loc spune:

Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare, şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul. (Proverbele lui Solomon 22:1)

Caută să crezi în Dumnezeu, să asculţi de El şi să ai un nume bun atât în faţa Lui, cât şi în relaţiile cu oamenii. Iar dacă cunoşti detalii mai multe cu privire la evenimentele descrise, te invit să le scrii aceste detalii la comentarii, sau sa publici articole despre istoria satului tău.