În zilele de 3-4 octombrie în Moldova va fi marcată Ziua Națională a Vinului. Cu părere de bine, din cauza protestelor, anul acesta sărbătoarea vinului nu va fi organizată în Piața Marii Adunări Naționale, așa cum se obișnuia.
În fiecare an mă frământă aceeași întrebare. De fapt, două: cum într-o țară cu o populație care se declară creștin-ortodoxă în proporție de 96 la sută, vinul este pus în așa cinste? Sfânta Scriptură avertizează că vinul este o destrăbălare, iar cei bețivi nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.
“Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.” (Efeseni 5:18)
“Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 6:9-10)
Știați că Republica Moldova se află în topul țărilor din lume cu cel mai înalt indicator de consum de alcool pe cap de locuitor (în medie 19,2 litri de spirt curat pe cap de locuitor în an), iar cele mai multe crime se comit tocmai la beție? Și atunci, cum o guvernare cu așa o problemă gravă continuă să promoveze băuturile alcoolice prin organizarea Zilei Vinului?
Constat că interesele economice prevalează intereselor legate de sănătatea fizică și psihică a oamenilor. Această sărbătoare nu transmite decât tocmai acest mesaj. Nu avem nevoie de Ziua Vinului. O țară care promovează industrii, ce merg în contradicție cu Cuvântul lui Dumnezeu este sortită sărăciei și pieirii.
Mă rog ca Dumnezeu să ridice la putere oameni temători de El, în stare să înțeleagă aceste lucruri și care să promoveze adevăratele valori. M-am bucurat când am auzit de la un prieten de-al meu, consilier independent dintr-o comună din Moldova, că s-a opus organizării Zilei Vinului în comuna sa și astfel a reușit să-i determine și pe ceilalți consilieri să renunțe la această idee. Fiind antrenor de fotbal, prietenul meu promovează activ modul sănătos de viață printre copiii pe care-i antrenează și-i invață consistent Sfintele Scripturi la fiecare antrenament. De așa modele de funcționari are nevoie țara noastră.
Totuși, schimbarea începe de la fiecare din noi. Domnul să ne ajute să ne întoarcem cu fața la El, să ne pocăim de destrăbălare, să începem o viață nouă în ascultare de Cuvântul Lui, iar apoi fiecare în dreptul său, a familiei și a comunității sale să aducă o transformare după voia lui Dumnezeu.