Fondat în anul 1969, institutul Haggai a pregătit și echipat timp de 50 de ani 118,500 de lideri cheie din 189 de națiuni ale lumii pentru evanghelizarea eficientă a oamenilor din țările lor. La mijlocul anilor 60 ai secolului trecut evanghelistul John Edmund Haggai, fiind într-o călătorie în Orientul Mijlociu, și-a dat seama că metodele vechi de evanghelizare a țărilor din lumea a treia prin misionari veniți din țările dezvoltate nu vor mai fi eficiente în viitor. De aceea, și-a propus să înceapă o lucrare de pregătire a liderilor cheie locali și echiparea lor pentru evanghelizarea lumii. Pregătirea se face intensiv timp de 24 de zile și în prezent există centrele în Singapore, în Maui, Hawaii și pe o insulă din Marea Mediterană, unde se face pregătire pentru creștinii din țările arabe.
În perioada 11-15 septembrie 2019, pe insula Bali din Indonezia a fost celebrată aniversarea de 50 de ani a acestei mari lucrări creștine mondiale, la care au venit peste 650 de participanți din 69 de țări ale lumii. Mulțumesc Domnului pentru bucuria și privilegiul să particip la acest eveniment mare și frumos la care am reprezentat Moldova. România a fost reprezentată de Roxana Gavrilă și Flaviu Blaga. Dumnezeu m-a onorat să fiu și primul lider din țara noastră care am beneficiat de aceată pregătire în anul 2007 la centrul Mid-Pacific de pe insula Maui. Apoi, am fost invitat să trec pregătire și să mă alipesc echipei de profesori. Acum merg în fiecare an și timp de două săptămâni predau la grupe de 60 de oameni care vin din aproximativ 30 de țări un curs despre metodele biblice și contemporane de evanghelizare. Și la Jubileul din Bali mi-a fost oferit privilegiul să le predau participanților un seminar despre evanghelizarea prin sport și studiu biblic inductiv.
M-am bucurat să văd cât de receptivi au fost oamenii la acest subiect și dornici să aplice sportul ca și metodă de evanghelizare. Am primit multe invitații să merg în diferite țări, cum ar fi Paraguai și în Japonia, să predau cursul întreg pentru sportivii creștini din țările lor și pentru pastori. Coordonatorul Asociației HAGGAI pentru America Latină m-a invitat să predau cursul la o conferință care va fi organizată pentru liderii cheie de pe continentul lor. Kenia Santana este prezentatoare radio din Chile și a predat un seminar despre evanghelizare prin rețelele de socializare. Mi-a făcut plăcere să-i ofer o copie a cărții mele ieșite recent de sub tipar, pe care am scris-o ca să fie un manual de instruire pentru creștinii în vederea folosirii tehnologiilor în evanghelizarea lumii. Creștini din întreaga lume au cerut manualul ca să-l folosească pentru pregătirea creștinilor din țările lor.
Tema principală a evenimentului aniversării de 50 de ani a institutului Haggai a fost “Ending Gospel poverty”, care tradus înseamnă sfârșind sărăcia în Evanghelie. Din cele 7,6 miliarde de locuitori ai planetei până acum nu au auzit încă Evanghelia 2,1 miliarde. Aceasta este responsabilitatea fiecărui creștin să mărturisească despre Hristos în orice împrejurare și la orice om. Domnul Isus a spus: ” De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri.” (Matei 10:32-33) Cine nu-l mărturisește pe Isus se leapădă de El. Ți se pare că este prea dur să spun aceasta? Dar dacă ai fi într-o judecată și acolo ar fi nevoie să pună cineva o vorbă în apărarea mea și ar tăcea, nu ai spune că s-a lepădat de tine? Așa este și cu mărturisirea Evangheliei. Este de datoria fiecărui din noi să spunem despre Hristos oricând și oriunde, la toți oamenii și la acest eveniment am discutat cum putem să folosim orice ocazie pentru a-L vesti pe Hristos.
Deoarece călătoresc mult cu avionul mergând să predic și să învăț oamenii Cuvântul lui Dumnezeu în diferite țări ale lumii, am alcătuit o predică în care prezint Evanghelia persoanelor care stau alături de mine în avion. Când mă apropii, fac cunoștință cu ei, mă prezint pe nume și apoi le zic: “Sunt pastor și am scris acest mesaj pentru Dvs.”. Oamenii sunt foarte curioși pentru că le este adresat personal și 9 din 10 persoane îl citesc imediat. Astfel, în drum spre Indonezia am stat alături de un cuplu din Ucraina care mergeau la odihnă. Ruslan și Ruslana se numeau și, după citirea broșurii, am avut o discuție lungă, căci și zborul a durat 12 ore. Am pus multe întrebări din Biblie și, pentru că au dorit să studieze Biblia după metoda inductivă și să se alipească unei biserici, le-am făcut legătură prin email cu pastorul Anton Timonișin, care îi va ajuta în această privință.
Din Bali am venit în orașul Medan de pe insula Sumatra, unde acum pregătesc liderii în metoda de studiu biblic inductiv. Pe avion i-am dat doamnei care a stat alături de mine o broșură și, după ce a citit-o în întregime, mi-a spus că este budistă, dar are mulți creștini în compania pe care o conduce și că ei sunt lucrători buni și liniștiți. Totuși, am rămas uimit că nu știe nimic nici despre Domnul Isus și nici despre Biblie, căci asculta cu încântare tot ce îi spuneam și tare mult a dorit să aibă o Biblie. Pastorul Samuel, prietenul meu, o va invita la biserică ca să-i dea o Biblie și ca să o ajute să studieze Cuvântul lui Dumnezeu. De cealaltă parte în avion a stat o călugăriță catolică din Brazilia, care venise să viziteze o mănăstire din Medan. Și ea a citit tot bucletul și apoi, când am văzut ce interesată s-a arătat să știe mai mult despre studiul biblic inductiv, i-am dat un manual “Vrei să fii ucenicul lui Isus? Trebuie să plătești prețul”. Ea a și început să-l studieze pe avion.
Acum mă aflu în orașul Medan și pregătesc liderii să predea cursul de studiu biblic inductiv “Vrei să fii ucenicul lui Isus? Trebuie să plătești prețul”. Mă bucur pentru marea dorință pe care o arată slujitorii Evangheliei din acest oraș să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu și să-l ducă la toți oamenii. Voi reveni cu un articol despre lucrarea făcută în Medan. Vă mulțumesc pentru rugăciuni.