AUR pentru Moldova la campionatul MONDIAL de Taekwon-Do (VIDEO)

Moldovenii au preluat titlul de cei mai puternici în întreaga lume. Au învins foștii deținători ai acestui titlu și i-au lăsat cu mult în urmă. S-au clasat pe locul I la proba de putere la Campionatul mondial la Taekwon-Do, care a întrunit 75 de țări cu aproape 1000 de participanți.

Campionatul lumii s-a desfășurat în Bulgaria în perioada 23 – 30 august. Moldova a fost reprezentată de șapte sportivi: Ion Ilescu, Filip Petrachii, Nicolae Grigoriu, Tudor Rotaru, Igor Filimon, Vlad Druță și Vasile Panainte, împreună cu antrenorul Radu Filat, care au alcătuit lotul Federației de Taekwon-Do Contemporan din Moldova.

Primul care a deschis drumul către podium a fost Ion Ilescu, care a participat la proba Tehnică Tull II Dan și a ajuns în semifinale, unde a cedat sportivului din Coreea de Nord, clasându-se pe locul 3. A cedat campionului actual la această probă.

[fbvideo link=”https://web.facebook.com/TaekwonDoKlubStolasLeucas/videos/2320379118278763/” width=”500″ height=”400″ onlyvideo=”1″]

 

În ultima zi de participare, ridicându-se cu o treaptă mai sus, Vasile Panainte reușește să cucerească medalia de argint la proba Spargeri Individual, fiind foarte aproape de titlul mondial, cedând sportivului din Bulgaria.

[fbvideo link=”https://web.facebook.com/TaekwonDoKlubStolasLeucas/videos/1424886611020809/” width=”500″ height=”400″ onlyvideo=”1″]

 

Iar minunea serii, chiar în ultima oră de participare, sportivii noștri, la proba Spargeri Echipe, reușesc să cucerească titlul de Campioni Mondiali la această probă, trecând prin multe încercări și emoții, fiind în competiție cu cei mai bun și mai puternici sportivi din lume. Astfel, imnul Republicii Moldova a fost auzit de întreaga audiență, iar sportivii noștri cu cinste au ținut drapelul țării pe cea mai înaltă treaptă la acest campionat.

Vasile Filat, președintele Federației, într-o postare pe facebook scrie că este cadoul perfect pentru Republica Moldova de Ziua Independenței și de Ziua Limbii:

Iată aici cadoul Echipei Naționale de Taekwon-Do ITF pentru Ziua Independenței și Ziua Limbii. În perioada acestor două sărbători, sportivii noștri au luptat la Campionatul Mondial de Taekwon-Do ITF din Plovdiv, Bulgaria. Ieri seara, în ajunul sărbătorii Limbii Române a răsunat imnul țării noastre (Limba noastră-i o comoară) când sportivilor le-a fost înmânate madaliile de aur!

Momentul a fost transmis live de către sportivi:

[fbvideo link=”https://web.facebook.com/TaekwonDoKlubStolasLeucas/videos/383081155712060/” width=”500″ height=”400″ onlyvideo=”1″]

 

”A fost minunea lui Dumnezeu”, spun băieții și mulțumesc tuturor celor care i-au susținut în rugăciune. Au luptat nu doar pe ring, dar și în rugăciune la fiecare probă:

Rugăciune la campionatul mondial de Taekwon-Do 2019, Bulgaria

Sportivii sunt antrenori, activează în cadrul clubului ”Stolas Leukas”, cel mai mare club de Taekwon-Do din țară. Clubul își desfășoară activitatea în Chișinău și multe alte localități ale Moldovei. Grupele de Taekwon-Do își reiau activitatea în septembrie și în octombrie. Până atunci, nu ratați să înscrieți copiii la antrenamentele campionilor mondiali.

Pagina oficială de Facebook: https://web.facebook.com/TaekwonDoKlubStolasLeucas/

Web site: http://taekwondo-moldova.org/

Telefon: 0691 25 161