Dragostea şi supunerea sunt temelia oricărei relaţii bune

Cât de minunat este să înţelegem ce înseamnă să fim modele de trăire pentru copiii noştri şi pentru cei din jurul nostru. Dacă stăm să ne gândim cine ne-a influenţat cel mai mult viaţa, ne vor veni în minte fie părinţii, fie alte persoane care au avut un rol important în modelarea vieţii noastre de-a lungul timpului, din copilărie până în prezent.

De fapt, la aceasta ne cheamă Dumnezeu: să zidim relaţii care să-i îndrume pe oamenii din jurul nostru spre El. Înainte ca să-L cunoască pe Dumnezeu şi dragostea Lui pe care ne-a descoperit-o prin Domnul Isus, copiii ne văd pe noi, urmăresc felul cum îi învăţăm să iubească, să vorbească, să se comporte şi copiază modelul nostru. Copiii imită totul: gesturile, vorbirea, felul cum ne strâmbăm etc. Ei ne imită de multe ori chiar şi mersul! De aceea trebuie să fim foarte atenţi la relaţiile din familia noastră pentru că acestea îi influenţează pe copiii noştri. Transformarea noastră după chipul lui Hristos şi relaţiile din familie au o influenţă mare asupra generaţiei viitoare.

De multe ori, oamenii îşi trăiesc viaţa de fiecare zi absorbiţi de îngrijorările vieţii, aleargă încolo şi încoace, dar uită că fiecare din ei scrie o istorie. Viaţa lor rămâne ca o amprentă pe viaţa altor oameni, pe care i-au influenţat pentru că aceşti oameni i-au văzut în fiecare zi, i-au auzit în fiecare zi. Îmi amintesc că în cartierul în care am copilărit, lângă casa noastră locuia o altă familie. Tatăl acelei familii era beţiv; de multe ori venea beat acasă şi făcea scandal. Când a ajuns mare băiatul lui a trăit exact la fel: vorbea aceleaşi lucruri, se comporta la fel şi poate că bea tot atât de mult ca tatăl său. Noi suntem fie exemple negative, fie exemple pozitive. Ce vrei să fii pentru copiii tăi? Poate vei spune: „Acest exemplu nu este relevant pentru noi ca şi creştini. Ai dat un exemplu care este prea exagerat!“ Există şi alte lucruri bune sau rele pe care le putem lăsa moştenire copiilor noştri: anumite expresii pe care n-ar trebui să le folosim, gesturile noastre, cârtirea noastră, atitudinea noastră negativistă etc. Toate aceste se transmit fără să ne dăm seama. Tot aşa se transmit copiilor entuziasmul, dragostea, bucuria pe care le manifestăm noi. Privirea copiilor mici este o reflectare a privirii părinţilor lor. Zâmbetul de pe buzele lor este identic cu zâmbetul părinţilor. Toate acestea trebuie să ne motiveze să devenim tot mai asemănători Domnului Isus, care este modelul nostru de trăire.

În 1 Corinteni 4:14-17 apostolul Pavel le scrie credincioşilor din Corint următoarele:

„Nu vă scriu aceste lucruri, ca să vă fac ruşine; ci ca să vă sfătuiesc ca pe nişte copii preaiubiţi ai mei. Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi; pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie. De aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele. Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos şi de felul cum învăţ eu pe oameni pretutindeni în toate bisericile.“

Pavel scrie celor din Corint şi le spune că sunt copiii lui preaiubiţi. Aşa să ne numim şi noi copiii, „preaiubiţi şi scumpi“, pentru că aceasta este o vorbire care încurajează, care zideşte. Să învăţăm din exemplul lui Pavel.
Ce altceva le spune Pavel credincioşilor din Corint?

„Eu, ca părinte spiritual, v-am născut. . .“ Cum? „În Hristos, prin Evanghelie.“ Noi dăm naştere fizică copiilor noştri sau îi adoptăm, dar pe lângă această naştere fizică există o naştere spirituală. Noi putem fi şi părinţii spirituali ai copiilor noştri atunci când urmăm exemplul lui Pavel, şi anume, să-i îndrumăm la Hristos prin Cuvântul lui Dumnezeu şi să putem spune şi noi: „V-am născut în Isus Hristos, prin Evanghelie.“

De asemenea, Pavel spune:

„Nu numai că v-am născut, dar v-am şi dat un exemplu. Prin urmare, ca un tată,“ spune el, „vă rog călcaţi pe urmele mele pentru că trăirea mea se potriveşte cu vorbele mele. Eu nu vă învăţ pe voi să faceţi ceva ce eu nu fac. Uitaţi-vă la cei cu care lucrez, uitaţi-vă la Timotei, uitaţi-vă la purtarea lui. Pentru că vă iubesc,“ spune Pavel, „de aceea vi-l trimit.“ De ce îl trimite Pavel? „Ca să vă aducă aminte în continuare de ceea ce v-am învăţat.“ Vedem din nou cât este de important să-i învăţăm pe alţii şi să trăim ceea ce-i învăţăm. O astfel de persoană este uşor de urmat.

Când suntem transformaţi de Duhul lui Dumnezeu există pace şi linişte în casele noastre; acestea se simt şi se văd, şi primii care le văd sunt copiii noştri. De fapt, în capitolul 4 din 1 Corinteni Pavel vorbeşte despre chemare, despre răspundere şi despre răsplată. Când noi ne înţelegem chemarea ne înţelegem şi răspunderea. Răsplata noastră este atunci când copiii noştri ne urmează şi vedem că au înţeles că şi ei sunt chemaţi să-L urmeze pe Hristos şi că Îl iubesc.

Când venim sinceri înaintea lui Dumnezeu şi-I cerem iertare pentru păcatele noastre, trebuie să fim sinceri şi faţă de copiii noştri. Ce vreau să spun cu asta? Dacă am greşit faţă de ei şi le cerem iertare, îi vom învăţa adevărata curăţenie spirituală şi sinceritate şi nu făţărnicia, iar ei, la rândul lor, îşi vor recunoaşte problemele, păcatele şi greşelile.
Când ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu şi viaţa noastră este schimbată, de fapt, arătăm puterea Evangheliei în viaţa noastră. Aceasta este o nevoie extraordinară a generaţiei noastre pentru a putea forma generaţia viitoare. Să ne rugăm ca într-adevăr să inspirăm mai multă nădejde copiilor şi generaţiei noastre, care şi-au pierdut nădejdea pentru că nu mai au relaţii, nu mai au modele, nu văd puterea Evangheliei manifestată în oameni. Când mărturisim altora sau copiilor noştri Cuvântul lui Dumnezeu ei vor să vadă o realitate, dacă trăim ceea ce vorbim.

Atunci când noi trăim după voia lui Dumnezeu, Domnul Isus Se vede în viaţa noastră şi acolo unde este El este pace, bucurie, dragoste, facere de bine, blândeţe, înfrânarea poftelor. Având roada Duhului în viaţa noastră suntem biruitori împotriva firii noastre pământeşti. Vrem cu adevărat să fim modele de creştini autentici? Îi vrem pe copiii noştri ucenici ai noştri şi ai Domnului Isus? Trebuie să ne înnoim această hotărâre în fiecare zi. Dacă ne lăsăm călăuziţi de Duhul Sfânt atunci Duhul va rodi în viaţa noastră, vom trăi prin Duhul, vom umbla prin Duhul şi vom duce până la capăt lucrarea pe care am început-o. Dedicarea noastră pentru Dumnezeu nu este doar pentru o zi, numai pentru duminica, ci este pentru toată viaţa. De aceea trebuie să trăim zi de zi ceea ce vorbim şi spunem altora, pentru ca oamenii din jurul nostru să vadă că Evanghelia este într-adevăr puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea şi transformarea tuturor celor ce cred în Domnul nostru Isus Hristos.

Copiii simt când în viaţa noastră există dragoste, supunere, unitate, când există dragoste de Dumnezeu, care ne motivează să-L urmăm pe Hristos. Însă, când acestea nu există, ei sunt confuzi şi nici nu vor să asculte; şi măcar că aud, nu aud. Dumnezeu doreşte ca noi să trăim pe baza Cuvântului Său şi, astfel, puterea de transformare Evangheliei să-i aducă pe copiii noştri la Hristos. Şi nu numai să-i aducă, ci şi să-şi dezvolte o relaţie reală cu Dumnezeu.

Când Îl urmăm pe Hristos, copiii noştri vor călca pe urmele noastre! La vremea potrivită ei vor alege să se supună lui Dumnezeu. Dezvoltă-ţi caracterul tău în Hristos şi formează caractere printr-o viaţă transformată în ascultare şi supunere faţă de Dumnezeu care este temelia unei relaţii sănătoase.