Vocabularul limbii române, la fel ca vocabularul oricărei limbii, se îmbogățește cu noi cuvinte și se perfecționează încontinuu. Îmbogățirea vocabularului se face prin mijloace interne și externe.
Vocabularul în cifre
Dicționarul explicativ al limbii române (DEX) înregistrează cca 60.000 de cuvinte și variante. Dacă adăugăm și numărul neologismelor introduse după anii ’90, precum și termenii științifici și tehnici, lexicul general românesc se apropie de 180.000 de cuvinte. Dacă am socoti absolut toate cuvintele folosite în limba română, aici incluzând numele proprii, toți termenii tehnici și științifici, denumiri de specii și animale (fără cele savante), nume de personaje, autori, precum și împrumuturile neadaptate încă la limba română, numărul total de unități lexicale s-ar apropia de 1.000.000.
MIJLOACE INTERNE
Pe cale internă, vocabularul se îmbogățește prin formarea de cuvinte noi de la cuvintele deja existente, prin anumite procedee specifice limbii respective. Cuvintele noi formate se numesc creații interne, care au o rădăcină comună și formează o familie lexicală.
Procedee principale
Procedeele principale de formare a cuvintelor sunt: derivarea, compunerea și conversiunea.
1.Derivarea – formarea cuvintelor noi de la un cuvânt de bază, existent deja.
Exemple:
– învăța (verb) + suf. -ător > învățător (substantiv);
– argint (substantiv) + suf. -iu > argintiu (adjectiv);
– român (substantiv) + suf. -ește > româește (adverb).
2.Compunerea – crearea unui cuvânt nou din două sau mai multe cuvinte întregi existente și independente în limbă, prin îmbinarea și sudarea definitivă. Cuvintele nou formate denumesc noțiuni cu sens diferit. Compunerea poate fi de mai multe feluri:
– prin alăturare: floarea-soarelui, inginer-șef, după-amiază, nou-născut, ceea ce, o sută zece;
– prin contopire: binecunoscut, binecuvântare, unsprezece, oarecare, fiindcă, dacă, deci;
– tematică: autobiografie, termocentrală, aeroplan, psihoterapie, aeroport, telefon, biologie;
– prin abreviere: OMS (Organizația Mondială a Sănătății), ONU (Organizația Națiunilor Unite), UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură), UNICEF (Fondul pentru Copii al Națiunilor Unite), CEDO (Curtea Europeană pentru Drepturile Omului).
3.Schimbarea valorii gramaticale (conversiunea) – trecerea unui cuvânt de la o parte de vorbire la alta. Aceasta nu este derivarea cu sufixe.
– suferind (verb la gerunziu) > (oameni) suferinzi (adjectiv)
– urât (adjectiv) > urâtul (substantiv)
– ochi (substantiv) > (plin) ochi (adverb)
Procedee secundare
Procedeele secundare sunt: trunchierea și scurtarea, sufixarea și prefixarea, derivarea și compunerea, compunerea și abrevierea.
1.Trunchierea sau scurtarea – formarea cuvintelor prin eliminarea părții finale (apocopă) sau inițiale (afereză) a unui cuvânt.
– substantive comune: cinema < cinematograf, expo < expoziție, bac < bacalaureat;
– substantive proprii: Teo < Teodor, Veta < Elisaveta, Magda < Magdalena, Ema < Emanuela.
2.Sufixare și prefixare
– conlocuitor – con- + locui + -tor
– îndrăgosti – în- + drăgost + -i
– prefăcătorie – pre- + făcător + -ie
3.Derivare și compunere
– întâmpina – prep. în + tâmpină + -a
– mărinimie – mare + inimă + -ie
– încorseta – prep. în + corset + -a
4.Compunere și abreviere
– inițialele unor cuvinte: BNM (Banca Națională a Moldovei), SIS (Serviciul de Informații și Securitate), ANRE (Agenția Națională de Reglementare în Energetică);
– inițiale și trunchieri: TAROM (Transporturile Aeriene Române);
– trunchieri și cuvinte întregi: Apemin (ape + minerale), Competrol (Companie + petrol).
Vom lua câteva dintre cele mai des utilizate cuvinte compuse și le vom încadra în context.
1. ÎNVĂȚĂTOR – persoană care învață sau sfătuiește, care oferă educație.
Exemplu:
„Au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii, care I-au zis: «Învăţătorule, ştim că eşti adevărat şi că înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ţi pese de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor.»” (Matei 22:16)
2. BINEFACERE – faptă bună, ajutor dat cuiva.
Exemplu:
„Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea, când poţi s-o faci.” (Proverbe 3:27)
„Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.” (Evrei 13:16)
3. CEEA CE – pronume relativ compus.
Exemplu:
„Domnul a zis lui Moise: «Voi face şi ceea ce-Mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea şi te cunosc pe nume!»” (Exod 33:17)
4. PREFĂCĂTORIE – mod de comportare specific omului neplăcut; fățărnicie, ipocrizie.
Exemplu:
„Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău şi lipiţi-vă tare de bine.” (Romani 12:9)
„Lepădaţi dar orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire.” (1 Petru 2:1)
5. BINECUVÂNTARE – urare de prosperitate cu invocarea Numelui lui Dumnezeu.
Exemplu:
„Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” (Geneza 12:2-3)
6. BINEVOITOR – om care arată bunăvoință; amiabil, prietenos.
Exemplu:
„Îi voi privi cu un ochi binevoitorşi-i voi aduce înapoi în ţara aceasta; îi voi aşeza şi nu-i voi mai nimici, îi voi sădi şi nu-i voi mai smulge.” (Ieremia 24:6)
7. FIINDCĂ – conjuncție; introduce o propoziție subordonată cauzală.
Exemplu:
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16)
În acest articol, am explicat modul de îmbogățire a limbii române pe cale internă. În articolul următor, vom vorbi despre mijloacele externe de îmbogățire a limbii.