Scott Lively, Răscumpărarea curcubeului, capitolul 3, continuare
Manipularea creştinilor nominali a devenit un fel de sursă de venit pentru un grup de oameni care se numesc Părinţi şi Prieteni ai Lesbienilor şi Homosexualilor(PPLSH) -Parents and Friends of Lesbians and Gays. Acest grup pretinde a fi un grup de suport pentru rudele homosexualilor, dar în realitate este o altă armă politică a mişcării homosexuale.
Pentru a deveni membru al organizaţiei Părinţi şi Prieteni ai Lesbienilor şi Homosexualilor(PPLSH) -Parents and Friends of Lesbians and Gays trebuie să faci parte din una din următoarele două categorii,1) să fii un activist homosexual care face politică şi 2) un părinte sau rudă apropiată naivă a unui homosexual care din sentimentul de vină şi constrângere au ajuns să susţină agenda homosexualilor. Tactica cea mai folosită de către aceşti activişti sună în felul următor:” Dacă întradevăr m-ai iubi, m-ai accepta aşa cum sunt fără a încerca să mă schimbi”.
Este important să înţelegem că a acceptarea în acest context nu înseamnă dragoste faţă de persoana impicată în homosexualitate, ci o deplină aprobare a deciziei persoanei homosexuale de a îmbrăţişa un mod de viaţă periculos pe care îl alege absolut benevol. Părinţii homosexualilor sunt deja apăsaţi de gândul că poate din vina lor copilul le-a devenit homosexual şi astfel sunt foarte nerăbdători să cedeze şi predispuşi să supracompenseze. Alăturându-se organizaţiei PPLSH, ei nu doar îşi liniştesc propriul sentiment de vină, dar şi se asigură că nu vor fi clasificaţi drept persoane stăpînite de mânie. Întradevăr, în loc să fie ţinta diferitor acuzaţii, aceşti părinţi sunt lăudaţi de către mişcarea homosexuală şi aliaţii săi drept exemple de “adevărată compasiune creştină”. Această atitudine de acceptare fără a face discernământ a fost numită deja o formă de creştinism “mai plăcută decât Isus”.
Fenomenul acestei organizaţii de Părinţi şi Prieteni ai Lesbienilor şi Homosexualilor depăşeşte limitele grupului. Multe organizaţii creştine şi chiar confesiuni întregi au fost manipulate emoţional şi au respins adevărul biblic în favoarea învăţăturii acestei organizaţii.
În cadrul unei confesiuni procesul de tranziţie are loc în câteva etape. Mai întâi o biserică care se proclamă drept una cu învăţătură Biblică va începe a primi cu “bunavoinţă” pe orice homosexual deschis invitându-l sa se inchine Domnului împreună cu ei, deşi biserica va defini homosexualitatea drept un păcat. Aproape inevitabil, în scurt timp, această adunare se va schimba întruna care priveşte homosexualitate ca fiind ceva neutru sau chiar acceptabil. Apoi, rînd pe rând, mai multe biserici din cadrul unei confesiuni vor ajunge să accepte acest tipar. Iată un citat dintro scrisoare săptămînală a unei Episcopii regionale:
În iunie, toate parohiile au primit o scrisoare de la episcopie prin care erau rugaţi să se exprime vizavi de alcătuirea unei liste interne a bisericilor care sunt dispuse să primească creştini homosexuali deschişi, lesbiene, bisexuali şi persoane transgender în mijlocul lor. După ce am aflat părerile enoriaşilor în cadrul a două întîlniri extinse urmate de alte patru întîlniri restînse cu slujitorii … am constatat că nu putem ajunge la un consens în ce priveşte acceptarea astfel de persoane. Unii enoriaşi sunt de acord să accepte aceste persoane în biserica lor, dar alţii susţin că părerea lor vizavi de homosexualitate bazată pe invăţăturile Bibliei nu le permite să fie primitori cu aşa persoane. Totuşi, am afirmat cu tărie că parohia noastră va primi cu căldură şi va susţine toţi copiii Domnului… Având în vedere că acest subiect a stârnit multe spirite, am format un comitet care va continua dialogul.
Unele confesiuni au fost alese de către activiştii homosexuali în mod intenţionat. În unele dintre ele au înregistrat succes mai mare, în altele unul mai moderat. Spre exemplu, în biserica Episcopală unii episcopi “ai progresului” au ordinat homosexuali în calitate de slujitori încă din 1977, iar o parte din aceşti preoţi au semnat o declaraţie prin care au proclamat homosexualitatea şi heterosexualitatea fiind “neutre din punct de vedere moral”(Ibid., p.19) Grupuri pro-homosexuale şi chiar homosexuali deschişi au activat liber şi în cadrul Bisericii Presibteriene din SUA, în United Methodist, Luteranii(ELCA, nu cei din Sinodul Missouri), Baptiştii Americani, Biserica Unită a lui Hristos şi confesiunile Congregaţionale.
Discursurile activiştilor pro-homosexuali aproape întotdeauna operează cu termenii de victime şi asupritori. Dar de cele mai multe ori aceşti apărători ai homosexualităţii nu acţionează ca şi adepţi ale victimilor, dar ca să-şi îndreptăţească propria toleranţă. La data de 5 mai 2000, în cadrul unei adunări ai Bisericii Metodiste sute de slujitori metodişti s-au angajat să nu respecte politica reconfirmată împotriva ordinării homosexualilor, şi doi epsicopi au fost arestaţi în timpul unei blocade organizate cu scopul de a încheia adunarea.(“Voturi anti-gay divizează adunarea Metodistă” Sacramento Bee, 5 mai, 2000 ) După ce au suferit înfrîngere în 2008 cu Declaraţia 8 din California, activiştii homosexuali au pornit o campanie de pedeapsă a creştinilor şi a Bisericii. “Să dăm foc bisericilor lor nenorocite şi apoi să taxăm cenuşa care mai rămâne”, a scris un activist. “Vreau să le dau o lecţie pe care să nu o uite acesşti nenorociţi…ceva care să îi sperie… sunt un radical care are acum scopul de a-i face să plătească pentru ceea ce au făcut”, a promis altul.(”Homosexualii ameninţă creştinii în urma interzicerii căsătoriilor de acelaşi sex” WorldNetDaily, 5 noiembrie, 2008)
Pe toţi ne doare problema homosexualităţii din cadrul bisericii catolice. Deşi mass-media liberală a încercat să contureze abuzurile sexuale prezentându-le ca pedofilie, vârsta victimelor – 12-17 ani- contrazice aceste afirmaţii. Pedofilia înseamnă abuz asupra copiilor minori. Păcatul preoţilor catolici este de fapt pederastia, aceeaşi formă de homosexualitate practicată între bărbaţi sau adolescenţi încă din Grecia antică.
Psihoterapeutul Richard Sipe, un fost preot catolic şi un expert recunoscut în abuzul sexual din biserică, susţine că cel puţin 20% din preoţi sunt homosexuali, mulţi din ei sunt organizaţi întro reţea secretă numită “ mafia levănţicăi“ (Dreher, Rod, “Problema Homosexualităţii,” National Review, 22 Aprilie, 2002). Sipe nu este singurul care afirmă acest lucru. În cartea sa Goodbye! Good Men (La revedere, oameni buni), Michael S. Rose prezintă o reţea de militanţi homo-fascişti foarte bine organizaţi din rândurile Catolicilor homosexuali care pedepsesc pe oricine li se opune (Rose, Michael S., Goodbye! Good Men, 2002, Regnery Press). Probabil cel mai reuşit sumar al perspectivei Catolicilor conservatişti îl prezintă titlul unui document pregătit de organizaţia laică Romano Catolic Faithful (RCF) . El spune “ Moartea reţelei homosexuale – Control asupra Bisericii Romano-Catolice“. Această organizaţie a fost prima care a demascat o coaliţie internaţională de preoţi homosexuali nedeclaraţi cunoscuţi sub numele Îngerii Sfântului Sebastian. Modul de viaţă homosexual este promovat în Biserica Catolică în mod deschis de către un grup numit Demnitate.
Chiar şi iudaismul care are tradiţii anti-homosexuale adînci, nu a rămas neatins de puterea de convingere a activiştilor homosexuali. La 29 martie 2009, cea mai liberală ramură a iudaismului, partida Reformei, a votat pentru ca rabiniii să îşi dea binecuvântarea lor pentru căsătoriile între persoane de acelaşi sex, potrivit ritualurilor maritale evreieşti. Dar chiar din 1990 au fost permişi spre slujire rabini homosexuali din această partidă a Reformei.(“ Liderii presbiterieni continuă să interzică ordinarea homosexualilor necăsătoriţi“ The Orange County Registe r, 26 iunie, 1999). Iudaismul conservativ a rezistat mai mult timp, dar în 2003 apare un articol în Jewish Telegraphic Agency care anunţa că preşedintele unei adunări de 800 membri care făcea parte din Sinagoga Unită a mişcării Iudaice Conservative intenţiona să ceară Asambleii Rabinilor(organul legislativ al acestei mişcări) să-şi revizuiască poziţia vizavi de acceptarea homosexualităţii de către legea evreiască. Articolil se întitula Conservatiştii s-ar putea să-şi schimbe poziţia despre homosexuali, dar schimbarea va lua timp. Dar schimbarea a avut loc repede. Seminarul teologic Evreiesc, numit centru intelectual şi spiritual al Iudaismului Conservativ de către The New York Times, a anunţatpe 26 martie 2007 că începe să accepte pe homosexualii şi lesbenele drepţi candidaţi la şcolile sale de rabini şi canto.
(traducere Natalia Boicu)