”M-am bucurat să văd cât de dornici de a studia Cuvântul lui Dumnezeu erau copiii” – interviu cu Gabi Gore, liderul la tabăra din satul Dahnovici

În perioada 10-16 iulie în satul Dahnovici a avut loc o tabără de zi pentru copii. Gabi Gore, o tânără creștină, s-a implicat în calitate de lider la acest eveniment. Astăzi aflăm impresiile ei de la tabără și lucrurile pe care le-a învățat.

tabără de zi pentru copii

Elena Stoleri: Săptămâna aceasta ai avut posibilitatea să participi la o tabără pentru copiii din satul Dahnovici. Care sunt impresiile tale de la această tabără?

Gabi Gore: Am avut o experiență foarte frumoasă timp de aceste 6 zile, deoarece în echipa noastră au fost trei lideri vorbitori de limba rusă, am putut să îmi îmbunătățesc limba rusă. De asemenea, m-am bucurat să văd cât de dornici de a studia Cuvântul lui Dumnezeu erau copiii din tabăra noastră.

E. S: Ai mai participat la astfel de evenimente?

G. G: Da, am participat la tabere de zi și în trecut, însă această tabără a fost deosebită pentru mine. Deoarece lucram împreună cu mai mulți lideri noi, pe care nu-i cunoșteam, am putut să-mi fac prieteni noi, să zidesc relații cu ceilalți membri ai echipei și împreună să avem o părtășie frumoasă.

E. S: Ce te-a învățat această tabără? Ce experiențe noi ai obținut?

G. G: Am învățat că este foarte important pentru un lider să aibă multă răbdare cu copiii. Un lider bun predă studiu biblic în așa fel ca fiecare copil să aibă dragoste pentru Cuvântul lui Dumnezeu în inimă. Trebuie să vorbească în așa fel ca toți copiii să înțeleagă bine ceea ce-i învață.

tabără de zi pentru copii

E. S: Cum crezi, cât de importante sunt astfel de evenimente pentru copii?

G. G: Taberele de zi sunt foarte importante pentru ei. În opinia mea, astfel de evenimente trebuie să fie organizate cel puțin de 5 ori pe an. Adolescenții din lumea modernă nu cunosc Sfintele Scripturi și de aceea trăiesc așa cum consideră ei corect, păcătuind mult. Noi, ca și creștini, avem datoria să ajungem cu Evanghelia la copii și adolescenți. Iată de ce prin astfel de tabere, prin intermediul studiului biblic și jocurilor putem aduce mai mulți copii la Hristos. Atunci viața lor va fi schimbată, vor deveni mai cuminți, fără ură şi lumea noastră va fi mai bună.

E. S: Dar cursul pe care l-ați studiat cu copii? Cum poate el să îi ajute pe ei în mod practic?

G. G: Manualul pe care l-au studiat copiii este bazat pe cartea 2 Timotei. El poate să-i ajute pe copii foarte mult atunci când vor crede în Domnul Isus Hristos și vor deveni campioni ai lui Dumnezeu. Înainte de toate ei trebuie să creadă în Hristos ca Mântuitorul lor. Apoi îi va ajuta să realizeze că toți cei ce cred în El vor avea prigoane. Însă având o credință neprefăcută, ca cea a lui Timotei, vor putea să treacă prin ele. Când am făcut recapitulare, singurul lucru care le-a rămas în minte a fost faptul că Pavel i-a spus lui Timotei să sufere împreună cu Evanghelia. Au înțeles că dacă Îl urmează pe Isus, vor avea parte de prigoane, dar nu trebuie să se uite la lume, să se teamă, ci să se încreadă în Domnul, care poate să-i izbăvească de orice rău.

E. S: Ce i-ai sfătui pe cei care vor să se implice în tabere pentru copii? Ce ar trebui să cunoască?

G. G: Aș sfătui pe viitorii lideri întotdeauna să înceapă studiu biblic cu rugăciune. Este foarte bine pentru ei să cunoască personal pe fiecare copil, să zidească relații cu ei. Dacă un lider nu are relații cu copiii cu care lucrează, copiii nu vor avea dorință să studieze. De asemenea, sunt liderii care explică mult, dar până la urmă copiii nu înțeleg nimic. Un lider bun trebuie să explice într-un mod clar copiilor, să fie gată să repete aceleași lucruri chiar și de zece ori ca toți copiii să înțeleagă, ca Biblia să le atingă inimile și să trezească în ei dorință să studieze.

Mulțumesc, Gabi, pentru timpul acordat! Dumnezeu să te binecuvânteze în continuare ca să aduci mult rod pentru Împărăția Sa.