“Doamne, ascultă-mi rugăciunea, pleacă-Ţi urechea la cererile mele! Ascultă-mă în credincioşia şi dreptatea Ta!” (Ps. 143:1)
Rugăciunea – un lucru fără de care nu se poate trăi cu adevărat o viață sfântă înaintea lui Dumnezeu, un lucru fără de care relația cu Dumnezeu nu se poate stabili, pentru că rugăciunea este modul prin care noi vorbim cu Dumnezeu, prin care ne apropiem de El, prin care ajungem să Îl cunoaștem pe El și cum este El. Pe lângă toate aceste beneficii remarcabile, unul foarte important pot spune că este faptul că această practică zilnică, ne întărește spiritual, ne zidește credința și ne pregătește să întâmpinăm orice obstacol care ar putea ieși în calea vieții noastre. A te ruga înseamnă mai mult decât a face o listă cu cereri lui Dumnezeu, pentru că rugăcinea are o însemnătate mult mai mare decât aceasta – și aceea este de a vorbi cu Creatorul universului, cu singurul Dumnezeu Viu și Adevărat care există! Până și bine cunoscutul nostru filozof român, Petre Țuțea a ajuns să conchidă acest adevăr uimitor și anume că singura posibilitate de cunoaștere a lui Dumnezeu se face doar prin această rugăciunea care are nevoie să fie alimentată zilnic de o credință sfântă și sinceră. Iar cuvintele lui sunt:
“Poarta spre Dumnezeu este credința, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea este singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu.” – Petre Țuțea
Ca să îl cunoaștem pe Dumnezeu mai bine și să ne apropiem mai mult de el și să Îl simțim, trebuie să credem că El ne ascultă când venim înaintea Lui, astfel singura poartă care ne desparte de Cer, va fi deschisă pentru noi!