Trăim într-o epocă a tehnologiilor informaționale și pe zi ce trece vedem cum acestea avansează. Ele sunt o unealtă bună pentru a comunica și a transmite rapid mesaje. Problema care o aduc cu sine aceste tehnologii este că, dacă sunt folosite inadecvat, ne distrug abilitățile de a vorbi și a scrie corect, conform normelor gramaticale. Tot mai des și mai des întâlnim în rețelele de socializare , la chat sau mesaje SMS exprimări care abundă-n greșeli și în formulări care nu există în limba română și care o transformă într-o limbă rece, incomprehensibilă, alcătuită numai din consoane și foarte săracă, din moment ce nu are litere și cuvinte suficiente ca să fie exprimată. Mai grav, unii folosesc aceste “sintagme” chiar în vorbirea reală de zi cu zi. Cel mai des acestea sunt întâlnite în rândul adolescenților și tinerilor, motivând că astfel economisesc timpul și pot transmite mai multă informație. Vă propun mai jos câteva exemple de acest gen:
-cmf?(pentru propoziția Ce mai faci?)
-msc(pentru mulțumesc)
-bn(pentru bună)
-vb(pentru vorbesc)
-c devine deseori k (care)
-cum devine qm
-ș devine sh(școală)
-găsitzi, vedetzi, auzitzi, în loc de găsiți, vedeți, auziți
-Profa (pentru profesoară) de biologie a explicat bine tema.
-scrierea fără diacritice: vazand(în loc de văzând), existenta(în loc de existență), sa multumeasca(în loc de să mulțumească), invatator(în loc de învățător) și multe altele care creează confuzie.
Menționez că acest fel de exprimare scade capacitatea și performanțele la capitolul gramatică, stilistică, exprimare. De asemenea, aceste persoane sunt cel mai puțin deschise în ceea ce privește îmbunătățirea vocabularului. Acest tip de scriere online încurajează folosirea limbii materne fără restricții, căci am auzit și citit justificări de genul: “ Aici suntem liberi, scriem cum vrem, căci nu suntem la școală“. Chiar putem să scriem cum vrem? Atunci care este rostul normelor gramaticale, dicționarelor explicative, ortografice, ortoepice și de punctuație? Ele au fost stabilite ca să îmbunătățească și să ușureze comunicarea noastră , să o facă armonioasă și accesibilă, dar nu seacă și neînțeleasă, or, scriere corectă nu înseamnă oare folosirea completă a alfabetului limbii române cu toate normele de scriere și vorbire corectă, cu semne diacritice?
Să vorbim și să scriem corect atât în lumea reală, cât și în cea online!