Lidia Căldăraru – Krînițcaia (1906 – 1978)

Dintre toate evanghelistele care erau în Basarabia, iar ele au fost foarte multe, cel mai mult s-a evidențiat personalitatea Lidiei Căldăraru. Viața și slujirea ei au lăsat o urmă impresionantă în inimile celor care au cunoscut-o. Lidia Căldăraru s-a născut la data de 1 mai 1906 în Călărași. În familia lor au fost trei fii și o fiică, familie de muzicieni: tatăl – violonist, directorul de gimnaziu. A fost decorat cu insigna Sfântului Gheorghe pentru Excelență. Mama era profesoară.

Sora Lidia s-a pocăit în ajunul Crăciunului. Cântecele corului, toată atmosfera sărbătorii de Crăciun a serviciului divin au atins inima ei și când a răsunat chemarea la pocăință, ea a ieșit în față. Sfântul botez l-a primit în biserica din Chișinău, în anul 1926. Activă și curioasă din fire, s-a implicat în lucrarea cu tinerii din biserica din Chișinău. Slujirea ei cu pasiune și capacitățile organizatorice au fost observate de conducători. În curând, s-a decis ca Lidia să fie trimisă la București, la seminarul teologic. Acolo, a putut să combine învățătura și practica și întotdeauna participa la adunările de evanghelizare. Fiind studentă ea scria la ziarul ”Свет Жизни”.

În anul 1927, în Chișinău a fost organizată prima întâlnire a Uniunii Creștinilor Evanghelici UCEB. La acel forum au fost aleși frații evangheliști pentru lucrul în raioane: S. Malanciuc, T. Hijneacov, V. Ganciug, V. Cucoș, A. Lebedenco ș.a. În ajutorul acestor frați au fost alese și confirmate două surori-domnișoare: Evanghelina Goroholinscaia pentru învățământul muzicii în biserici și organizarea corurilor, de asemenea, Lidia Căldăraru pentru lucrul printre femei și copii. Ele au alcătuit planul vizitelor ca să inspire și să încurajeze femeile, iar tinerii să fie îndemnați la slujire. Walter Craighead în memoriile sale descrie alegerea Lidiei Căldăraru în slujire:

”În primul rând, istoria noastră ține de o domnișoară tânără cu numele Lidia. Părul castaniu neted pieptănat accentuau forma ovală a feței. Lidia era o fată atletică și crea impresia unei fete educate într-o familie nobilă. Se evidenția prin capacitățile ei de lider. Următoarea noastră întâlnire cu Lidia a avut loc în anul 1927, în biserica din Chișinău, unde am venit în ospeție cu familia. Am fost invitați să participăm la o conferință raională care avea loc în această biserică. Câțiva evangheliști în raion, au remarcat necesitatea unui lider tânăr care ar putea să viziteze satele, să motiveze tinerii la slujire, să organizeze alte grupe de credincioși și școli duminicale, să ajute femeile în nevoile lor. Candidatura Lidiei au propus-o ca cea mai potrivită pentru acest rol. Astfel, după regulile Basarabiei, Lidia a fost rugată să iasă din sală ca fiecare să poată liber discuta despre disponibilitatea ei de a face astfel de misiune. Slujirea se încredințează celor care sunt gata să poarte responsabilitate. Poate oare așa o fată tânără, care are doar 21 de ani să aibă o atitudine suficient de serioasă pentru o astfel de misiune? Va putea ea oare să câștige încrederea și respectul tinerilor și copiilor? Va putea oare să se simtă liberă de ambițiile și mândria vieții pământești? Cum va putea să facă față tuturor greutăților vieții de la sat și să dea sfaturi mamelor împovărate? Va putea să se mulțumească cu un salariu mizer, în același timp când tatăl ei ar putea să o susțină financiar? Iată câteva întrebări care au fost discutate.

Lidia a fost aleasă pentru un an în calitate de slujitor principal printre tinerii Basarabiei sub supravegherea evangheliștilor din raioane. Cu smerenie Lidia a acceptat responsabilitățile care i s-au încredințat. În această misiune, Lidia și-a ales ca și tovarășă o domnișoară cu numele Vera care, de asemenea, era instrumentistă. De la bun început fetele înțelegeau că traseul călătoriilor lor va fi departe de tururile luxoase ale Basarabiei. Vara, în Basarabia, este foarte mult praf și murdărie, iar pe timp de iarnă totul este întroienit cu zăpadă. În sate nu erau drumurile asfaltate. Foarte puțini copaci puteai întâlni pe câmpurile Basarabiei. Din fericire, fetele au avut un spirit al primilor descoperitori. Ele și-au cumpărat cel mai simplu bumbac de culoarea gri și gulere albe pentru rochiile pe care singure și le-au cusut. Fetele și-au pregătit impermeabile în caz de ploaie și pantofi, o trusă modestă pentru igiena personală, săpun, lanternă și tot ce era necesar pentru repararea hainelor lor și a cearșafurilor. Oamenii din sate le asigurau cu perne și plapume care le făceau manual. Părinții lor s-au îngrijit să le dea haine simple pentru călătorie.

Când toate pregătirile s-au încheiat, Lidia și prietena sa, s-au îndreptat în raionul cel mai neglijat. Evanghelistul din raion a pregătit toate cele necesare și s-a îngrijit de transport. În cazurile în care nu aveau transport, fetele își legau hainele într-un nod comun și-l atârnau de mijlocul unui băț pe care-l duceau împreună, trecând dintr-un sat în altul pe jos. Astfel, tinerele fete au străbătut diferite regiuni ale Basarabiei, învățând și jucându-se cu copiii, deoarece nu întotdeauna erau școli pentru copii din sate, pe tineri îi învățau cum mai bine să slujească și cum să pregătească programe pentru serviciul divin. Învățau pe cei bătrâni și pe cei tineri versete din Biblie. Vara femeile erau în câmp de la răsăritul soarelui până noaptea târziu. Astfel, ajutorul lor a fost amânat până când nu erau strânse roadele.
După primul an, Vera a lăsat lucrul, dar Lidia a continuat slujirea, cu excepția unor mici perioade de timp pe care le-a dedicat odihnei sau învățământului. Deseori, a trebuit să călătorească în viforul orbitor pe sanie deschisă sau vara, în timpul caniculei, când de sub copitele cailor se ridica un nor de praf. Însă de cele mai multe ori a fost nevoită să meargă pe jos, dintr-un sat în altul cu o mică geantă și o Biblie în mână, preferând să înfrunte greutățile vieții rurale decât să se bucure de confort, șezând acasă. Când a fost întrebată cum își menține sănătatea, ea a răspuns că a învățat să aibă grijă de ea. Lidia a învățat mult mai mult, și fiecare mamă din sat era bucuroasă să o primească în casă pentru că știa că prezența ei va aduce binecuvântare în casă.
Lidia a fost o natură fină, întrucât, întotdeauna se prezenta în rochii perfect călcate și părul aranjat îngrijit. La întrunirea de tineret care a avut loc în biserica baptistă din Chișinău, în anul 1937, a avut loc sărbătorirea a zece ani de slujire a Lidiei Căldăraru. Toți care am fost prezenți la numirea ei în funcție în anul 1927, îi mulțumeau lui Dumnezeu pentru înțelepciunea pe care le-a dat-o slujitorilor în alegerea ei. În călătoriile sale misionare de multe ori a fost arestată și a fost nevoită să depună mărturia în fața tribunalului militar, unde a fost condamnată la închisoare pentru organizarea adunărilor, dar Dumnezeu a eliberat-o.”

Arestul. Lagărul de concentrare
După 15 ani de activitate plină de îndrăzneală și spor, au venit timpurile grele de persecuție- anul 1941. La 22 iunie 1941 a început al doilea Război Mondial, și la 26 iulie 1941 au fost arestați frații: presbiterul B.P.Bușilă, presbiterul A.F.Ivanov, diaconul și Casierul Pșenicinîi, presbiterul comunității evreiești M.F.Tarlev și sora Lidia Căldăraru.
Au urmat interogările de noapte, torturi, bătăi, amenințări.
În perioada lui Stalin tuturor deținuților politici le era emisă o singură sentință: 25 ani de detenție. Iar după verdict urma drumul morții spre lagărele de concentrare din regiunea Tiumeni. Autorul cărții Evrei scrie despre acești eroi: Cei de care lumea nu era vrednică au suferit batjocorire și biciuire, și chiar lanțuri și închisoare au suferit, dar au rămas credincioși Domnului. Lidiei i s-a dat aceeași sentință – 25 de ani de închisoare, din care – 10 ani de regim strict, fără dreptul de corespondență.”

În continuare sunt relatate amintirile, povestite de însăși Lidia Căldăraru sorei noastre Olga Mocan.
”Interogatoriile aveau loc de obicei ziua și noaptea împrejur. Într-o dimineață, urmând ofițerul pe un coridor lung și îngust pentru un nou interogatoriu, am văzut că pe cineva îl aduc în întâmpinarea noastră. Acest om era atât de epuizat și slab, încât nu putea merge pe picioarele sale, iar fața era de nerecunoscut din cauza rănilor de la bătăi. Dar când am ajuns unul în dreptul celuilalt, am recunoscut vocea:
-Lidocika, fii credincioasă Domnului. Tu te vei întoarce, dar eu deja mi-am sfârșit calea. Eu merg acasă…”. Acesta era glasul iubitului ei pastor Boris Pavlovici Bușilă care și-a dat viața pentru turma sa. În lagărul de concentrare, Lidia s-a îmbolnăvit grav. Diagnosticul– cancer la stomac. A fost dusă la operație. Medicul care a operat-o, era medicul care lucra doar pentru administrația lagărului, pe când pentru deținuți era alt medic. Noaptea după ce și-a revenit, a văzut în cameră o persoană îmbrăcată în alb și a crezut că este un înger care a venit să o ia. Acesta totuși era medicul care o operase. El nu avea dreptul să intre în salon, așa că a venit noaptea. El s-a aplecat spre ea și i-a șoptit:
”Ce fel de femeie și în genere cine sunteți? Eu prima dată am fost nevoit să fac o astfel de operație și de parcă am stat într-un colț și urmăream cum Cineva lucrează cu mâinile mele. Dumneavoastră veți trăi o viață lungă”. Medicul a ieșit din salon la fel de neobservat cum și a intrat. Condițiile de viață și hrană nu ajutau practic la refacerea sănătății ei, dar Lidia a mai trăit încă 30 ani după această operație complicată. Numărul morților în urma bolilor nu se urmărea, iar dosarele personale după moarte erau lichidate. În așa fel, oamenii dispăreau pentru totdeauna.

În anul 1956 ea a fost eliberată din detenție și reîntorcându-se acasă și-a continuat lucrul printre femeile credincioase și nu doar, până la moartea ei în anul 1978. A rămas veteranul femeilor creștine baptiste care și-au dedicat viața și resursele pentru a împărtăși Cuvântul lui Dumnezeu în cea mai simplă formă tuturor oamenilor de orice vârstă! În Sfânta Scriptură suntem învățați:

”Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!” Evrei 13:7

La data de 30 aprilie 2021, la inițiativa pastorului bisericii Buna Vestire din Chișinău, Vasile Filat,  a fost inaugurat un monument nou în memoria Lidiei Căldăraru. Am putut asculta, din prima sursă, despre felul frumos în care Lidia Căldăraru și-a dedicat viața slujbei Evangheliei. Eforturile dumneaei au adus o mare trezire în mijlocul bisericilor din țara noastră. Să nu uităm tot ce au făcut pentru noi înaintașii noștri și să le urmăm credința până la ultima suflare!