Care este legătura dintre artele marțiale şi Creştinism?

Astăzi am avut o discuţie cu un bărbat ce dorea să înţeleagă legătura dintre Taekwon-Do şi Biblie, mai ales pentru faptul că eu singur, fiind în acelaşi timp pastor, sunt şi sportiv, instructor şi am fost mulţi ani membru al echipei selecţionate a Moldovei. Mirarea lui a fost şi mai mare când a aflat că încă mai fac Taekwon-Do. Este uşor de înțeles mirarea lui, având în vedere misterul legat de arte marțiale. Ştiu că aceasta este întrebarea multor oameni şi doresc în acest articol să vin cu un răspuns. Imi dau seama ca nu pot să dau un răspuns complect aici, dar oricând puteţi scrie întrebările Dvs. la comentarii şi voi veni cu răspunsuri.

Artele Marţiale au fost create în baza unor nevoi specifice

Războaiele şi atacurile violente au fost în toate vremurile. Bărbaţii din toate vremurile au fost nevoiţi să înveţe lupta pentru aşi proteja soţiile, copiii, părinţii, casele, averile şi ţara. Aşa au ajuns să fie dezvoltate armatele, diferite sisteme de luptă, armele, etc.

Artele Marţiale Orientale sunt diferite

Artele Marțiale Orientale sunt diferite de restul artelor marţiale prin faptul că se pune un mare accent la dezvoltarea caracterului luptătorului şi a puterii spirituale. Acest element era prezent şi în artele marţiale din vest, dar nu în acea măsura cum se făcea în orient.

Fondatorii Artelor Marţiale orientale au căutat mijloace pentru dezvoltarea spirituală adecvată

Nu este suficient pentru un luptător să înveţe tehnicile speciale. Dacă nu are un spirit puternic, nu va putea face faţă nici odată situaţiei. De fapt, scopul major al artelor marţiale orientale era nu de al învinge pe adversar ci de a deţine biruinţa asupra slăbiciunilor proprii, aşa cum este scris în cartea Proverbelor lui Solomon:

Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine curereşte cetăţi.” (Proverbe 16:32)

În căutările lor după acest antrenament al spiritului, luptătorii şi învăţătorii de arte marţiale au apelat la religiile şi învăţăturile existente în orient. De multe ori ei apelau la învăţături care nu se acceptau reciproc: budism, taoism, confucianism, etc. Aceşti oameni nu cunoşteau învăţătura adevărată a Cuvântului lui Dumnezeu.

Misionarii religiilor orientale au folosit arte marţiale

Misionarii religiilor orientale au răspândit învăţăturile sale prin practicarea de arte marțiale. De altfel, toată lumea ştie astăzi despre mănăstirea Şao-Lin care este un exemplu clasic a acestui fel de misiune. În aceste mănăstiri au crescut cei mai puternici luptători din istorie. Tot prin arte marţiale şi azi se răspândesc religile orientale în lumea contemporană, dar nu totdeauna. Cât nu este de straniu, dar unii din cei mai puternici luptători şi instructori care au mers în lumea întreagă să înveţe pe oameni arte marțiale au fost ateişti, comunişti din Coreea de Nord. Şi eu am învăţat la un astfel de om pentru o perioadă şi când mai mulţi am devenit creştini, nu am mai fost acceptaţi de el din pricina credinţei noastre.

Sportivii sunt folosiţi ca şi exemple în Scripturi

Mă bucur mult că atunci când am devenit creştin, m-am întâlnit cu un sportiv creştin care mi-a arătat ce spune Sfinta Scriptură despre sport şi că oridecâteori Dumnezeu se foloseşte de exemplul sportivilor în Scripturi, o face pentru ai învăţa pe creştini dedicare, insistenţă şi alte lucruri şi calităţi frumoase de caracter. Am fost foarte mirat şi până în ziua de azi sunt mirat să văd că un număr mare de oameni religioşi au declarat şi declară sportul că ar fi păcat şi o plăcere a firii. După mulţi ani de antrenamente zilnice, vreau să vă spun că, încă, nici odată firea mea păcătoasă nu m-a trimis dimineaţa să merg la antrenament. De fiecare dată m-a oprit să mai stau să dorm, să mă mai odihnesc o zi, că sunt prea obosit, etc. Dar, mă scol şi merg să mă antrenez tocmai împotriva a ceea ce-mi spune firea pământească.

Sportul în sine este un mijloc excelent pentru învăţarea disciplinei şi insistenţei

Cât de mult lipseşte generaţiei tinere de astăzi aceste calităţi… Sportul în sine dezvoltă aceste calităţi care fără a ţine cont de orice alte rezultate, prezintă un preţ mare.

Artele marţiale sunt un mijloc de a vesti tinerilor Evanghelia

Acesta este scopul principal pentru care am rămas să fac sport şi fac până în ziua de azi. Astfel, Dumnezeu m-a ajutat să duc Evanghelia la mulţi tineri, prin arte marțiale; să-i conduc la o relaţie personală cu Domnul Isus, să-i pregătesc pentru lucrarea de misiune şi muţi din ei azi sunt campioni, oameni integri, familişti exemplari şi slujitori ai lui Dumnezeu care duc Evanghelia până în ţările musulmane. Îi invit pe ei singuri, dacă ajung să citească acest post, să scrie la comentarii ce a însemnat pentru ei antrenamentele Taekwon-Do sau orice alt sport. De asemenea, sunt bineveniţi să-şi scrie opinia şi cei ce sunt de altă părere.