Trebuie să-i facem declaraţii şi Satanei la pocăinţă?

Citesc acum o carte in care autorul relateaza in unul din capitolele cartii despre pocainta.Spune ca la un moment dat, pocainta noastra trebuie sa contina astfel de cuvinte:“Doamne Isuse, eu renunţ la orice contact pe care l-am avut cu Satan, fie conştient sau inconştient”. Apoi spune-i lui Satan în mod direct: “Mă împotrivesc ţie Satan, în Numele Domnului Isus Hristos Domnul meu şi Mântuitorul meu. Nu mă mai poţi atinge de acum înainte, pentru că eu aparţin Domnului Isus Hristos“.
Intrebarea mea este: Pe cit de corecta si intemeiata biblic este ideea de a ne adresa lui Satan astfel si in acest moment al vietii ??!
Multumesc anticipat!

Aceste afirmaţii nu au nici un suport biblic. Toată puterea pe care o are Satana asupra omului, el a câştigat-o în grădina Edenului, prin înşelăciune (Geneza 3). Satana are putere asupra omului, în măsura în care îi permite Dumnezeu. Din moment ce noi alegem să-i slujim lui Dumnezeu, Dumnezeu nu-i mai permite Satanei să se atingă de noi. Dacă, într-adevăr, am crezut şi am cunoscut că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu şi am intrat în legământ cu Dumnezeu, atunci suntem născuţi din nou şi Duhul Sfânt care-L primim, ne dă puteri să trăim o viaţă în ascultare de Dumnezeu.
De fapt, prin moartea Domnului Isus pe cruce, Dumnezeu l-a răscumpărat pe om de sub puterea Satanei. Isus Hristos este jertfa de ispăşire pentru întreaga omenire (1 Ioan 2:2), dar este valabilă doar pentru cei ce cred în Domnul Isus. Dumnezeu, din nou, lasă la libertatea omului să aleagă de cine să asculte.
În Biblie sunt descrise multe cazuri de pocăinţă şi în nici una din ele nu găsim ca pocăinţa să fie şi înaintea diavolului. Şi nici Domnul Isus nu îndeamnă să facem lucrul acesta. Şi apoi, n-ar însemna aceasta că noi nu avem credinţă că Dumnezeu are putere să ne elibereze de sub puterea Satanei?! Nu-i dăm prin aceasta prea mult credit Satanei? Apostolul Pavel scrie că noi avem totul deplin în El, adică în Hristos, care este capul oricărei domnii şi stăpâniri. (Coloseni 2:10)

Domnul să ne ajute să ne punem încrederea în Dumnezeu, care ne poate elibera de sub puterea Satanei şi nu în Satana, în nădejdea că ne va lăsa de bună voie în pace…