Isus Hristos cunoaște gândurile omului | Devoțional | Ioan 1:46-51 (VIDEO)

Hristos a înviat!

În mesajul precedent am studiat despre Andrei și Filip care, după ce s-au întâlnit personal cu Domnul Isus, au mers imediat la ai săi și le-au spus despre Mesia. Ne-am oprit  la versetul 45 din Ioan capitolul 1, când Filip i-a zis lui Natanael că l-a găsit pe Acela, despre care au scris Moise în lege și proorocii, pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.

Cu toate că reacția lui Natanael a fost sceptică, asta nu l-a descurajat pe Filip.

„Natanael i-a zis: „Poate ieși ceva bun din Nazaret?”. „Vino și vezi!”, i-a răspuns Filip. (Ioan 1:46)

Nu știu ce prejudecăți avea Natanael față de nazariteni, dar după ce a experimentat întâlnirea cu Domnul Isus, lucrurile au luat altă întorsătură în mintea lui Natanael.

„Isus a văzut pe Natanael venind la El, și a zis despre el: „Iată cu adevărat un Israelit, în care nu este vicleșug”. „De unde mă cunoști?”, I-a zis Natanael. Drept răspuns Isus i-a zis: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, cînd erai sub smochin”. Natanael I-a răspuns::”Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel!”. (Ioan 1:47-49)

Chiar din primele versete din Evanghelia după Ioan am învățat că Domnul Isus este Dumnezeu, Cuvântul întrupat. Când i-a spus lui Natanael că l-a văzut mai înainte, când era sub smochin, lucrul acesta i-a provocat un șoc. Isus i-a spus despre ceva, ce numai Natanael știa. Cel, care recent spunea „ce bun poate ieși din Nazaret”, dă dreptate acum cuvintelor lui Filip și recunoaște că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Împăratul lui Israel.

“Drept răspuns, Isus i-a zis: “Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea”. Apoi i-a zis: “Adevărat, adevărat vă spun, că, de acum încolo, veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și pogorându-se peste Fiul omului”. (Ioan 1:50-51)

Domnul Isus cunoaște gândurile omului și nimic nu poate fi ascuns de ochii Lui. Să nu încercăm să ascundem de El păcatele noastre, ci să le mărturisim și să-L urmăm pe El cu credincioșie.

Să ne rugăm:

“Doamne Isuse, am învățat astăzi cum i-ai citit gândurile lui Natanael și astfel i-ai cucerit încrederea. Ajută-mă să nu ascund nimic de tine, pentru că numic nu poate fi ascuns de ochii Tăi. Îți mărturisesc păcatele ascunse ale inimii mele și le scot la lumina Ta. Ajută-mă să mă lepăd de ele și să trăiesc frumos înainte Ta. Amin”

Așa să ne ajute Dumnezeu! Dacă ai primit încurajare prin mesajul de azi, dă-mi de știre la comentarii sau într-un mesaj privat. De asemenea, dacă dorești să studiezi Evanghelia după Ioan, într-un grup de studiu biblic, scrie-mi chiar azi. Dumnezeu să te binecuvânteze!