Istoria ștundiștilor din Chișinău

Cu toate că azi cel mai mare număr de credincioși și de biserici baptiste din Republica Moldova se află în orașul Chișinău, prima biserică aici a fost plantată în anul 1910. Primele biserici baptiste din Basarabia au apărut în sate și primii baptiști nu au avut viziune și îndrăzneală să planteze o biserică în capitala guberniei. Dacă ar fi fost o astfel de viziune și dacă s-ar fi plantat de la bun început biserică în capitală, avem temei să credem că lucrarea de înaintare a Evangheliei avea să ia amploare mult mai mare pe tot întinsul țării și, pe parcursul primilor 50 de ani de prezență a credinței baptiste în Basarabia, avea să se înregistreze o mai mare creștere și înaintare a Evangheliei. Totuși, pe parcursul acestor ani, au existat încercări modeste de predicare a Evangheliei în Chișinău și de plantare a bisericii. Aceste încercări au fost făcute de ștundiști. Cine sunt ștundiștii?

După anexarea Basarabiei de către Rusia Țaristă, țarul Alexandru I a adus în Bugeac și pe țărmul mării negre un mare număr de coloniști germani. Printre ei erau mulți pietiști, care, după serviciile divine de la biserică, se adunau pe la case ca să țină ore de studiu biblic. Chiar și unii pastori ai lor îi încurajau să facă aceasta și participau la aceste ore care se numeau bibelshtunde, adică ora biblică sau simplu shtunde, adică ora. Localnicii care se angajau la coloniști din curiozitate asistau la aceste ore de studiere a Bibliei și rugăciune. Germanii le vorbeau despre practicile și cunoștințele lor spirituale și unii și-au asumat riscul să le ofere Noul Tetament în limba rusă, contrar interdicției guvernului rus. Întorși acasă, țăranii ucraineni au mers să le predice altora. Oamenii din sate i-au numit pe cei care practicau aceste întâlniri după modelul nemților cu același nume – ștundiști. Primul grup de ștundiști ucraineni a început în satul Osnova din regiunea Odessa, la inițiativa lui Mihail Ratușnii, care în anul 1857 a făcut rost de o Biblie și peste trei ani a experimentat renașterea spirituală personală. În casa lui se adunau bărbați și femei din sat, dornici să cunoască Biblia. La început preotul din sat nu a văzut  pericol în aceasta, pentru că ei erau nelipsiți și de la biserica ortodoxă. În luna mai a anului 1870, oamenii din grupul condus de Ratușnîi au adus icoanele la biserica ortodoxă ca să nu fie învinuiți că le-ar fi necinstit și s-au separat definitiv de biserica ortodoxă. Ștundiștii au o istorie plină de mărturii frumoase, dar în acest articol mă voi limita la această scurtă prezentare a lor ca să înțelegem mai bine ce s-a întâmplat la Chișinău.

În decembrie 1876, Iacov Deliakov a devenit colportor (vânzător ambulant de cărți) al Societății Biblice Britanice și a adus la Odesa pe fiul său adoptiv, Ivan Jidkov. În ianuarie 1877, adică peste o lună de la angajare, Iacov Deleakov și cu Ivan Jidkov au fost trimiși la Chișinău ca să facă misiune, distribuind Biblii și Noul Testament printre ostașii trupelor armate ruse, concentrate aici în preajma războiului ruso-turc.⁠ Se pare că eforturile lor au fost îndreptate deplin către trupele militare ruse și nu s-a făcut lucrare printre locuitorii Chișinăului, căci nu există mărturii să fi rămas aici biserică sau măcar un grup de studiu biblic.

Peste aproape două decenii de la activitatea pe care au avut-o Deleacov și Jidkov, conform raportului pentru anii 1894-1895 al Eparhiei de Chișinău despre activitatea școlilor parohiale, în eparhie erau înregistrați doar 26 de baptiști în satul Cișmea, pe când șduntiști erau înregistrați 107, dintre care pentru prima dată sunt menționați în Chișinău 10 persoane. Mai sunt trecuți în listă 15 ștundiști în Bender, 30 în satul Cișmea, 41 în Spasskoe și 11 în Șagani.⁠ Același număr de 10 ștundiști la Chișinău este confirmat din nou în anul 1896.⁠

În aprilie 1895, Maria Carabuli s-a plâns preotului ortodox Topalov că soțul ei, Afanasie, nu se închină la icoane și o oprește de la aceasta după ce s-a lăsat convins de ostașul în rezervă, fost catolic, unter-ofițerul Vorfolomei Zaincikovschii și de către Nichifor Varennicov. Afanasie mergea la adunările care se desfășurau în casa lui Zaiancikovshi.⁠ Aceștia preluaseră noile lor convingeri de la Nichita Șarohovici care, cu 15 ani în urmă, a părăsit credința ortodoxă și în fiecare sâmbătă frecventa serviciile divine conduse de Iosif Rabinovici⁠ la casa de rugăciune „Noul-Israel”.  Prin Iosif Rabinovici Dumnezeu a pornit o mare trezire spirituală printre evreii din Chișinău, care alcătuiau jumătate din populația orașului. Dar la serviciile divine veneau nu doar evreii, ci toți cei care doreau să asculte și să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu. Nu știm dacă Nichita Șarohovici a primit Evanghelia la casa de rugăciune „Noul Israel” sau din altă parte, dar, fiind în oraș, acolo primea zidire sufletească. Mai târziu, baptiștii din oraș vor conduce serviciile divine în incinta acelei case de rugăciune rămasă părăsită. Dar să ne întoarcem la grupul ștundist din Chișinău, care a fost descoperit de clericii ortodocși în Chișinău. Preotul a invitat pe misionarul orășănesc, Vasile Cozak, și au mers să-i viziteze în localitatea Tăbăcăria Nouă pe cei vizați și să verifice cele spuse de Maria Carabuli. Ajunși la fața locului, s-au convins că în casele acestor oameni nu erau icoane, iar ei au confirmat că sunt ștundiști⁠. Vecinii lor au depus mărturii că acești trei bărbați umblă cu Evanghelia în mână și le predică tuturor. Este de menționat rapiditatea cu care a reacționat biserica ortodoxă. După ce preotul Topalov a vizitat credincioșii la 24 aprilie, în aceeași zi a depus raport la Consistoriul Eparhial. La 26 aprilie raportul a fost studiat și în aceeași zi episcopul Arcadie a trimis o declarație gubernatorului Basarabiei cu cererea să intervină și să îngrădească activitatea ștundiștilor⁠ și anume: să-i exileze din localitatea lor în alta, unde nu ar avea posibilitatea să propovăduiească și să răspândească învățătura lor și să fie supravegheați cu toată strictețea de poliție.⁠ Preotului Topalov i s-a cerut să supravegheze populația și, oricând apare o altă manifestare a ștundismului, să raporteze la poliție și să meargă direct la procuror. În procesul de anchetă, Vorfolomei Zaiancikovschi, care avea 45 de ani, a spus că nu a fost judecat anterior și de la naștere este catolic, dar nu se închină icoanelor, pentru că aceasta este idolatrie și este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. A scos din buzunar Noul Testament și a citat în fața anchetatorului Apocalipsa 9:20. Chiar și după ce a început ancheta, toți acești trei bărbați au continuat să-i viziteze pe locuitorii din oraș pe la case, ca să le vestească Evanghelia și despre aceasta au mărturisit mai mulți la poliție⁠. Neofit, episcopul Eparhiei de Chișinău și Acherman împreună cu gubernatorul Basarabiei au cerut judecății să fie cercetați sub arest și să fie judecați pentru „părăsirea credinței ortodoxe și trecere la secta ștundiștilor și pentru tentativă de a atrage pe alți ortodocși în aceeași sectă⁠”. La judecată, Afanasie Carabuli a negat învinuirile precum că ștundiștii ar fi vorbit de rău la adresa bisericii ortodoxe, ci a spus doar că Zaincikovskii, care este cumătru cu el, i-a spus că trebuie să se închine Dumnezeului adevărat, iar soția lui pleca cu un amant și, pentru că a fost confruntată de soț, a făcut din credința lui  pretext ca să-i facă rău și să se răzbune pe el.

Vorfolomei Zaiancikovschii nu a fost pus în fața judecății din lipsă de probe.⁠ Putem presupune că el nu cădea sub incidența legii, pentru că nu era ortodox, ci catolic. Prin hotărârea judecății, care a avut loc la 23 decembrie 1895, Nichita Șorohovici, care avea vârsta de 55 de ani și Nichifor Varenicov de 41 de ani au fost condamnați fiecare la câte 6 luni de detenție pentru credința lor.⁠ Fiind mustrat aspru pentru faptul că a tolerat apariția sectei ștundiștilor în parohia sa, preotul bisericii Sfinților Petru și Pavel de care aparținea Tăbăcăria Nouă, unde se adunau creștinii evanghelici, a trimis un raport prin care se dezvinovățea și spunea că de tolerarea sectei se face vinovat parohul care a fost înaintea lui, căci atunci a apărut secta ștundiștilor în parohie. El însă a preluat parohia la data de 7 decembrie 1893. Deci, la această dată în Chișinău, la Tăbăcăria Veche, deja exista comunitatea ștundistă⁠.

Dar, se va întreba cititorul ce legătură există între ștundiști și baptiști, despre care am scris la introducere? Ștundiștii au fost expresia unei mari mișcări spirituale, când oamenii s-au întors la studierea Sfintelor Scripturi. Ei nu aveau o doctrină stabilită, o mărturie de credință și o bună organizare care le-ar fi permis să reziste în fața persecuțiilor, să aibă reprezentanță în fața autorităților etc. Aceasta au găsit în biserica baptistă și, luând legătura cu Johann Oncken, marele apostol al baptiștilor din Europa, au fost ajutați să se organizeze ca și biserici în cadrul acestei confesiuni.

Acești credincioși ștundiști nu au avut clădire, nu aveau o organizare bună și se pare că nu au avut nici călăuzire spirituală din altă parte. Dar ei au fost dedicați studierii Sfintelor Scripturi și s-au adunat pe la case ca să cerceteze Cuvântul și aceasta a adus mari și frumoase roade în viețile lor. Vrăjmașii lor au spus că „umblau cu Biblia în mână și propovăduiau la toți”. Așa învinuire au adus și mai marii din Ierusalim apostolilor când le spuneau că „au umplut cu învățătura lor Ierusalimul”. Dedicarea lor în dorința să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu și să-L urmeze pe Hristos le-a dat această îndrăzneală sfântă și nu s-au lăsat înspăimântați de autorități sau de temniță. Doar în cer vom ajunge să cunoaștem roadele acestor oameni, dar mărturia despre ei a rămas frumoasă și, dacă cei peste 5000 de credincioși baptiști din Chișinău s-ar dedica cercetării Scripturilor și propovăduirii cum au făcut-o acești câțiva oameni, am fi cu toții martorii unei mari treziri spirituale în Chișinău și în toată țara.

Dacă ați găsit o eroare de ortografie, vă rugăm să ne anunțați selectând textul respectiv și apăsând tastele Ctrl+Enter.