În centrul războiului cultural pentru moralitate stă conflictul între două păreri ireconciliabile despre sexualitate. Pe de o parte se află perspectiva legii naturale, întruchipată pentru majoritatea oamenilor prin ceea ce noi am numi etica sexuală Iudeo-Creştină: căsătoria heterosexuală monogamă şi familia naturală. Nu-i putem ignora nici pe adepţii legii naturale care nu sunt nici iudei şi nici creştini, pentru că perspectiva legii naturale este comună pentru fiecare persoană cu o gîndire corectă. Pentru scopurile discuţiei noastre aceştea, la fel, împărtăşesc etica iudeo-creştină.
De cealaltă parte se află etica “gay”-lor a libertinajului sexual. Libertinaj sexual în sensul cel mai simplu este acceptarea de către societate a sexului în afara căsătoriei, dar în sensul deplin el include toate formele de devianţă sexuală. Aceste opinii opuse sunt în întregime incompatibile şi contradictorii. Este uşor de observant că instituţia căsătoriei nu poate prospera într-o societate în care indulgenţa sexuală a devenit o valoare fundamentală. Bărbaţii într-o asemenea societate vor avea un stimulent mic pentru a-şi asuma poverile unei căsătorii fidele pe toată durata vieţii şi paternităţii, fiind înconjuraţi de femei care sunt disponibile şi duc un mod de viaţă sexual desfrînat. Nici nu vor încerca din greu să facă căsnicia şi relaţiile în familie un success şi o împlinire profundă, deoarece sunt distraşi de un mesaj cultural omniprezent că împlinirea stă numai în satisfacerea sexuală.
Astfel există o explicaţie relativ simplă a felului în care noi am ajuns la acest punct de criză morală în societatea americană şi de ce o mare parte a vinei poate fi atribuită mişcării “gay”-lor. Deşi mulţi americani îmbrăţişează, într-o măsură mai mare sau mai mica, principiul libertinajului sexual, ei încă sunt în stare să co-existe uşor cu normele iudeo-creştine cu privire la căsătorie şi familie. Iar cei care cer eliminarea moralităţii biblice şi întîietatea familiei naturale sunt activiştii mişcării “gay”-lor cu scopul de a fi ei înşişi acceptaţi de societate. De aceea ei au fost instigatorii cei mai agresivi şi cei mai puternic motivaţi a schimbării normelor. De exemplu, Alfred Kinsey, a fost activistul “gay” secret, care a lansat în 1948 revoluţia sexuală cu statistici frauduloase în “Compotamentul Sexual la bărbaţi” şi promovarea sexului recreational. După cum a recunoscut şi un fost colaborator de al lui, Gershon Legman, “intenţia nu tocmai ascunsă a lui Kinsey a fost de a “respectabiliza” homosexualitatea şi anumite perversiuni sexuale”. Dar şi de a de-normaliza etica iudeo-creştină sexuală, pe care Kinsey a acuzat-o cu curaj ca avînd efect dăunător asupra societăţii. (Pentru un tratat excelent despre Kinsey şi consecinţele destructive a lucrăii lui vezi “Kinsey:Crimes and Consequences”, The Institute for Media Education, 2000, by Dr. Judith Reisman )
Oricum, Kinsey nu a fost fondatorul şi nici chiar instigatorul mişcării “gay”-lor.
Un scurt istoric al mişcării “Gay”
Această secţiune este luată, în mare parte din “Svastica roz”(The Pink Swastika”)care trece într-o cronică extinsă ambele: primii ani ai mişcării “gay” în Germania şi apariţia mişcării “gay” în America la începutul anilor 1990. Afirmaţiile făcute aici sunt pe larg documentate în acea publicaţie, care poate fi accesată online la http://www.defendthefamily.com.
Rădăcinile Germane
Mişcarea homosexuală modernă a început în Germania în 1860, cînd avocatul Karl Heinrich Ulrich (“bunelul drepturilor “gay”-lor) a început să organizeze homosexualii într-o reţea politică, pentru a lucra la abrogarea paragrafului 175 din codul legislativ german, care prevedea urmărire penală pentru sodomie. Ulrichs, fiind molestat la vîrsta de 14 ani de către instructorul său, a adoptat la maturitate identitatea de homosexual, şi a lucrat neobosit pentru a legaliza stilul său de viaţă prin orice mijloace posibile. El a inventat teoria homosexualităţii – “al treilea sex”- avîndu-şi rădăcinile în ocultism, care susţinea că bărbaţii homosexuali (urnings) erau de fapt femei prinse în corpuri de barbaţi, şi că lesbienele (dailings) erau barbaţi prinşi în corpuri de femei. El a etichetat comunitatea homosexualilor (atît urnings cît şi dailings) uranians, termen împrumutat de la Simposionul lui Plato, în care se spunea că activitatea homosexuală se află sub protecţia celei de a noua muză a Pantheon-lui grecesc, Urania.
Ulrich a creat prima organizaţie homosexuală politică, Comitetul Ştiinţific Umanitar (CSH). Termenul “homosexual” a fost inventat de asociatul lui Ulrich, Karl Maria Kertbenny, în 1869. În următoarele decenii CSH a devenit o organizaţie foarte puternică, în special după ce succesorul lui Ulrich, Magnus Hirschfeld a lansat Institutul de Sexologie din Berlin. Institutul a devenit autoritatea naţională cu privire la devianţele sexuale (deşi era condus de devianţi) şi multe persoane acuzate de crime sexuale (inclusive un număr mare de membri ai Partidului Nazist şi liderilor) erau trimişi acolo la lecuire. Hirschfeld a fost cel care a inventat şi termenul de “transvestit”.
După cum am remarcat în capitolul precedent, mişcarea “gay” din Germania, dominată aproape în întregime de barbaţi, era împărţită între homosexualii afemeiaţi, condusă de Hirschfeld, şi homosexualii masculini conduşi la început de Adolf Brand de la Comunitate de Elită şi mai apoi de liderii timpurii ai Partidului Nazist.
Ambele grupuri ale mişcării, în timp ce se opuneau violent unul altuia, duceau o campanie agresivă pentru respingerea moralităţii iudeo-creştine, şi spre anul 1920 societatea germană a experimentat un val de perversiune sexuală pe scară largă.
În mod ironic, Adolf Hitler a profitat de reacţia negativă vizavi de fenomenul dat, dându-se drept un moralist care se opune vehement homosexualităţii.
De fapt el a condamnat “homosexualitatea”, termen folosit pe atunci pentru a denumi doar relaţiile afemeiate între persoane de acelaşi sex. Fracţia masculină, de care aparţineau Hitler şi mulţi dintre liderii nazişti, se refereau la aceste relaţii unisex drept “dragoste între prieteni”. Nu am vrea prin aceasta să se înţeleagă că Hitler ar fi fost vreodată sincer cu privire la modul său de viaţă, el s-a străduit din greu să îl ascundă de oameni, pînă acolo că a eliminat din viaţă aproape toate persoanele care ştiau despre înclinaţiile sale, în timpul unei nopţi sângeroase cunoscută drept Noaptea Cuţitelor Lungi din 1934.
Pe parcursul anilor când Partidul Nazist câştiga teren politic, cea mai mare organizaţie germană care promova drepturile homosexualilor din Germania a fost Societatea pentru Drepturile Omului, care se lăuda că îl are pe Ernst Roehm ( prieten apropiat al lui Hitler şi un şef al forţelor naziste) drept membru activ. Ernst Roehm a fost ucis în timpul Nopţii Cuţitelor Lungi când Hitler a pretins că îşi curăţă partidul de homosexuali. Scopul acelui masacru nu a fost să curăţe homosexualitatea din partid, ci să distrugă orice dovadă a existenţei acestor relaţii în cadrul partidului său şi să liniştească o mişcare puternică care începuse împotriva lui Ernst Roehm . De fapt, în mare parte acel masacru a fost condus de homosexuali. Cu toate acestea, acest incident a reprezentat un pas înapoi pentru mişcarea homosexualilor din Germania, care din acel moment, şi-a continuat activitatea mai mult ilegal pînă după război.
Rădăcinile Americane
Prima organizaţie care a promovat în mod deschis drepturile homosexualilor în SUA a fost o filială a Societăţii pentru Drepturile Omului. Ea a fost lansată în 1924 de către un soldat germano-american pe nume Henry Gerber care a slujit în Germania dupa Primul Război Mondial. Organizaţia a fost desfiinţată după ce Gerber şi încă doi lideri au fost arestaţi pentru molestarea sexuală a băieţilor. Gerber a scăpat de închisoare dând mită şi şi-a continuat activitatea în ascuns, dar a rămas activ atât ca homosexual, cât şi în calitate de activist politic. El a transmis visul lui de a înfiinţa o mişcare pro-homosexuală în SUA unuia dintre tinerele sale cuceriri, Champ Simmons , care, la rândul său l-a transmis unuia dintre partenerii săi sexuali, un tânăr pe nume Harry Hay.
Hay este astăzi cunoscut drept tatăl mişcării homosexuale americane.La 10 August 1948, la sfârşitul carierei sale de conducător al Partidului comunist timp de 18 ani, Hay a început să organizeze un grup care se va numi the Mattachine Society (ibid:132). Abia în primăvara lui 1951 a fost numită astfel, dar de la început a fost privită drept un instrument de a distruge restricţiile sociale împotriva homosexualităţii în cultura americană(J. Katz:412f) . Numele de Mattachine a fost preluat din “franceza medievală renaştentină… fraternitate secretă a orăşenilor necăsătoriţi “(ibid. 4120). Agenda oficială a organizaţiei era de a păstra “dreptul la viaţă privată”. La fel ca majoritatea liderilor de la începutul mişcării homosexuale americane, Hay promova pedofilia şi pederastia homosexuală(sex între un matur şi un adolescent).
Se presupune că Hay a colaborat în secret cu Alfred Kinsey, dar nu există dovezi în acest sens. Totuşi, comitetul consultativ al Societăţii Mattachine a lui Hay l-a inclus la un moment dat pe Wardell Pomeroy , colaboratorul influient al lui Kinsey, care a scris cartea Boys and Sex(Băieţii şi sexul), carte care legitimează sexul cu animalele (pe care şi eu din păcate am citit-o la vârsta de 12 ani).
Harry Hay şi Societatea Mattachine au dat naştere unui activism politic şi social homosexual la scară largă. Activişti homosexuali foarte motivaţi au început să opereze în grupuri după modelul celor comuniste, fiecare fiind o “fraternitate secretă” a cărei membri erau legaţi de un viciu comun.
Întrun interviu mai târziu, Hay a afirmat că “ noi doream să îi ţinem în anonimat şi despărţiţi unul de altul aşa încât nici un grup să nu ştie cine sunt membrii celuilalt grup“(J. Katz, Gay American History, 410) (traducere Ala Talmazan şi Natalia Boicu)