Cum un prizonier de război a plantat una din cele mai mari biserici creştine. Partea 1

Alexandru Birladean - fondatorul bisericii

“Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28:19-20).

Întroducere

Istoria Bisericii Creştine din comuna Ţânţăreni a fost scrisă de păstorul Boris Bulgaru. Cu acceptul dumnealui, vom publica în câteva istoria celor aproape 100 de ani ai prezenţe evanghelice în această comună. “Prin aceste articole vreau să relatez cum a fost adusă pe meleagurile noastre credinţa mântuitoare în Domnul Isus Hristos şi cum a apărut Biserica Creştină Evanghelică Baptistă din satul Ţântăreni, raionul Anenii-Noi. Sunt prezentaţi oamenii care au stat la baza formării acestei biserici. Sunt descrise biruinţele şi prigoanele prin care a trecut această biserică şi totuşi a rămas biruitoare, ca să se împlinească cuvintele Mântuitorului privitor la biserică, că porţile iadului nu o vor birui.

Biserica din Ţânţăreni a fost şi ramâne pentru localitatea în care se află o lumină a speranţei pentru oamenii care se află încă în întunerec şi păcat.

După Primul Război Mondial

După terminarea Primului Război Mondial s-a întors din prizonierat, din Austria, fostul soldat al armatei ruse ţariste, cetăţeanul satului Ţânţăreni, Alexandru Bârlădeanu. Luptând în armata rusă, în timpul Primului Război Mondial, Alexandru a fost prins şi dus ca prizonier într-un lagăr din Austria unde îmbrăţişează credinţa creştină baptistă. Acolo în lagăr, el locuia într-o baracă împreuna cu trei credincioşi baptişti ruşi (cărora le spuneau „ştunzi”). Aceşti oameni îi vorbeau despre Hristos, despre naşterea din nou, dar fiind ortodox Alexandru nu dorea să-şi schimbe convingerile religioase. Mai târziu văzând ca viaţa acestor credincioşi corespunde cu ceea ce ei predică, el îşi predă viaţa Domnului Isus şi-L primeşte pe Hristos ca Salvator şi Domn al vieţii lui. Se spune că înainte de pocăinţă când Alexandru sta la cumpănă, a visat noaptea un vis. A venit la el un om imbrăcat în haine albe, având părul alb care i-a spus: ”De ce nu crezi? Aceasta este credinţa adevărată. Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit.”

PRIMII MEMBRI DIN BISERICA DIN SATUL ŢÂNŢĂRENI

Dupa război, în anul 1918,  Alexandru  Bârlădeanu se reîntoarce în satul natal cu Domnul Isus Hristos în inimă, cu râvnă şi dorinţă să împlinească porunca Mântuitorului, să trezească suflete din adormirea păcatului şi să vestească oamenilor mântuirea în Hristos. În timpul acela Basarabia intra în componenţa României. Venind acasă Alexandru Bârlădeanu începe să-L mărturisească pe Hristos celor din familia lui. Nu trece mult timp şi se pocăeşte soţia lui, Anica şi fiul Iacob, apoi şi fiica lui Elena. Alexandru a început să-L mărturisească pe Hristos oamenilor din sat. El lua Biblia subţioară şi mergea prin sat. Acolo unde vedea un grup de oameni se oprea şi discuta cu ei, mărturisindu-L pe Hristos. De la început micul grup de credincioşi întâmpina greutăţi. Li se striga din urmă “eretici, eretici”. Multe din rude nu mai vorbeau cu ei, rupând orice relaţii. Aproximativ doi ani de zile  Alexandru Bârladeanu nu a avut nici o veste despre alţi credincioşi baptişti din alte părţi. Apoi cineva l-a îndreptat spre alţi creştini şi anume spre losif şi Natalia Zaboloţchi la Chişinău. Cunoscându-se cu ei, începe să aibă legături cu Biserica Baptistă din Chişinău unde mergea la serviciile divine. La Chişinău  Alexandru  Bârlădeanuse se împrieteneşte cu un alt creştin,  Boris Buşilă.

În anul 1921 Alexandru Bârlădeanu şi soţia lui, Anica, primesc botezul nou testamental la biserica din Chişinău. Mai târziu el fiind ordinat ca şi pastor în biserica din Ţânţăreni.

Unul dintre primii pe care Alexandru l-a adus la Hristos a fost cizmarul Vasile Crăngaci. Mai târziu s-a pocăit şi soţia lui Vasile, iar mai apoi şi copiii. Înainte de convertirea  lui Vasile Crăngaci, Alexandru Bârlădeanu a discutat mult cu el. Deşi soţia lui Vasile nu le permitea, ei ieşeau la poartă şi acolo conversau. După pocăinţa lui Vasile Crăngaci, Alexandru petrecea mult timp la ei, mărturisindu-l pe Hristos, celor care veneau să-şi repare încălţămintea. Erau întotdeauna de la patru până la zece oameni la care Alexandru le vorbea, iar Vasile îl susţinea. Dacă oamenii mai doreau să asculte, Alexandru îi vizita pe la case. El mergea cu Biblia prin sat şi unde vedea mai mulţi oameni adunaţi, le vorbea despre necesitatea împăcării cu Dumnezeu. El vestea Evanghelia cu îndrăzneală la oricine, dar punea accent mai cu seamă pe convertirea oamenilor de vază din sat, gospodarii satului, însuşi fiind om stimat în sat.

Mai apoi s-a pocăit Ion Poalelungi. Alexandru şi Ion aveau vie alături. Lucrând alături la vie, Alexandru îi mărturiseşte Evanghelia în timpul lucrului, când şedeau la masă împreună după lucru. Astfel s-a pocăit Ion Poalelungi. La rândul său Ion Poalelungi nu tăcea. El l-a mărturisit pe Hristos vecinului său Lazăr Măgureanu, care şi el îl primeşte pe Hristos ca Salvator şi Domn. Soţia fratelui Lazăr se împotrivea foarte mult convertirii soţului ei. La sfârşitul anului 1922 mica biserică din Ţânţăreni alcătuia nouă persoane.

În anul 1925 în ciuda persecuţiilor din partea autorităţilor îşi predau viaţa Domnului Isus încă opt persoane printre care şi familia Bulavca din Botnăreştii Noi. Biserica din satul Ţânţăreni, neavând un locaş de închinare, făcea adunările în casa pastorului bisericii Alexandru Bârlădeanu.

În anul 1927 patru persoane din biserica din Ţânţăreni primesc botezul la Biserica Baptistă din Chişinău, unde era pastor Boris Buşilă. Aceştea au fost: Vasile Crăngaci şi soţia lui Ecaterina, Ştefan Lăpuşneanu şi Ion Poalelungi. Timpul trecea, dar tânărul conducător Alexandru Bârlădeanu mergea înainte conducând biserica spre noi victorii.

Anul 1928 a fost pentru biserica din Tânţăreni un an de încercari, de prigoane, dar creştinii priveau cu bucurie înainte, rugându-se pentru cei ce-i prigoneau. Tot în anul 1928 creștinii din Ţânţăreni, sfătuindu-se cu fraţii de la Chişinău, au sărbătorit prima sărbătoare a strângerii roadelor. În curtea pastorului bisericii a fost întins un cort şi în acest cort într-o duminică de toamnă a avut loc sărbătoarea strângerii roadelor. La această sărbătoare au venit oaspeţi din multe localităţi ale Basarabiei. Cuvântul lui Dumnezeu a fost predicat cu putere oamenilor adunaţi la această sărbătoare.

Perioada anilor 1931-1940

Prin anii 1930-1931 în biserica din Ţânţăreni erau aproximativ 15 membri. Deja devenise neîncăpătoare  casa lui Alexandru Bîrlădeanu şi atunci creștinii au arendat casa unui om din sat. Au făcut reparaţie, au stricat unii pereţi şi au mărit camera şi se adunau acolo. Dar nu a trecut mult şi s-a pocăit proprietarul casei, Terinte Ilovan şi soţia lui Năstica. Dumnezeu  lucra minunat şi în diferite moduri. Vom enumera încă o dată primii convertiţi la Hristos în satul Ţânţăreni: Alexandru Bârlădeanu, Vasile Crăngaci, Ştefan Lăpuşneanu, Lazăr Măgureanu, Nicolae Pelin, familia Bulavca, Ion Poalelungi, Terinte şi Năstica Ilovan.

Primii credincioşi din Ţânţăreni au avut de suferit chiar din partea familiilor şi rudelor. Ca exemplu îl avem pe Lazăr Măgureanu. Atunci când el s-a pocăit, soţia lui Anica îl vorbea de rău, se ducea şi se plângea la şeful de post, la preotul ortodox. Se spune că, Anica, soţia lui Lazăr a luat Biblia şi s-a dus la preot şi i-a zis: ”Părinte, spune-mi Biblia aceasta este adevărată? Dacă nu, eu chiar acum o dau în foc.” Şi preotul i-a zis: ”Să nu faci acest lucru căci Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu”. Apoi ea a venit la adunare, s-a uitat prin geam şi a lovit cu pumnii în el strigând: ”Fraţilor, pentru ce-mi stricaţi familia?”. Creștinii au chemat-o înăuntru în timp ce Alexandru citea din Biblie. Ea a întrebat: ”Ce să fac?”. Atunci i-au spus că are nevoie să se pocăiască. Ea s-a aruncat cu faţa la pământ şi a strigat: ”Doamne, iartă-mă.” Aşa s-a pocăit soţia lui Lazăr Măgureanu.

Prin anii 1930 deseori aveau loc întâlniri în faţa primăriei între preotul ortodox şi creștinii baptişti. Alexandru şi cu alti creștini erau chemaţi la primărie unde trebuiau să răspundă la întrebările preotului. Duceau discuţii în prezenţa oamenilor din sat. Dumnezeu îi înzestra cu înţelepciune, aşa că deseori cei care doreau să-i facă de ruşine, rămâneau ei de ruşine.

În anul 1936, biserica din Ţânţăreni a cumpărat o casă care să servească ca şi locaş de închinare. În acelaşi loc se află astăzi Casa de Rugăciune. În anul 1937 s-a pocăit un om din Todireşti. Cu acest prilej în fiecare săptămână în Todireşti mergeau doi slujitori: Vasile Crăngaci şi Cobache Poalelungi. În Todireşti adunările aveau loc în casa noului convertit, la care veneau oameni din sat şi ascultau. Preotul ortodox i-a prevenit de câteva ori să nu facă adunări, dar ei continuau să se adune. Într-o seară pe când s-au adunat, au venit jandarmii i-au arestat şi i-au dus la postul de jandarmerie la Ţânţăreni. Cineva s-a dus la primar şi i-a spus de cele întâmplate. Primarul s-a dus la miezul nopţii la post şi a cerut ca Vasile Crăngaci să fie eliberat imediat, iar creștinului din Todireşti să i se dea drumul dimineaţă. Astfel Vasile a fost eliberat imediat, iar fratele din Todireşti a fost eliberat dimineaţă după o bătaie crudă.

Mai târziu au fost chemaţi la Chişinău, fiind învinuiţi de propagandă comunistă. Ei au adus martori din Todireşti care au mărturisit că ei au predicat Evanghelia şi că nu a fost vorba de nici o propagandă comunistă. Cu toate că nu au fost găsiţi vinovaţi, au fost ţinuţi închişi 15 zile. De asemenea, se petreceau adunări pe la case şi în sate ca Botnăreştii Noi, Chirca unde se invitau oameni pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu.Vedem deci că biserica din Ţânţăreni folosea diferite metode pentru a predica Evanghelia, depunând mărturie prin viu grai, mărturie prin viaţa lor, vizite, adunări pe la case în satele din jur, sărbători ocazionale ca sărbătoarea strângerii roadelor şi altele.

Modul de închinare a credincioşilor era asemănător cu cel din prezent, cu toate că unele forme au fost diferite. Serviciile divine începeau cu rugăciune, apoi urma o cântare de obşte, după cântare se citea din Biblie şi pe baza celor citite se predica. La serviciul divin se predica o predică sau două. La sfârşit se cânta o cântare, în timpul căreia se făcea colecta. După predică se făcea un îndemn la rugăciune. La serviciile ocazionale se predica conform sărbătorii sau ocaziei, ele erau puţin diferite de celelalte servicii obişnuite. La aceste servicii se invitau cântăreţi, grupuri muzicale, predicatori din Chişinău, din alte părţi. Serviciile divine erau mai flexibile, se citea şi se predica Cuvântul lui Dumnezeu. Cu toate că nu aveau mari studii ei ştiau să se roage, să se închine şi Dumnezeu îi asculta.

În istoria bisericii din Ţânţăreni au fost şi momente când autorităţile au închis Casa de Rugăciune. Uneori locaşul de închinare era închis pe câteva luni şi apoi iarăşi deschis. În anul 1938 locaşul de închinare a fost închis pe aproximativ 10 luni, dar cu toate că locaşul era închis credincioşii din Ţânţăreni se adunau pe la case şi se închinau Domnului. Tot în anul 1938 pe când locaşul de închinare era închis de către autorităţi, creștinii au găsit scris în revista “Farul Mântuirii” cu referinţă la “Monitorul Oficial” un articol în care se spunea că baptiştii sunt recunoscuţi de către stat ca şi cult.  Alexandru Bârlădeanu s-a dus şi a arătat acest articol şefului de post şi fără să-şi ceară voie de la el, s-au dus şi au rupt lăcăţile şi seara au petrecut serviciul divin în locaşul de închinare.

În acele vremuri părtăşia dintre fraţi era foarte strânsă şi biserica era foarte unită. Dacă cineva lipsea de la un serviciu sau două pastorul îl vizita acasă.

În istoria bisericii din Ţânţăreni au fost şi momente de grea cumpănă, prigoane, deseori erau tentative de a învinui slujitorul pe nedrept, de crime împotriva statului sau a regelui. A fost aşa un caz și cu cineva care se pocăise recent, care a declarat la şeful de post, că pastorul bisericii, Alexandru Bârlădeanu şi unul din membrii bisericii, Ştefan Lăpuşneanu, au vorbit de rău pe rege. Pentru acest lucru pedepsa era 25 de ani de închisoare. Alexandru Bîrlădeanu a dat Biblia fiicei sale Elena şi împreună cu Ştefan Lăpuşneanu au fost arestaţi şi duşi la Tighina, apoi la Chişinău la curtea marţială. În timpul acesta Vasile Crăngaci s-a dus la Boris Buşilă, pastorul responsabil pe toată Basarabia. Boris Buşilă a plătit un avocat care să-i apere la judecată. De asemenea, din Ţânţăreni primarul satului a trimis zece oameni gospodari care să mărturisească despre ei în ziua judecăţii. Fiind apărat de Dumnezeu prin avocat, având o mărturie bună din partea oamenilor de vază din Ţânţăreni, ei au fost declarați nevinovaţi. Acum dar trebuia judecat martorul mincinos pentru mărturie falsă, dar cei doi creștini l-au iertat. În anul 1940 în Basarabia a intrat Armata Sovietică, iar în anul 1941 când s-a început războiul Basarabia a intrat din nou în componenţa României. În anul 1941 locaşul de închinare a fost luat şi transformat în cămin cultural. Biserica însă continua să se adune pe la case”. (va urma)