Domnul Isus a spus o dată că „Voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 18). Acest lucru l-a experimentat şi creştinii din biserica „Harul” din oraşul Sângerei. Creştini din acest oraș au trebuit să sufere mult din cauza restricțiilor impuse de comuniști în timpul perioadei Uniunii Sovietice, dar nici o prigoană nu i-au oprit să ducă mesajul Domnului Isus de-a lungul anilor. Vă propun să citiţi un interviu cu doi dintre oamenii care au stat tare pentru Hristos, păstorul bisericii Ion Rusu şi Grejdieru Vasile
R.B. Domnule Vasile Grejdieru povestiţe-ne istoria bisericii Harul?
V.G. Pentru prima data în oraşul Sângerei, Evanghelia a fost adusă de un fost prizonier al primului război mondial. Acest fost prizonier, prin anii 1918 a început a planta o biserică în oraşul nostru. Până a avea o biserică primii creştini din Sângerei se adunau pe la case. Unii mai aveau Biblii şi le citeau cu voce tare, astfel ca toţi să audă Cuvântul. Iar prin anii 1921-1922 a fost finisată construcţia bisericii. A fost o biserica mare, ca suprafaţă se asemăna cu biserica din oraşul Chişinău de lângă Gara Feroviară. Din păcate o dată cu venirea sovieticilor, biserica a fost prigonită, iar clădirea bisericii prefăcută într-un club de dansuri. Datorită acestui fapt, muţi dintre creştini s-au împrăştiat, dar unii au rămas uniţi, şi am decis atunci să punem denumirea bisericii „Harul”. După cel de al II-lea Război Mondial, am avut iarăşi probleme cu încăperea , şi ne adunam iarăşi pe la case. Parinţii mei au pus la dispoziţie cum spunem noi, o odaie „casa mare”, şi deja ne adunam acolo. Foarte repede am crescut numeric. Îmi aduc aminte că în anul 1946 eram 46 de persoane. Prin urmare pe timpul foametei era o trezire spirituală mult mai mare decât este în prezent. Îmi mai aduc aminte că într-o seară, s-au pocăit 12 persoane după ce au venit la serviciul divin care a avut loc acasă la noi. Cel mai frumos este că toţi aceşti creştini au rămas tari în credinţă până la sfîrşitul vieţii pe pământ. Cel mai greu ne-a fost pe timpul guvernării lui Hruşciov care s-a apucat să-i distrugă efectiv pe creştinii. Chiar şi eu am avut mari probleme, pentru că oficialii comuniştii îmi ofereau cele mai josnice condiţii de lucru. Apoi când era vorba de vre-o înmormântare a vre-o unui frate, ne puneau amenzi pentru că predicam pe drum şi cântam. Cât ține de denumirea bisericii toţi fraţii unanim au acceptat denumirea de ”Harul” pentru că am rezistat doar prin harul şi mila lui Dumnezeu.
R.B Cum aţi rezistat ca şi biserică în timpul Uniunii Sovietice?
V.G. A fost foarte greu, deoarece la orice pas eram urmăriţi. De cele mai multe ori, duminica la serviciile de închinare venea de la securitate şi ne ameninţau să nu spunem nimic rău despre comunism. Apoi copii noştri erau marginalizaţi şi defavorizaţi. În pofida acestor lucruri am rezistat şi acum suntem peste 100 de membri
R.B. Cum vă implicați ca și biserică în societate?
I.R. Ştiţi dorinţa noastră este ca fiecare membru să fie o mărturie bună acolo unde este. Evident ne implică în măsura nevoilor care sunt în oraşul nostru. Şi cea mai mare nevoie este de a duce mesajul Evangheliei. În acest sens conlucrăm foarte bine cu autorităţile locale, care ne permit de fiecare dată să organizăm sărbători cu caracter creştin în centru oraşului. Apoi participăm de multe ori la salubrizarea oraşului. De exemplu, fiecare membru de biserică, este responsabil să facă ordine pe strada unde trăieşte. Apoi de fiecare dată când sunt sărbători, încercăm să le folosim pentru a spune oamenilor despre Hristos. Suntem într-o foarte bună colaborare cu celelalte biserici creştine baptiste din oraş. Deasemenea suntem în relaţii bune şi cu biserica ortodoxă. Aceste lucruri ne ajută să fim efectivi în societate.
R.B. Cât ține de proiectul de predare a religiei în școală, în ce măsură sunteți implicați în acest proiect?
I.R. Să fiu sincer şi la această întrebare. Oficial am fost refuzaţi, pe motive că nu avem strânse cereri de la copii. Chiar şi aşa avem în biserică o soră care predă după programa evanghelică, fiind profesoare în această şcoală. Ea predă la şcoala Numărul 2 din oraşul Sângerei. Chiar directorul şcolii a rugat-o să să conducă în predare după acest program, pentru că ea are cunoştinţe despre credinţă.
R.B. Care sunt nevoile bisericii „Harul”?
I.R. Avem nevoi multe şi mari. Acum cea mai mare nevoie este că dorim să fie o trezire în Biserică. Deasemenea avem câteva puncte de misiune, de aceea vă rugam să ne sprijiniţi în rugăciune.
R.B. Cine sunt liderii bisericii?
I.R. În prezent eu sunt păstorul bisericii, apoi avem trei diaconi, Nicolae Jaruc, Costel Onceanu, şi Viorel Roponică.
R.B. Ce planuri de viitori aveţi?
I.R. Ne dorim să fim o lumină aşa cum vrea Domnul. Şi să câştigăm oraşul Sângerei pentru Domnul..
R.B. .. şi ce faceţi în acest sens?
I.R. În primul rând implicăm tinerii să meargă în societate. Îi încurajăm ca la fiecare servici divin să aducă alţi tineri. Apoi avem o tabără, unde în fiecare vară vin mulţi tineri care se odihnesc şi studiază Sfintele Scripturi. Responsabil de această tabără este Mihai Cucoş.
R.B. Vă multumesc mult