Istoria Bisericii Creștine Emanuel din comuna Cărpineni raionul Hâncești

carpineni

Comuna Cărpineni esteo localitate specifică. Dat fiind faptul că este una din cele mai mari localități rurale din țară, cu o populație de peste 10 mii de locuitori, în acest sat sunt și două biserici evanghelice. Istoria bisericii Betania din comuna Cărpineni a fost plasată pe acest portal.  Vă invit acum să citiți un interviu realizat cu pastoral bisericii “Emanuel”, Nicolae Podoleanu.

Radu Blendarencu: Domnule  Nicolae Podoleanu, care este istoria bisericii  “Emanuel”?

Nicolae Podoleanu:  Biserica are o istorie foarte dificila, de aproape 100 de ani.  În jurul anului 1917 au venit câțiva creștini în sat la noi,era  perioada primului război mondial. Aceștia venind la noi în sat au mai dat de câțiva creștini care nu aveau un local pentru închinare. Atunci au format repede  obiserică care este până în prezent. Însă  primii creștini au avut parte de foarte multe încercări. Am auzit de la frații mai în vârstă că perioada românilor a fost una din cele mai grele. Mulți creștini erau bătuți ca să se lepede de așa  zisa “credință  străină”.  Slăvit să fie Domnul pentru credința primilor creștini din sat. Primii stâlpi ai credinței în sat au fost Olaru Ștefan și bunelul meu.  Apoi încercările au continuat și în perioada sovietică, însă în pofida tuturor acestor greutăți biserica creștea numeric. Am avut până la peste o sută de membri în biserică în perioada de persecuție. Însă după obținerea libertății  credința multor sa răcit. În prezent suntem 52 de membri, mulți din membrii bisericii au plecat în Statele Unite și acesta este un factor care a adus la micșorarea membrilor în biserică.

R.B. Care este implicarea bisericii în societate?

N.P.  Una din activitățile prin care ne implicăm în societate este caritatea. Ne-am pus scop să vizităm  regulat oameni mai săraci decât noi sau cei cu un handicap fizic și să le spunem și lor Evanghelia. Apoi prin misiunea “Lumina de la Răsărit”, suntem implicați în mai multe proiecte sociale.Am început acest proiect în anul 2005 și datorită acetui proiect am ajus cu Evanghelia la multe familii. Deasemenea am construit o brutarie în sat prin care deservim cu  pâine mai multe familii vulnerabile. Și ne-amextins cu această misiune în mai multe sate din jurul Cărpineniului. Fiecare persoană primește câte 6 kilograme de pâine, aici mă refer la persoanele cu handicap fizic. Recent am început și un punct de misiune în satul Pașcani din apropierea Lăpușnei.  

R.B. Domnule Podoleanu,  v-ați  implicat cumva în proiectul de predare a religiei în școală în anul de învățământ care a trecut?

N.P.  Sincer să fiu nu.  Am avut foarte multe obstacole din partea directoarei liceului care ne-a interzis  categoric să facem cursuri de religie după metoda de program elaborată de evanghelici.  În liceu de ani de zile predă religia preotul ortodox, și asta cred că a fost o cauză a refuzulul dat de directoare.

R.B. Cine sunt slujitorii bisericii?

N.P. Eu ca și păstor al Bisericii, apoi avem și doi diaconi Fălceanu  Gheorghe și  Păduraru Dumitru care   slujesc foarte frumos  în cadrul bisericii. Apoi avem și tineri în cadrul bisericii care în fiecare sâmbăta se adună pentru un program special pentru ei. Tinerii noștri se adună împreună cu semenii lor din biserica “”Betania” din Cărpineni.

R.B. Care  sunt nevoile bisericii și cum pot cititorii portalului Moldova Creștină să se roage pentru ele?

N.P. Cea mai mare nevoie este starea spirituală a creștinilor din biserică,și să ne păstrăm curați față de ispitile care vin nemilos din lume. Apoi o altă nevoie este că  creștinii cad foarte ușor la încercările care vin în viața lor. De aceea rugămintea mea este ca să fim o sare şi o lumină aşa cum o cere Mântuitorul de la noi

R.B. Vă mulţumesc pentru interviu