Istoria Bisericii Creștine din comuna Beleavenți raionul Briceni

Prin mijlocul secolului XIV-lea pe malul stîng al rîului Vilia au apărut  în aşezarea Grumăzeni, primii locuitori. Aproximativ peste o jumătate de secol, după formarea populaţiei moldoveneşti, pe malul drept al rîului Vilia a apărut populaţia ucraineană. Primul boier a fost Belava, de unde a provenit denumirea Beleavinţi. În această comună de mai mulți ani trudește în câmpul Evangheliei domnul Nicolae Țurcanu. Dânsul ne-a povestit despre istoria creștinilor din acest sat.

Radu Blendarencu: Domnule Țurcanu, care este istoria apariției  creștinismului în satul Beleavenți?

N.Ț. Încă de prin anii 1970 aici a venit om care a stat mai mulți ani la închisoare. Acesta fiind în detenție a auzit că cineva are o Biblie și a început a o citi regulat.  Din cele citite a înțeles că trebuie să se pocaiască, și așa a și făcut. Astfel el a devenit primul creștin  evanghelist din satul Beleavenți. După ce a venit acasă,el și-a chemat vecinii  și rudele și astfel acest om a început a citi și a le explica Biblia. Noi când am venit în acest sat, aici era acest grup format din trei persoane. Aceasta s-a întâmplat prin anii 1980.Aici am venit eu și soția mea. Imediat după ce am venit s-au botezat două persoane și astfel încet, încet s-a pornit biserica. Aici pe la mijlocul anilor 1990 a fost o biserica evanghelica mare pentru sate. Erau în jur de 40 de membri. Însă  numărul lor a scăzut dramatic de mult, și astăzi suntem doar 17 persoane. Unii au plecat la în căutarea unui loc de muncă, alții au plecat la Domnul. Dar cea mai mare problemă acum este inima împietrită a locuitorilor acestui sat. Deși are o populație de peste  trei mii de locuitori, oamenii sunt foarte reci la Evanghelie. Este un sat cu o populație mixtă, sunt și ucraineni și moldoveni.

R.B. Dar ca și biserică care este implicarea în satul Beleavenți?

N.Ț. În primul rând am început a lucra cu copii. Foarte mulți copii veneau la școala duminicală, însă acești copii erau opriți de preotul bisericii ortodoxe să mai vină  la biserica baptistă. Preotul ne scotea nume rău din orice lucru pe care îl făceam în sat. Cu preotul s-a unit și directoarea școlii, și astfel copii   erau intimidați să mai vină.  Dar chiar și așa,  mulți copii au rămas la școala duminicală. Apoi  eu merg în fiecare duminică de la casă la casă și invit oamenii la biserică.  Invit toți oamenii pe care îi întîlnim pe la baruri la cafea și acolo ei vin. În acest timp le spun din Evanghelie, și chiar sunt roade, s-a pocăit unul din bețivii satului care are o râvna mare pentru Evanghelie.

R.B. Cât ține de predarea religiei în școală, cum ați reușit să vă implicați?

N.Ț. Nici cum. Pentru că nu avem copii în biserică. Am încercat împreună cu biserica penticostală și adventistă să mergem împreună în școală, dar ei au refuzat categoric

R.B. Care sunt nevoile bisericii?

N.Ț. În primul rând avem nevoie de oameni care să se alipească acestei viziuni de a vesti Evanghelia în Beleavenți. Ne este greu din acest punct de vedere. Să vă rugați când vă aduceți aminte de noi.

R.B. Mulțumesc și Domnul să vă binecuvânteze!