Familiile Bisericii Creștine „Betleem” din Vatra
Despre istoria Bisericii ’’Betleem’’ din orăşelul Vatra municipiul Chişinău cu plăcere ne-a povestit Domnul Vladimir Chileanu care este şi păstorul acestei biserici. Vă propun să citiţi despre experienţele pe care le-au trăit această comunitate de creştini din orăşelul Vatra împreună cu Dumnezeu.
R.B. Domnule Vladimir Chileanu, povestiţi-ne istoria Bisericii Creştine Betleem?
V.C. Istoria bisericii “Betleem” este la fel ca si multe altele istorii de înființare al bisericilor din Moldova. Pe timpul Uniunii Sovietice în localitatea noastra erau citeva familii de creştini baptişti care duminica mergeau la biserica “Betel’’ din regiunea Poşta Veche al capitalei, iar in timpul săptămânii se strângeau pe la case. Din spusele primilor creştini din acest orăşel, întâlnirile pe parcursul săptămânii erau la case diferite ca să nu fie prinşi le-a fost greu fraţilor deoarece erau chemaţi la primărie şi supuşi la mari persecuţii. Şi copiii familiilor de creştini aveau probleme mari. În pofida acestor lucruri Dumnezeu chema oamenii la El. După anii 1990 era mai uşor ca să se adune pentru a se închina Domnului şi în această perioadă au fost oameni care s-au întors din inimă la Dumnezeu şi apoi le-a apărut dorinţa de a construi o biserică.
Fratele Simion Podoleanu, diacon la biserica’’ Isus Salvatorul’’ din Chişinău, fiind din localitatea noastră, a decis să îşi investească viaţa slujind şi cotribuind la creşterea bisericii “Betleem”. Dânsul s-a implicat foarte mult in viaţa creştinilor, astfel au început sa se roage şi să acţioneze în anul 1995 şi cu ajutorul Uniunii Baptiste si al unei biserici din Statele Unite ale Americii, a fost procurată o casă în centrul oraşelului nostru pe care au refacut-o, iar în anul 1997 biserica “Betleem” a trecut în clădirea nouă. A fost un har şi o mare realizare ca în Vatra să fie unica biserică pentru acele vremuri. În anul 1997 în biserica “Betleem” a venit fratele Dumitru Sevastian pentru a ne ajuta în predicarea mesajului lui Dumnezeu. Peste un an fratele Dumitru a fost ordinat ca şi păstor iar eu, între timp, îmi făceam studiile la teologie anul I şi de multe ori veneam şi făceam practica în biserica “Betleem” cu înca doi studenţi vorbitori de limbă rusa. În aşa mod a legat Dumnezeu inima mea de biserica “Betleem”. Timp de patru ani de studii am fost implicat în această biserică cu lucrarea copiilor şi a tinerilor. Am avut marea binecuvântare ca să am alături de mine pe aceşti doi slujitori, fratele Sevastian ca şi păstor şi fratele Simion Podoleanu în calitate de diacon. Fiind în anul patru la Colegiul Teologic mi s-a propus ca să rămân în această biserică, iar eu am acceptat cu bucurie. Originar sunt din Ukraina şi împreună cu soţia mea în anul 2002 am venit să slujim biserica “Betleem” ca peste un an să fiu ordinat ca şi păstor. În anul 2004 ambii slujitori au plecat în alte biserici ca să slujeasca. Fratele Sevastian a plecat la biserica ”Betania’’ din sectorul Ciocana, iar fratele Dumitru Podoleanu ca misionar în comuna Cojuşna. Vreau să menţionez că de la înfiinţarea bisericii şi până astăzi un rol mare în creşterea spirituală a bisericii l-au avut studenţii de la Colegiul Pedagogic Teologic, dat fiind faptul că în fiecare an noi luam la practică studenţi din ţările din Asia.
În prezent în cadrul bisericii “Betleem” avem 25 de membri, 15 tineri şi 15 adolescenţi. Este de remarcat faptul că mulţi oameni ne vizitează în fiecare duminică la serviciile divine din cadrul bisericii.
R.B În ce lucrări este implicată biserica pe care o slujiţi?
V.P. În biserica “Betleem” este grupul de teatru prin intermediul căruia vestim vestea bună a Mântuitorului nostru. Apoi o altă lucrare este şi clubul de engleza unde vin copii din localitate şi învaţă engleza. Punem un mare preţ pe lucrarea cu adolescenţii. În cadrul acestei lucrări avem un club sportiv. Avem diferite întâlniri cu bătrânii din localitate, şi după posibilităţi ajutăm copiii din familiile social vulnerabile. Avem în cadrul bisericii clubul muzical, unde fratele Denis învaţă tinerii şi adolescenţii atât din biserică cât şi din localitate să cânte la ghitară. Astfel dorim ca prin diferite metode să îl prezentăm pe Domnul Isus la cît mai mulţi oameni. Considerăm că taberele au o mare importanţă în lucrarea bisericii de aceea organizăm 3 tabere de zi pe an. În preajma sărbătorii Crăciunului, Paştelui şi vara, unde timp de 3 zile de dimineaţă pâna seara vin în jur de 70 de copii care învaţă lecţii biblice şi jocuri sportive.
R.B Cine sunt liderii bisericii “Betleem”?
V.C. În prezent suntem patru lideri în biserica “Betleem”. Este vorba de pastorul Vlad Chilianu, liderul de tineret Denis Neguriţă. De administrarea bisericii se ocupă Sergiu Neguriţă. De asemenea, vreau să îi mulţumesc lui Tudor Risto care se implică foarte mult prin predicarea mesajului Evangheliei.
R.B. Cum se implică biserica în proiectul de predare a religiei în şcoli?
V.C. Din păcate nu suntem implicaţi în acest proiect de predarea religiei în şcoală. Dar ne rugăm ca pe viitor să putem avea această implicare, pentru că înţelegem foarte bine importanţa acestor vremuri pe care Dumnezeu a dat-o ţării noastre.
R.B. Care sunt planuriile de viitor ale bisericii?
V.C. Pe viitor dorim să construim o altă biserică prin intermediul căreia dorim să împlinim mai bine chemarea de a sluji bisericii şi oamenilor din jurul nostru.
R.B. Vă mulţumesc mult!