Istoria Bisericii Creștine Betania din orașul Chișinău

03 BITANIA iunie 2009

Biserica Creștina Betania a fost formată de Dumnezeu printr-un grup de creștini care au rămăs fideli viziunii de duce mesajul Domnului Isus la cât mai mulţi oameni. Vă propun să citiți un interviu cu păstorul acestei biserici, Nicolae Vozian.

R.B.  Domnule Nicolae Vozian, povestițe-ne  istoria  bisericii  Betania?

N.V. Istoria bisericii a inceput în  anul 1994 în urma unei campanii de evanghelizare organizata de misiunea “Vozrojdenie” cu predicarea prin satelit a evanghelistului Billi Gramm. La prima întalnire organizată  și-au predat viața Domnului Isus  o singura persoana. Dar prin aceasta a fost pus începutul unui grup de rugaciune, care și-a propus să se roage pentru oamenii din sectorul Ciocana. La acest grup s-a alaturat și alți credincioși și în lunile care au urmat deja regulat aveam studiu biblic într-un apartament, o data pe săptămână în fiecare mercuri seara și rugaciune pentru pocăința oamenilor din sector în fiecare sâmbătă dimineața.

Rugaciune, studiu biblic și părtășie, acestea au fost elementele de bază  a acestui grup de credincioși, care a mers așa până în anul  1999, când am decis împreună să devenim o biserica. Până  atunci fiecare era membru la o biserică, cei mai mulți fiind membrii bisericii “Betel” din Chișinău. În anul 2000, la 14 mai am avut prima ordinare la slujirea de pastor și la slujirea de diacon, iar peste 7 zile primul botez, unde ne-am bucurat de primele 5 persoane, care au încheiat legământ cu Domnul în biserica nou fondată care se numește “Betania”. La moment avem 167 membri. Trei păstori, un diacon și în jur de 30 de lideri a diverselor slujiri. În fiecare săptămână  avem în jur de 29 de activități, dintre care, șapte grupuri de studiu biblic, 6 grupe  de rugaciune de mijlocire, proiecte sociale, întâlniri  de tineret, club pentru adolescenți, școala duminicală, trei grupe de laudă și închinare și cor.

R.B.  Cum se implica biserica in societate?

N.V. Biserica noastră se implică prin cateva proiecte sociale printre care, proiectul  pentru copii din familii social vulnerabile “Mâini și inima”. Acest proiect a  pornit în anul  2000 de la cițiva copii care cerșeau în fața unui supermarchet din sectorul  Ciocana. Peste cîteva luni numărul lor era deja 22-25 copii cu vîrste între 8-13 ani.  La început toată activitatea se mărginea la o chiflă, un lapte (chefir) și discuții cu scop de împrietenire. Pe parcurs sa extins mult lucrarea acestui proiect, care se numește “Mâini și inimă”. Astăzi după 10 ani, avem în proiect în jur de 30 copii, care merg la centru de zi în incinta bisericii “Betania”, în fiecare zi de luni până vineri. Li se acordă asistența socială, ajutor medical dupa necesitate, fac temele pentru acasă împreună cu profesorii din centru și desigur lecții biblice. Mulți din acești copii sunt implicați în școala duminicală a bisericii, fiind implicați în programele de sărbători. Bucuria noastră este că  4 din copii trecuți prin centru ajunși la  vârsta maturității, și-au predat viața Domnului Isus, fiind botezați în biserică.

 Un alt proiect în care suntem imlicați ca și biserică este  proiectul social pentru bătrânii din  sectorului Ciocana. A apărut din dorința de a ajuta pe cea ma neglijată , dupa parerea mea,  categorie de oameni din societate. Ei sunt tinerii de dupa al II-lea  Război Mondial, care au muncit din greu ca sa ridice țara din ruine. Lor li se spunea mereu că atunci când vor ajunge la pensie statul îi va proteja și ajuta, dar când au ajuns la vârsta pensiei… s-a ruinat țara și ei au rămas fără sprijin.  La moment  45-48 bătrâni de 3 ori pe săptămână primesc câte un prânz gratuit, iar cu o ora înainte de masă pentru doritori, discuții pe teme biblice. În ultimii doi ani au fost primit botezul  3 batrani, care cu bucurie și-au predat restul vieții în mâinile Domnului.  Proiect social pentru detinuti “Nazaret” este o altă latură a lucrării bisericii. În anul  2003 în urma a mai multor conversații prin scrisori am consiliat o persoana care iși ispășea pedeapsa în penitenciarul cu detenție pe viață din orașul  Rezina.  În octombrie 2004 a primit botezul  Dumitru Spătari, care de atunci rămâne credincios Domnului Isus mărturisind despre Isus  celor din închisoare. În anul  2005 alte cinci persoane  din penitenciarul din Cricova, au mărturit pe Domnul Isus în apa botezului astfel  toti devenind membrii bisericii “Betania”. În prezent toți  sunt deja la libertate în afară de fratele  Dumitru. În Rezina mai prelungim sa vizităm penitenciarul pentru a predica Evanghelia la toți și a încuraja pe cei ce sunt credincioși. Proiectul social pentru mame ce au  copii invalizi a început în anul 2008 și este îndreptat spre parinții, care au copii invalizi. Scopul este susținerea moral și spiritual a mamelor. Avem diverse întâlniri, cu diferite ocazii, unde de fiecare dată sunt invitate până la 80 de mame, care au copii cu diverse graduri de invaliditate. În program sunt implicați tinerii bisericii și unii din copii acestor mame. În fiecare vinere, la ora 12:00 sunt programate întalniri, pentru cei care simt nevoia de susținere în rugăciune și unde se vorbește din Cuvântul lui Dumnezeu.

 R.B  Cine sunt liderii bisericii “Betania”?

N.V. Comitetul bisericii din care fac parte trei  păstori, un diacon  trei  lideri de tineret și  responsabili de departamente. Aceștia sunt liderii de bază a bisericii noastre. Mai sunt și alți 19 lideri, care sunt responsabili de proiectele sociale, grupuri de studiu, grupe de rugaciune, școala duminicala, adolescenți și  tineret.

R.B. Cum se implica Biserica  în proiectul de predare a religiei în școli?

N.V. Avem câțiva profesori, dar nu sunt  implicați în acest proiect până în prezent.

R.B. Ce  proiecte de viitor are biserica Betania?

 Ne dorim foarte mult să începem noi puncte de  misiune, acolo unde nu este nici o prezentă evanghelică. Deasemenea ne dorim să susținem financiar un misionar.

R.B. Vă mulțumesc