Istoria Bisericii Creștine Baptiste din satul Todirești raionul Anenii Noi

În dorința de a afla istoria creștinilor evanghelici din comuna Todirești din raionul Anenii Noi am căutat să discut cu păstorul acestei biserici, Pavel Vaculovschi. Acesta ne-a relatat lucruri interesante din viața comunității creștinilor evanghelici baptiști. Vă propun să citiți cele mai importante lucruri povestite portalului nostru de pastorul Pavel Vaculovschi.

Începutul

Biserica a fost plantată în anul 2002 de misionarul Boris Bulgaru, care este păstor în Anenii Noi, și care a pus temelia unei biserici evanghelice baptiste în acest sat. Atunci conducătorii bisericii au început a merge de la casă la casă pentru a spune oamenilor Evanghelia. Mai tîrziu, Dumnezeu i-a binecuvântat, cu ajutorul creștinilor din Olanda, cu o casă de rugăciune într-un loc foarte frumos al satului, chiar lângă școală și primărie. Nu peste mult timp Biserica a trecut prin mai multe încercări, când unii creștini s-au despărțit de biserică, au abandonat-o și în scurt timp aceasta s-a distrus. Și, practic nu a mai rămas nici un creștin în satul Todirești. Pentru a reîncepe misiunea în acest sat a fost trimis un alt misionar, Alexei Stoler, dar după un an și jumătate a plecat și el. În acest timp, Dumnezeu i-a vorbit prin diferite mijloace lui Pavel Vaculovschi că trebuie să plece din orașul Rezina, unde a slujit în jur de 20 de ani oamenilor din satele acestui raion. Venind  în comuna Todirești, Pavel Vaculovschi a început totul din nou. După spusele lui, în sat rămâseseră doar trei femei din prima biserică. Și cu aceste trei creștine a reînceput lucrarea. S-a restabilit în fiecare duminică serviciul divin. Noul misionar și-a început lucrarea cu școala și primăria, spunând oamenilor ce vrea să facă în sat și care este scopul venirii sale în satul Todirești. Apoi, a cerut de la primărie  lista cu familiile vulnerabile din sat și copii social defavorizați. A cerut această listă pentru a putea împlini o nevoie în sat, acolo unde de cele mai multe ori autoritățile locale nu reușesc să o facă. În acest fel, s-a început lucrarea pe la casele oamenilor. Oamenii auzeau Evanghelia în mod sistematic.

Activitatea bisericii

Văzând eficiența taberelor, Pavel Vaculovschi a început a organiza tabere de vară pentru copiii din sat chiar în parc, care tot de creștinii din sat a fost renovat. Dumnezeu a binecuvântat lucrarea bisericii și în prezent aceasta are 17 membri. Lucrul cel mai frumos este că majoritatea sunt tineri și dornici de a face misiune. În activitatea pe care o face în Todirești, Pavel Vaculovschi este ajutat de Misiunea Biblică, pentru care le mulțumește mult. O altă lucrare a bisericii este cea cu copii și evanghelizarea pe la casele oamenilor, vizitele pe la bătrâni, lucrul care îi reușește de minune bisericii din Todirești.

Predarea religiei în școală

Pavel Vaculovschi știe să folosească oportunitățile și vremurile de libertate la care cândva doar se visa. Biserica păstorită de dânsul se implică activ în predarea religiei în școala din Todirești. În fiecare miercuri profesorii din biserica din Todirești predau de la clasele 1-4 Cuvântul lui Dumnezeu. Din clasa a 5-a până în clasa 9-a o altă grupă de copii învață după metoda evanghelică de studiere a Bibliei. În comuna Todirești 36 de copii învață Sfintele Scripturi după această metodă, dar după spusele lui Pavel Vaculovschi, mulți părinți care nu sunt membri din biserică au scris cerere pentru ca odraslele lor să beneficieze de studierea Bibliei. Un alt lucru frumos este că alți părinți pe parcursul anului de învățământ și-au trimis copii să studieze Biblia în aceste grupe.

Biserica Ortodoxă este împotrivă

Chiar din prima zi, cele mai mari probleme micii biserici baptiste le-a făcut preotul bisericii ortodoxe din sat, care nu o dată a scos multe vorbe urâte și neadevărate. Amenințările au fost și ele unul din arsenalele cu care preotul cultului ortodox a încercat să îl intimideze pe Pavel Vaculovschi și familia sa. Dar, în pofida unei astfel de “colaborări”, Pavel Vaculovschi a încercat să le explice că a venit cu gânduri de pace și că dorința lui este de a spune oamenilor Evanghelia, el l-a îndemnat și pe preot să o facă, și de ce nu, chiar împreună.

Pe viitor

Chiar dacă afirmă că a reușit foarte puțin, Pavel Vaculovschi își dorește să crească numeric. În curând va organiza un seminar cu profesorii din școală și ne-a relatat că dorește să înceapă un punct de misiune și în comuna vecină, Chetrosu. O altă dorință mare este ca tinerii din sat să vină la Hristos și să trăiască cum a făcut-o Mântuitorul. La încheiere Pavel Vaculovschi ne-a îndemnat să ne rugăm pentru biserica din Todirești și, în cazul în care cineva are nevoie de ajutor să apeleze și la ei, care sunt gata să vină în ajutorul sfinților.