Istoria Bisericii Creștine Baptiste Betel din comună Slobozia Mare raionul Cahul

0
2103

 Biserica baptistă Betel din comuna Slobozia are o istorie interesantă. În anul care a trecut a sărbătorit 100 de ani de la înființarea ei. Cum au fost acest secol pentru creștini din această bisericî citiți în interviul pe care portalul nostru l-a realizat cu păstorii bisericiilor din comuna Colibași, Zaharia Vasilache și cu păstorul bisericii din Slobozia Mare, Nicolae Sterlea.

 M.C Domnule Zaharia, cum s-au început cei 100 de ani ai bisericii Betel?

 Z.V. Biserica din comuna Slobozia Mare are o istorie interesantă. Primul ei păstor a fost Nicolae Acciu care s-a născut în anul 1888. Acesta în anul 1910 a fost înrolat în armata rusă la marină unde a slujit până în anul 1914 a făcut armata. Când era timpul să vină acasă s-a început primul Război Mondial și el a fost luat să lupte pe front.Într-una din lupte a nimerit într-o încercuire organizată de nemți și a fost luat prizonier. Fiind dus în Germania prizonierilor ruși le-a dat dreptul să îș facă așa o mică barahă unde ei aveau prilejul ca în fiecare duminică să se roage și să organizeze biserica. Nu după mult timp Nicolae a evadat din acel lagăr. Pentru că toți prizonierii ruși erau duși să muncească pe la oamenii înstăriți din Germania la cosit grâul. Omul bogat la care lucra Nicolae avea o casă cu două nivele, la primul nivel dormeau prizonierii. Boierul se gândea că nu vor fugi nicăieri pentru că nici nu cunos limba și nici țara. Dar prizonierii au făcut un plan de evadare. Mai întâi au fugit de pe moșia acelui antreprenor și mergeau doar noaptea. Însă după o săptămână de mers și-au dat seama că nu știu unde să mai meargă căci se învârteau pe loc. Atunci au decis să se predea autorităților. S-au dus la o primărie și le-au spus cine sunt. Autoritățile i-au recuoscut căci ei erau dați în căutare și imediat au fost încarcerați.

Le-au dat carceră de 12 zile, unde o dată în patru zile le dădeau 300 grame de pâine. După 12 zile, Nicolae abia mai răsufla. Într-o duminică a decis să meargă la acea construcție improvizată unde se adunau și se citea Biblia. El le-a spus ca este creștin ortodox, dar cel care citea Biblia nu a spus nimic, ci doar a citit un Psalm. După ce a citit acest psalm, Nicolae mi-a spus că i-au căzut solzii de pe ochi și de pe ochii inimi și a început a căuta să afle mai multe din Biblie. A cerut să i se aducă o Biblie din Austria pe care a plătit-o cu niște bani împrumutați. Acea Biblie trebuia să vină într-o lună de zile. Nu a mai aștetpat să vină căci a găsit alta, și de atunci a rămas lipit de Sfânta Scriptură chiar dacă era prizonier.

Sorbea Biblia cu nesaț, era foarte curios să cunoască tot. Așa a durat 4 ani. În 1918 după terminarea războiului a venit un ordin sa fie eliberați toți prizonierii. Când Nicolae s-a întors în Slobozia Mare oamenii au rămas uimiți pentru că nu l-au văzut timp de 8 ani. Toți veneau și îl rugau să le povestească ce a trăit. Dar el pe lângă povestirile din prizonierat le spunea și Evanghelia și toți ascultau cu nesaț. Oamenii foarte curioși ascultau pentru prima dată ceva din Biblie clar și pe înțelesul lor. În așa fel după 1918 toți care veneau la Nicolae Acciu auzeau mesajul Evangheliei.

Dar Nicolae nu avea pricepere cum se face o ora de adunare organizată. Și atunci s-a întâlnit cu un creștin din Vulcănești care știa câte puțin cum se duce o oră de adunare organizată. Acela a văzut cum se adunau creștinii din bisericile din orașul Sankt-Peterbrurg din Russia.

Însă Nicolae mai avea o nelămurire, el a citit că cine va crede se va boteza. Dar el acrezut dar nu s-a botezat. Atunci sa dus în Chișinău să caute pe cineva care are aceeaș credință ca și el. A căutat foarte mult timp până când a găsit pe strada Voczalinaia o adunare de creștini. Ajuns acolo el le-a povestit tot ce s-a întâmplat cu el și cum a început a organiza biserica și a cerut să fie botezat. Frații i-au promis ca vor veni în Slobozia Mare. După două săptmîni au venit și le-au facut o testare și au găsit 5 oameni care erau buni pentru botez. După un timp au revenit și au făcut botezul în lacul Deleu. După botez oamenii din sat au început să se uite foarte straniu la fratele Nicoale, și îl numeau eretic și trădător. Era o vâlvă foarte mare în toată partea aceasta a țării. Atunci preoții cei mai de seamă ortodocși și jandarmeria română au făcut un plan pentru a-l indimidat pe fratele Nicolae și pe cei 5 creștini noi botezați. Ei au anunțat printr-o circulară că vor fi spânzurați 6 eretici din Slobozia Mare. A fost atunci mare adunare în sat. Au venit 9 preoți din 9 sate și au decis să îi facă de rușine pe acești 6 așa ziși trădători, dar mai ales pe fratele Nicolae care era cioban. Toți erau conduși de un misionar ortodox din Chișinău.

Dar sa intimplat ceva mai minunat. Misionarul ortodox nu cunoștea limba română, și a cerut un traducător în rusă. Cum nimeni nu știa rusa în afară de Nicolae, căci el fusese în armata rusă, el s-a cerut să traducă. Și traducea exact ce spunea misionarul rus din Chișinău, că chipurile el este eretic, dar pe lângă cele traduse spunea și ce zice Biblia la acuzațiile care i se aduceau. Atunci jandarmii au oprit procesul și fratele Nicolae le-a acestora să citească din Biblie, că sunt cuvintele lui Dumnezeu și că el nu a adăugat absolut nimic. Preotii s-au mirat că în Biblie scrie așa ceva. Și în loc să îl spânzure , toți oamenii au rămas uimiți că un simplu cioban cunoaște atât de bine Sfintele Scripturi și că nici misionarul ortodox nu a știut cum să îl combată. Atunci misionarul ortodox îl ruga să plece să nu mai citească din Biblie în fața satului. După această confruntare în data de 4 iuie 1922 au fost botezați patru frați și o soră. Pe unii i-am prins în viață și mi-au relatat aceste întâmplări. De atunci Evanghelia a fost dusă cu putere în satele Brânza, Manta și Văleni.

 Apoi în 1930 s-a început construcția bisericii care a durat 3 ani. Dar după un timp foarte puțin de liniște s-au început noi prigoniri. În anul 1937 generalul român Ion Antonescu a prigonit aprig bisericile creștine baptiste. S-a pornit un val dur de persecuții. Fratele Nicolae îmi povestea că ușile bisericilor erau la lăcată iar slujitorii lor percheziționați și intimidați până când acestea s-au închis total. Începând cu anul 1938 locul de adunare a creștinilor din Slobozia mare era câmpul. Creștinii pe furiș se ducea în câmp unde aveau o colibă și acolo se adunau. Aveau un câine care îi anunța dacă vine cineva și doar razele soarelui era unica sursă de lumină pentru a vedea ce scrie în Biblia. Acolo în șoapta cântau și tot în șoaptă se rugau. Și rugăciunea avea un singur subiect, Libertatae Religioasă. Și acum avem această libertate, dar din păcate ea este puțin folosită.

Când au venit rușii în anul 1939 s-a început războiul și până în la sfârșitul lui biserica nu a existat. În 1945 a a venit un ordin că dacă sun 20 de creștini indiferent de confesiune trebuie să scrie o cerere și biserica sau cultul le va fi înregistrat. Din acel an biserica din Slobozia Mare a fost într-o crește mare. Doar până în anul 1990.

Despre istoria prezenta a bisericii veți citi în curând.