Istoria Bisericii Creștine „Betleem” din satul Vulcănești, raionul Nisporeni

tigani 2

Satul Vulcănești din comuna Ciorești are un specific aparte. Este una din puținele localități din țară populată preponderent de locuitori de etnie romă. Cu o populație cu puțin peste o mie de locuitori, în această comună, începând din anul 1973 își începe activitatea o mică biserică creștină alcătuită doar de creștini de etnie romă. Păstorul bisericii din localitate, Petru Ciochina, ne-a relatat că, chiar dacă nimeni nu acorda nici o șansă acestor oameni, Dumnezeu “și-a arătat mila Sa și față de locuitorii acestui sat”. Primul om din sat care s-a pocăit a fost Mitruță Cobzaru. După spusele păstorului din localitate, acesta a fost primul țigan care L-a acceptat pe Domnul Isus ca Domn și Mântuitor. Și încet, încet prin acest om, mai mulți locuitori ai satului s-au întors cu fața la Dumnezeu, pentru că Mitruță Cobzaru era “un vestitor aprins al Evangheliei”. Biserica din satul Vulcănești a fost inaugurată drept prima biserică de țigani din țară în anul 2009 în data de 25 octombrie. În prezent, biserica din sat numără 17 membri, care se implică în mai multe proiecte sociale și își dorește să fie primii în fapte bune. Una din lucrările biserici este cea de a duce Evanghelia la copii. Astfel, în cadrul bisericii funcționează școala duminicală, la care vin peste 50 de copi.

Iar cât ține de proiectul de predare a religiei în școală, pastorul ne-a relatat că sunt implicați ca și biserică pentru că viitorul comunei are nevoie de oameni cu frică de Dumnezeu. Ba mai mult, biserica din sat a început un proiect de alfabetizare a tuturor copiilor din Vulcănești. Copiii sunt învățați să citească și să scrie, studiind Sfintele Scripturi.

Tigani

De asemenea, Biserica din sat se implică și în ajutorarea oamenilor nevoiași. Pe parcurs, biserica a avut mai multe încercări, dar a rezistat. Una din provocările acestor vremuri pentru creștinii din sat este materialismul, care a pus stăpânire pe întreaga țară. Păstorul bisericii ne-a relatat că, din cei peste o mie de locuitori, mai mult din jumătate sunt plecați peste hotare și se întorc acasă foarte rar. Această situație i-a afectat și pe creștinii din comună, care și ei, la rândul lor, au început a pleca din comună, în găsirea unor condiții mai bune de muncă și trai.

Ca și biserică, cele mai mari greutăți cu care se confruntă sunt cele de ordin material. Am fost îndemnați și noi să ne rugăm pentru această biserică, ca în continuare să își poate duce cu bine activitatea de misiune în această comună.

Cât ține de planuri, păstorul Petru Ciochina și-a exprimat dorința ca toți copii din sat să poate citi și scrie. O altă viziune a păstorului este ca biserica să crească calitativ la număr și romii din Vulcănești să planteze, la rândul lor, biserici în localitățile unde această etnie este prezentă masiv. Fie ca Dumnezeu sa binecuvinteze localitatea Vulcănești din raionul Nisporeni, cu oameni dedicați lui Dumnezeu.