Istoria Bisericii Creștine din orașul Orhei

Orașul Orhei este bine cunoscut pentru istoria bogată pe care o are. Despre istorie ne-a povestit și Vasile Farcaș. Numai că această istorie este despre apariția bisericii baptiste din orașul Orhei. Vă propun să citiți acest interviu cu păstorul bisericii Vasile Farcaș

Farcas

Radu Blendarencu: Domnule Farcaș care este geneza apariției bisericii baptiste în orașul Orhei?

Vasile Farcaș: Primii creştini  în oraşul Orhei au fost Cioban Ion şi familia sa  care au venit în oraș din  satul Pohrebeni, prin anii 1960. Datorită exemplului frumos  de trăire a Evangheliei nu după mult timp s-au întors la Domnul alte două familii Malanciuc şi Chiperi. De la început creştinii se adunau în casa familiei Chiperi ,unde avea loc serviciu de închinare lui Dumnezeu. Acele vremuri erau deosebit de frumoase pentru că, copii lui Dumnezeu mergeau mai mult prin credință, având în vedere perioada de prigoană în care trăiau. În 1964 a fost ales presbiter al bisericii fratele  Melnic Victor. Îmi aduc aminte că abia în anul 1982 a fost procurată o casă pentru adunare şi peste un an amfost înregistrați oficial ca și biserică. În prezent această casă este reconstruită şi se află biserica „Vestea Bună” din Orhei. Foarte mult la creșterea bisericii ne-a ajutat Haralampie Orza care a formarmat un cor şi a făcut cunoştinţă bisericii cu Dubceac Vasile, care în 1987 a fost ordinat ca păstor în această biserică. După un timp a fost ordinat încă un păstor Lujan Vasile şi aleşi pentru slujbă în  biserică  diaconi Codrean Vasile, Paladi Ion ,Ceban Grigorii şi Chicuş Boris. În 2005 am fost ordinat ca păstor iar în anul  2007 a fost ordinat ca și păstor Serghei Pavliuc. În prezent biserica numără  160 membri şi slujesc 3 păstori, eu ca și păstor responsabil fiind ajutat de  Pavliuc Sergiu şi Lujan Vasile. Avem patru diaconi, Chicuş Boris, Ceban Grigorii, Bogaţchi Vasile şi Poiata Tudor.

R.B. Cum vă implicați ca și biserică în societate?

V.F. În urma activităţii bisericii noastre  s-au format alte biserici și puncte de misiune  în satele Budăi, Step-Soci, Bulăieşti și Bolohani. Biserica „Vestea Bună” din Orhei are opt puncte de misiune șasele din ele sunt în  sate iar alte două în internatele dinOrhei şi Căzăneşti. O altă lucrarea a bisericii este ajutorarea a u 20 familii din oraş prin proiectul „Dorcas”. Deasemenea încercăm să folosim toate oportunitățile pentru a vesti Evanghelia, iar unul din acestea sunt taberele de vară pe carele facem în satele din raionul Orhei. Ca și biserică în timpul săptămânii au  organizăm4 servicii divine, la care invităm îi invităm pe toți locuitorii  orașului nostru.

R.B. Care sunt nevoile bisericii pe care o slujiți?

V.F. Una din cele mai mari nevoi este că dorim să plantăm noi biserici în localitățile în care ele lipsesc. De aceea ne rugăm pentru noi slujitori, oameni dedicați cauzei lui Hristos. Ne mai rugăm să putem cumpăra case de rugăciune în satele unde deja facem misiune și nu creștinii nu au unde se aduna.

R.B. Mulțumesc pentru interviu.