Ca și pastor sunt îngrijorat și întristat de cei care au păcătuit și au ajuns să fie puși la disciplină, mai ales pentru cei care au căzut de la credință și s-au întors la păcatele de altădată.
Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.” (2 Petru 2:22)
Mai am o altă durere peste întristarea aceasta și durerea este pricinuită de credincioșii care zic și cred că au intenții bune, dar nu le dau voie celor puși la disciplină să se pocăiască cu adevărat. Ca să-mi explic durerea vă invit mai întâi să citim următorul text din Biblie:
Măcar că v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău; şi, chiar dacă mi-ar fi părut rău – căci văd că epistola aceea v-a întristat (măcar că pentru puţină vreme) – totuşi acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăinţă. Căci aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveţi nicio pagubă din partea noastră. În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea. Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră, după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de dezvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate, voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta. Aşa că, dacă v-am scris, nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi, înaintea lui Dumnezeu. (2 Corinteni 7:8-12)
Aceste cuvinte au fost scrise de apostolul Pavel creștinilor din Corint, care aveau în biserica lor suficiente probleme și au fost de cei care au trebuit să fie puși la disciplină, unii chiar până acolo că au fost excomunicați. Inițial, credincioșii din Corint nu luau atitudine față de cei ce păcătuiau și lucrurile ajunseseră atât de grave că aveau în biserică unul care se credea și se numea creștin, venea la adunare cu ei și în același timp trăia în incest cu mama lui vitregă. Cei din biserică nu dădeau prea mare atenție, căci erau preocupați de experiențe pe care le credeau supra-spirituale, cum ar fi vorbirea în alte limbi, profeții etc. Apostolul Pavel se afla departe de ei, dar când a aflat de acest păcat prezent în biserică, a luat imediat atitudine și a cerut ca acel om să fie excomunicat din biserică și ca să fie aplicată disciplina bisericească oricui se numește frate sau soră, dar care continuă să trăiască în păcat.
Faptul că păcatul a fost expus și păcătosul a fost confruntat și pus la disciplină a adus multă întristare și așa aduce totdeauna, dar întristarea aceasta este de două feluri. Una după voia lui Dumnezeu și una în felul lumii.
Întristarea în felul lumii aduce regrete, dar cel mai des regretele acestea sunt din partea păcătosului sau a celor care îi țin partea și sunt nu pentru că a păcătuit, ci pentru că a fost prins și pus la disciplină. Întristarea aceasta nu aduce pocăință și fără pocăință rezultatul este moartea. O astfel de întristare o au cei care ajung să fie excomunicați din biserică și care continuă să trăiască în păcat. Ei sunt triști, distruși, dar nu aleg să se pocăiască și să o rupă cu păcatul. Dacă și-ar răstigni firea păcătoasă, ar fi eliberați din robia păcatului și a patimilor scârboase în care trăiesc și ar putea să experimenteze în viața lor puterea lui Dumnezeu, care s-a desfășurat în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morți și aceeași putere a lui Dumnezeu nu doar că i-ar ajuta să trăiască o viață sfântă, dar și să facă lucrări mari pentru Dumnezeu. Dar, ei nu se pocăiesc. Și de multe ori nu se pocăiesc, pentru că ceilalți creștini nu le dau voie. În loc să-i lase să-și poarte pedeapsa care le-a fost aplicată în biserică, vin unii bărbați și femei credincioși care ori din părtinire, ori din încăpățânare, ori din lipsă de maturitate, ori cred că “sunt mai sfinți” decât ne învață Dumnezeu și caută să fie pe lângă cei puși la disciplină, să-i consoleze, să-i încurajeze, să-i protejeze etc. Dragii mei, care faceți astfel de lucruri, încetați să le mai faceți. Căci voi îi împiedicați pe cei care au păcătuit să experimenteze adevărata întristare după voia lui Dumnezeu. Lăsați-i să-și ducă pedeapsa care le-a fost aplicată în biserică pentru binele lor și nu vă asumați un rol care este al Duhului Sfânt. Lăsați-i să se întristeze după voia lui Dumnezeu. Perioada de disciplină este o perioadă specială pentru cel care a păcătuit ca să se întristeze și să se întristeze cu o întristare după voia lui Dumnezeu, care va culmina cu o pocăință adevărată. Nu fiți atât de naivi să credeți că dacă omul respectiv a spus în fața bisericii că a păcătuit, deja chiar a și făcut aceasta. Pocăința adevărată se vede într-o viață schimbată și conștientizare a păcatului. Dar dacă tot păstrează amărăciune pe cei care i-au scos la iveală păcatul sau care l-au confruntat, să știți că mai este mult până la pocăința adevărată. Un om care se pocăiește cu adevărat va plânge și va fi apăsat de vina păcatelor săvârșite, dar nu de ura pentru cei care l-au confruntat sau i-au aplicat disciplina.
Nu vă asumați un rol care nu vă aparține. Este responsabilitatea pastorului și a conducerii bisericii să aplice disciplina conform Sfintelor Scripturi și tot ei sunt acei care vor aplica și consilierea și vor hotărî până când va dura această disciplinare. Nu vă asumați rolul care este al păstorului, crezând că zidiți pe cei care sunt puși la disciplină, căci voi nu zidiți, ci dărâmați și nu le dați voie acestor oameni să se pocăiască cu adevărat.
Creștinii din Corint au fost ascultători de pastorul și apostolul lor, Pavel, și nu au căutat să-i preia rolul sau să lucreze contrar învățăturii pe care au primit-o de la el. De aceea a fost și rezultatul așteptat, căci întristarea celor care au fost puși la disciplină a produs pocăința și, deci, a fost una după voia lui Dumnezeu. Altfel apostolul Pavel nu ar fi scris aceste cuvinte:
Şi v-am scris cum v-am scris, ca, la venirea mea, să n-am întristare din partea celor ce trebuiau să-mi facă bucurie; şi sunt încredinţat, cu privire la voi toţi, că bucuria mea este bucuria voastră a tuturor. V-am scris cu multă mâhnire şi strângere de inimă, cu ochii scăldaţi în lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să vedeţi dragostea nespus de mare pe care o am faţă de voi. Dacă a fost cineva o pricină de întristare, nu m-a întristat numai pe mine, ci pe voi toţi; cel puţin în parte, ca să nu spun prea mult. Este destul pentru omul acesta pedeapsa care i-a fost dată de cei mai mulţi; aşa că, acum, este mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie doborât de prea multă mâhnire. De aceea, vă rog să vă arătaţi iarăşi dragostea faţă de el; căci v-am scris şi cu gândul ca să vă pun la încercare şi să văd dacă sunteţi ascultători în totul. (2 Corinteni 2:3-9)
Corintenii au fost ascultători de Pavel și i-au dat pedeapsa care a fost hotărâtă pentru cel ce a păcătuit. Nu au invitat persoana care păcătuia să vină la ei acasă pentru timpul serviciului divin, crezând că împlinesc ceea ce nu ar face pastorul. Ei au rămas ascultători lui Pavel și de aceea pedeapsa a produs pocăință. Acum apostolul Pavel le-a spus să-i arate dragoste și ei erau gata să facă cum li se spunea. În felul acesta nu dădeau Satanei niciun prilej să aibă câștig de la ei. Și câștigul pe care îl dorește Satana este distrugerea sufletului celui care a fost pus la disciplină și vrăjmașul sufletelor omenești se folosește chiar de credincioșii imaturi și firești ca să-și aducă la îndeplinire planurile mârșave. Se folosește de acei credincioși care nu doresc să fie supuși mai marilor lor în Evanghelie și care se cred mai spirituali decât pastorii lor.
Dacă ești un creștin care calci peste hotărârea bisericii și îi împiedici pe cei care au fost puși la disciplină să aibă o întristare după voia lui Dumnezeu, încetează să mai faci aceasta. Pocăiește-te de această atitudine și alege să fii ascultător de pastorul tău în Evanghelie, ca să nu dai prilej Satanei să aibă câștig tocmai de la tine.
Dacă ai păcătuit și ți-a fost aplicată disciplina, înțelege că timpul cât te afli sub disciplină este o perioadă de întristare după voia lui Dumnezeu care produce pocăință, adevărată pocăință. Dacă va fi această pocăință, atunci vei plânge păcatele tale și nu că ai fost prins, nu vei considera trădători pe cei care au scos la iveală păcatele tale ascunse, nici executori pe cei care ți-au aplicat disciplina. Dacă întristarea ta va fi după voia lui Dumnezeu, atunci va produce o pocăință adevărată care nu va trece neobservată de mai marii tăi în Evanghelie, căci pocăința adevărată face viața credinciosului să strălucească. Nu accepta consilierea, mângâierea și așa-numita dragoste a celor care ignoră Cuvântul lui Dumnezeu și autoritatea pastorilor lor, căci aceasta poate fi cel mai mare obstacol, care te va împiedica să experimentezi o pocăință adevărată de păcatele săvârșite.