Interviu cu Vasile Cociubai- primul păstor al Bisericii ”Isus Salvatorul” din Chişinău

0
2515

Biserica “Bunavestirea” l-a avut în calitate de oaspete pe  Vasile Cociubai, primul păstor al uneia din cele mai mari biserici baptiste din Chişinău şi din ţară – Biserica„Isus Salvatorul”. Nu am scăpat ocazia de a afla lucruri interesante despre plantarea acestei biserici şi i-am solicitat un interviu pe care, cu plăcere ni l-a oferit. Vă propun să citiţi acest interviu.

R.B Domnule Cociubai povestiţi-ne puţin despre istoria bisericii „Isus Salvatorul”?

Vasile și Maria Cociubai V.C. Vreau să încep de la aceea că în Republica Moldova şi în perioada sovietică şi imediat după ea, nu exista nici o biserică baptistă română în oraşul Chişinău. Cei ce vorbeau limba rusă veneau să se închine la biserica „Betel” din Chişinău, dar vorbitorilor limbii băştinaşe le era mai greu. O dată cu dezgheţarea vieţii politice, noi ne-am întâlnit cu un  grup de iniţiativă  şi am decis să deschidem o biserică nouă în oraş. Chiar dacă eram mulţi doritori de la început, cu unii nu am putut găsi limbă comună, şi în final am rămas doar vre-o câţiva, Vasile Bânzari, Pavel Gheorghieş, Dumitru Roşulschi, Nicolae Rusu, şi eu. Pe acea vreme ca să deschizi o biserică trebuia să ai 20 de membri. Toate aceste lucruri se întâmplau chiar în anii 1989- 1990,  iar  la sfârşitul anului 1990 autorităţile ne-au înregistrat fără nici o problemă. Pe acea vreme responsabil cu înregistrarea bisericilor era un domn , Viciko, el era în consiliul miniştrilor, marele avantaj al nostru era că acest domn era de naţionalitate moldovean. Am fost înregistraţi doar într-o singură zi.  Apoi am mers la primăria oraşului pentru a stabili unde să ne fie localul. Chiar dacă mulţi doreau ca biserica să fie în alte regiuni, eu aveam pe inimă strada Sfântul Ilie. Primăria ne-a dat o casă veche, în care noi am făcut reparaţie. Şi aproape de anul nou în 1990 noi am început serviciile divine.  Evident probleme au fost mereu, dar Dumnezeu ne-a ajutat şi ne-a susţinut în toate aceste încercări.Eu mereu spun că dacă vrem să avem succes să îl lăsăm pe Dumnezeu să lucreze în vieţile noastre.

R.B Câţi aţi fost de la început

V.C. Cred că am fost în jur de 60 de persoane care au trecut din biserica rusă la noi. Eu fiind păstor în biserica „Betel”, mai multe familii tinere m-au susţinut în plantarea acestei biserici

R.B De ce anume denumirea de  „Isus Salvatorul”?

V.C. Ideea de a numi biserica cu acest nume îmi aparţine. Evident mulţi creştini doreau un alt nume, dar eu pe alocuri am insistat asupra acestei denumire, şi aşa şi a rămas. Desigur că toţi membrii care au trecut de la biserica rusă, au acceptat până la urma. Dar vreau să mă întorc la primele zile ale bisericii. Noi atunci nu aveam atâtea posibilităţi ca acum. Ştiu că cei care am venit de la biserica rusă, au luat cu ei ceva literatură creştină, şi atunci această literatură o distribuiam pe stradă. Atunci spre uimirea mea vedeam cum oamenii îl primeau pe Domnul Isus în inimile lor, foarte mulţi se întorceau la Hristos. Erau mulţi studenţi care veneau la biserică, îmi mai aduc aminte cum de la Conservator au venit un grup de tineri Sandu Culai, Marin Pavliuc, Alexandru Macedon şi alţii, care  făceau studiu biblic în această instituţie  şi prin ei mulţi au venit la Hristos. Astfel biserica creştea repede.De două ori pe an trebuia să organizăm botezuri a câte 100-150 de persoane. Mulţi veneau la Isus, noi am folosit acele vremuri, şi mă uit în  urmă şi tare aş mai dori să mai pot trece prin acele vremi.

Un alt lucru care a contribuit la creşterea bisericii a fost locul strategic pe care îl avem. Biserica este amplasată în centru, uşor de găsit  de către toţi. Personal consider că biserica “Isus Slavatorul” este cea mai mare realizare a vieţii mele. Da, sigur, au fost multe probleme legate de teren, pe care mulţi nu le cunosc, dar îi mulţumesc mult lui Dumnezeu că m-a trecut prin ele.

R.B Cine erau liderii de atunci ai bisericii?

V.C. Toţi acei care i-am numit mai sus. Toţi eram  un întreg, predicam, lucram. Doar eu eram păstor responsabil, pentru că atunci era doar un singur păstor. Abia în 1994 a mai fost ordinat un păstor.

R.B Cum se implica biserica la acea vreme în societate?

V.C. Noi aveam o misiune  care ajuta bătrânii. Noi de fapt  orice lucru îl făceam împreună. Îmi aduc aminte că eram foarte susţinuţi de autorităţile locale, cu care conlucram la diferite proiecte sociale. Primul primar a fost Dobrea Vladimir, care ne-a dat şi locul casei de rugăciuni. Apoi a fost primar Nicolae Costin care ne-a oferit un hectar de pământ. Cu domnul Costin aveam o relaţie de prietenie deosebită, ne înţelegea foarte bine. Aveam un bun obicei, ca la orice eveniment să felicităm toate autorităţile, începând de la preşedinte şi terminând cu autorităţile publice locale.La toţi le dăruiam Biblii, chiar şi la toţi miniştri le ofeream Cuvântul lui Dumnezeu. Dar şi ei ne felicitau pe noi, ne trimiteau scrisori de felicitare. Astfel am zidit o relaţie frumoasă.

Apoi am ajutat la plantarea a noi biserici. De exemplu biserica „Speranţa” s-a format cu ajutorul bisericii „Isus Salvatorul”, biserica „Sfânta Treime” tot din capitală, s-a format cu ajutorul bisericii Speranţa, dar şi noi am contribuit cu oameni care s-au implicat.

R.B. Cine sunt ucenicii Dumneavoastră?

V.C. Nu cred că am avut mulţi ucenici, dar cei care îi am şi i-am avut au plantat biserici. Pot să îl menţionez pe păstorul Petrică de la Făgureni, apoi la Străşeni pe fratele Ilie. Apoi am deschis o biserică în Rusia unde am trimis misionari, în oraşul Novaia Lealea, cea mai mare biserica pe care am plantat-o.

R.B Ce i-aţi dori bisericii “Bunavestirea”?

V.C. I-aş dori foarte mult să fie uniţi şi să ardă pentru Evanghelie, caci aşa puteţi să aveţi succes. Oameni prin voi să îl vadă pe Hristos