Interviu cu Sergiu Coropceanu candidatul PSDM la funcţia de primar general al Municipiului Chişinău

Sergiu Coropceanu

A promis că va avea grijă ca locuitorii capitale vor avea asigurat minimul necesar de existenţă. A promis că va lucra doar pentru oraşul Chişinău. Nu a fost de acord cu acţiunile foştilor conducători al partidului său, care au comis mai multe greşeli care au descreditat partidul. Vă propun să citiţi un interviu cu candidatul Partidului Social Democrat din Moldova,  Sergiu Coropceanu la funcţia de primar general al Municipiului Chişinău

 

Radu Blendarencu: Domnule Coropceanu , care au fost motivele care au stat la baza deciziei de a candida la funcţia de primaral Chişinăului?

Sergiu Coropceanu: În primul rând sunt anumite lucruri care ca şi persoană mă deranjează în municipiul Chişinău. Şi anume că începând de la Searfim Urecheanu şi terminând cu Dorin Chirtoacă, au folosit primăria ca o rampă de lansare în politica mare. Poate şi este bine, dar  eu socot că pentru municipiul Chişinău nu este un lucru bun, pentru că primarul nu se mai ocupă de problemele oraşului ci de promovarea proprii imagini şi a partidului din care face parte. Alt motiv care ma motivat să candidez este partidul din care fac parte. De 10 luni suntem o altă echipă şi am elaborat mai multe proiecte de ordin naţional. Unele din aceste proiecte am început a le implimenta, în societate, care din păcate nu putem să le implimentăm în toată ţara pentru că nu suntem la guvernare. Apoi eu îmi doresc să realizeze ceea ce nu au putut face  nici comuniştii şi nici alianţa, şi anume asigurarea minimului de existenţă pentru locuitorii oraşului. Şi pornesc de la faptul că este o ambiţie personală de a face acest lucru.După mine este o onoare să îndeplineşti normele constituţionale,şi dacă mă refer la caz concret  la articolul 43 din Consituţie care prevede că locuitorii ţării trebuie să aibă minimul necesar de existenţă. Nu vreau să vin în campanie electorală cu promisiuni deşarte, nu, pentru că fiecare apoi vor căuta argumente de ce nu s-a făcut. Azi nu poţi să vorbeşti de planuri măreţe, când sute de mii de locuitori ai oraşului nu au ce mânca.

 

R.B. Aveţi un plan specific pentru a vă onora promisiunile?

S.C. Vreau să realizeze ceea ce am spus prin micşorarea preţurilor, şi prin majorarea defalcărilor la bugetul  municipal prin dezvoltarea sectorului economic. Când vorbesc de micşorarea preţurilor mă refer la acele pârghii pe care Consiliul Municipal are posibilitatea să le facă.

R.B. Credeţi că actualul primar nu a văzut problemele despre care Dvs aţi menţionat?

S.C.  Eu cred că actualul primar nu a avut intresul pentru municipiul Chişinău.Actualul primar a benefeciat de acea încredere pe care a avut-o timp de patru ani de zile în interesul lui, şi a neamului său. Dacă în primii ani de aflare în funcţia de primar, mai are o scuză , dat fiind faptul că fosta guvernare comunistă efectiv l-a blocat pe Chirtoacă, în prezent   nu are nici o scuză, pentru că ei sunt la guvernare. Dar să vă fac o paranteză, nici contracandidatul meu numărul unu, comunistul Dodon, nu are nici un interes pentru oraşul Chişinău. El este interesat doar pentru o carieră politică de succes şi de a deveni o persoană cheie în partid. Dodon ca şi Chirtoacă doreşte să exploateze logourile partidelor din care fac parte. Şi să vă mai spun ceva, comunistul Dodon a avut atâtea ocazii să demonstreze că poate face ceva având atâtea funcţii importante în stat. El a fost direct responsabil de economia ţării, practic a pus-o pe burtă.  Nu a făcut-o ceea ce ne arată că nici în calitate de primar nu va face mare lucru.

R.B.  Cum vreţi să mă convingeţi pe mine şi electoratul din municipiu Chişinău că meritaţi să fiţi votat?

S.C. Îmi iau angajamentul ca pe etape să implimentez reforme sociale. Nu mă voi distanţa de obligaţiunile de a sluji oamenilor. Voi veni cu un mesaj simplu şi real.

 

R.B. În cazul în care deveniţi primar,cum veţi lucra cu administraţia publică centrală, având învedere că aveţi o politică ostilă faţă de actuala guvernare?

S.C. PSD-ul are o poziţie foarte dură atât faţă de alianţa de guvernare cât şi faţă de Partidul Comunist. În calitate de primar eu o să beneficiez de acele pârghii  legale  pe care le are un primar, dar nici nu voi permite ca oraşul să fie furat şi expltotat de administraţia centrală. De nevoiele ţării răspunde nemijlocit preşdintele, primul ministru, iar eu în calitate de primar voi avea grija de problemele locuitorilor din Chişinău. Nu voi permite ca toţi banii din bugetul oraşului să fie distribuiţi pentru nevoiele altor oraşe din ţară. Voi merge pe o reformă radicală în interesul orăşenilor.

R.B. Decizia de a participa la alegeri în calitate decandidat vă aparţine Dvs sau biroului politici al PSDM?

S.C. După lungi consultări  cu activul partidului, cu oameni din oraş şi teritoriu Biroul Politic al PSD a decis ca eu să fiu candidatul pentru funcţia de primar.

R.B. Aţi avut contra candidaţi în interiorul  partidului ?

S.C. Evident, şi vreau să vă spun că nu voi folosi Chişinăul în detrimentul partidului aşa cum a făcut-o Chirtoacă, care trei din patru ani a lucrat pentru partidul său.

R. B.  …ne garantaţi că şi Dvs nu veţi face la fel?

S. C. …  eu garantez că voi lucra pentru Chişinău. Eu vreau ca oamenii să simtă ce poate face PSD. Este normal că voi implimenta politicile şi programul partidului din care fac parte

R.B. Ieşiţi în turul doi?

S. C. Nu încerc să fac prognonze. Ceea ce se întâmplă azi nu e bine. Acum în top se află Chirtoacă şi Dodon pentru că ei au avut parte de toate mijloacele posibile  de a ieşi în evidenţă. Oamenii însă trebuie să aleagă după fapte,dar nu după numărul de ieşiri în faţa televizorului.

 

R.B. Care sunt realizările candidatului Sergiu Coropceanu?

S.C. Am în jur de 19  ani de când sunt implicat în societatea civilă cu promovarea politicilor de tineret, şi în mare parte a sportului. Pe parcurusul a mai multor ani am activat în cadrul unor grupuri  ce vizează mediul de afaceri. Am adus în Moldova antreprenori pentru tineri. De mai mulţi ani activez în sectorul real. Cunosc lucrurile la primărie destul de bine. Cu regret administraţia de la primărie merge pe sloganul că ce nu este al meu nu e bun. Eu am adus cele mai noi tehnologii de curăţire a lacului Valea Morii, care iarăşi, cu regret au fost ignorate. Am fost nevoit să lucrăm cu această tehnologie  în afara ţării. Nu trebuia de dat drumul la apă, nu trebuia de distrus fauna.  Din păcate acest Chirtoacă  a închis ochii la multe ilegalităţi care s-au făcut şi se mai fac în primărie

R.B. Ce va face Sergiu Coropceanu în cazul în care va ajunge primar iar parlamentul va adopta legea nedescriminării? Va permite paradele gay în oraşul Chişinău?

S.C. Eu pot să spun cu certitudine că tranşant nu voi permite în nici un caz astfel de manifestări publice.Ca şi cetăţean  vreau să vă spun ca Moldova îşi are  valorile şi  tradiţiile sale, nu mă interesează pe mine nici UE, şi nici CSI, nu pot accepta ca cineva să îmi impună  modul de viaţa imoral al unor categorii de oameni. Să vă dau exemplul Japoniei de acum un aproximativ un secol în urmă. După cel de al doilea război mondial, această ţară a trimis mii de studenţi în Europa şi SUA ca să implimenteze în ţara lor metodele de lucru europene. Japonia a importat din lume tot ce este bun, dar le-a implimentat la cultura şi tradiţia niponă. Acum de ce noi ca moldoveni, trebuie să devenim artificiali? Mie imi pare rău, că ceea ce se întâmplă cu această lege aparţine şi fostei  guvernări  care au uitat de intereseul nostru naţional, şi sunt gata  să facă tot ce le dictează cei  Uniunea Europeană. Actuala guvernare a mers cel mai departe şi doar că să îşi ţină promisiunea de a facilita regimul de vize, întreprin acţiuni total stupide. Chiar dacă premierul Filat ţinea cu adevărat la popor, trebuia să facă un referendum referitor la această lege. Această lege e un lucru străin pentru noi. Nu este în drept Vlad Filat să hotărească pentru toată ţara.

 

R.B.Vă mulţumesc pentru interviu!