Interviu cu pastorul Andrei Oselschii

Reporter: Ludmila Deliu

Andrei Oselschii este în vârstă de 68 de ani, şi este pastorul Bisericii Creştine din Cricova. Este tatăl a 6 copii şi 13 nepoţi. A fost născut într-o familie de credincioşi baptişti. În timpul dictaturii sovietice a suferit persecuţii, care îşi au urmările până astăzi.

L.D. La ce vârstă v-aţi hotărât să vă dedicaţi pe deplin lui Dumnezeu?

A.O. L-am acceptat pe Dumnezeu ca Mântuitor personal când aveam vârsta de 13 ani. Evanghelia am început s-o citesc de la 6 ani, chiar după ce-am învăţat să citesc. După război îi citeam lui tata din Evanghelie, aşa am prins a citi şi a cunoaşte. Şi chiar atunci din copilărie am început să înţeleg că există viaţă fără Dumnezeu şi este o altă viaţă cu Dumnezeu, care e mai curată, mai sfântă şi mai bună. Atunci s-a aprins o dragoste mare ca să fiu creştin. Chiar din copilărie spuneam poezii, cântam la instrumente şi-mi plăcea să merg la biserică.

L.D. Cum v-au afectat personal, legile sistemului comunist?

A.O. Chiar din şcoală, din primele clase s-a început o luptă împotriva creştinismului. Întotdeauna aveam piedici, necătând la faptul că eu învăţam bine în şcoală, eram notat mai slab, eram luat în batjocură, colegii spuneau că nu există Dumnezeu ş.a.m.d.. De la început erau greutăţi mici, copilăreşti, dar cu trecerea timpului tot mai mari se făceau. Când a trebuit să fac facultate, toate instituţiile erau închise pentru creştini, deoarece nu eram comsomolişti, nu puteam merge la studii universitare. Am avut posibilitatea să obţin studii mijlocii când locuiam în Rusia şi eram deja căsătorit.

L.D. Cum aţi cunoscut-opesoţia dvoastrăşi cum v-aţicăsătorit?

A.O. Eu am slujit în armata rusă, m-au luat în anul 1960 şi am stat în regiunea Krasnoiarsk 3 ani de zile. Acolo am rămas după armată şi m-am căsătorit. Soţia mea este din acea regiune, dar nu era rusoaică, ci părinţii ei au fost trimişi acolo. Împreună cu soţia am locuit 18 ani în Krasnoiarsk şi după aceea am venit în Moldova, aveam deja 4 copii.

L.D. Cândv-aţi întors, aţi prins vremurile cândcreştiniidoreau să aducă literaturăcreştinăşi au fost prinşi şi închişi.Cum v-au afectat acele vremuri?

A.O. Asemenea situaţii am cunoscut şi până a veni în Moldova. Lupta împotriva credincioşilor era mai strictă acolo. Am stat şi în închisoare, am fost condamnat la 4 ani privaţiune de libertate, însă 2 ani i-au exclus. Am stat în închisoare chiar lângă Mongolia. Eu am fost martor când câţiva credincioşi, cum ar fi Vasile Taşcă au fost prinşi. Eu nu am fost prins.

L.D. Cum au afectat reformele lui Hruşiov creştinii de atunci?

A.O. La serviciu trebuia să înveţi programul partidului. Era un slogan care spunea că creştinii nu numai că vor ajunge comunişti, ci vor arăta la televizor pe ultimul creştin. Dar noi ştiam că biserica e zidită de însăşi Domnul Isus şi nici o putere n-o poate clinti. Atunci s-au început mari prigoane împotriva bisericii. Nu era permis ca biserica să boteze pe cineva, nici să facă întâlniri cu tineri, eram nevoiţi să ne adunăm pe la case ca să ne rugăm şi dacă ne prindea poliţia ne aresta şi ne ţineau închişi 10-15 zile. Astfel, creştinii trăiau o continuă prigoană.

L.D. Vedeţi vreo diferenţă între credincioşii de atunci şi cei de acum, care au libertate.

A.O. Atunci erau încercări prin prigoane, astăzi prin libertate sunt şi mai multe ispite şi încercări. Atunci erau mai puţini creştini, dar mai devotaţi, mai sinceri, fiindcă rămâneau doar cei care puteau rezista. În timpul de faţă poate veni la biserică oricine doreşte, dar mai puţini sunt interesaţi de lucrurile lui Dumnezeu. În prezent, creştinii sunt mai căldicei, decât atunci.

L.D. Care este motivul că în R.Moldova există biserici creştine baptiste înregistrate şi neînregistrate?

A.O. În timpurile sovietice nu înregistrarea era periculoasă pentru creştini. Dar prin înregistrare, se urmărea altceva. De exemplu, se adoptase o lege a cultelor care era împotriva legii lui Dumnezeu şi orice biserică care era înregistrată era impusă să respecte acea lege, dar dacă o respectai nu mai puteai fi numit creştin. Conform legii nu aveai voie să te botezi, copiii până la 16 ani nu aveu voie să vină cu părinţii la biserică; nu aveai voie să ţii literatură creştină în casă, în timpul adunării trebuia neapărat să stea de pază cineva de la KGB, nu aveai voie să inviţi pastori din alte biserici şi multe alte restricţii care nu erau în favoarea creştinilor, ci din contra pentru a-i dezbina. Această lege era una ateistă şi demonică. Dacă nu acceptai să fii înregistrat, atunci erai prigonit şi de aceea s-a pornit lupta împotriva creştinilor. Era şi o luptă spirituală între credincioşi, care nu trebuia să fie. Mai importantă este credinţa care acţionează conform dragostei, dar cu părere de rău, părtăşia aceasta, s-a dezmembrat de atunci. După părerea mea, fiecare creştin trebuie să asculte rugăciunea lui Isus care spune Tatălui: “Eu te rog ca ei să fie una cum şi Eu cu Tine suntem Una”, de aceea nimic nu poate să ne unească decât numai dragostea de a-L slăvi pe Dumnezeu. E bine ca să nu fie despărţire în biserici, ci înmulţire, fiecare să-şi găsească locul, unde-L cheamă Domnul şi acolo El îl va ajuta cum să-şi facă lucrarea. Creştinii pot fi aparte, numai să se poată ruga şi binecuvânta unul pe altul şi în Hristos să fie una. Unele biserici care n-au primit această lege au rezistat mai bine, dar care au primit-o au avut multe chinuri, chiar între fraţi. Ea a fost făcută cu intenţia de a dezbina, să-i facă pe credincioşi să nu fie una.

L.D. Dvs,făceaţi parte dintr-o bisericăneînregistratăsau înregistrată?

A.O. Eu făceam parte dintr-o biserică înregistrată şi apoi când s-au început prigoanele după anii ’60, ne-au alungat, deoarece n-am vrut să ne supunem legii, şi apoi am început să ne adunăm aparte, pe ascuns.

L.D. E bine ca astăzi bisericile să fie înregistrate sau nu?

A.O. Dacă e înregistrată pur legitim, aşa cum înregistrăm o casă, dar dacă sub înregistrare merge ceva împotriva Evangheliei, atunci nu trebuie înregistrată. Noi ca oameni creştini, ne supunem Domnului în primul rând. Dar înregistrarea e numai pentru viaţa de pe pământ.

L.D. Cegreutăţiaţiîntâmpinatcât timpaţi fost în închisoare?

A.O. Nu era peste măsură de greu, cu toate că în privinţa mâncării era mai greu. Trebuia să stai jumătate de termen închis şi

apoi puteai să primeşti ceva de acasă, nu mai mult de 5 kg. Aveam şi ulcer stomacal. În rest, cu deţinuţii mă împăcam bine, le predicam, aveam chitară, le cântam. Pentru familia mea era greu să mă viziteze, în decursul celor 2 ani m-au vizitat de vreo două ori. Când am vost închis, soţia a născut o fetiţă. Când am venit acasă, ea nu mă cunoştea, ci doar recunoştea fotografia mea, zicea că acel din fotografie îi este tată, nu eu care eram în realitate.

L.D. În toate greutăţileprin care aţi trecut, cum aţi putut rezista?

A.O. Când eşti aproape de Domnul, când nu urăşti pe cel ce te prigoneşte, întotdeauna ai posibilitatea de a-i binecuvânta pe toţi cei răi, n-ai pe suflet necaz şi ură. Noi ştim că dacă Hristos a mers pe aşa cale, noi călcăm pe urmele Lui.

L.D. La încheiere, ce sfat aţi dori să daţi tuturor creştinilor, indiferent din ce confesiune fac parte?

A.O. Cu cât el se sfinţeşte mai mult, cu atât el e mai aproape de Domnul şi are mai multă râvnă, pentru a lucra cu dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni. Toată râvna s-o îndrepte spre Evanghelie, ca mult mai mulţi oameni să vină la Domnul. Să nu ne ridicăm unul mai presus de altul, deoarece Domnului astfel de lucruri nu-I plac. El vrea ca noi să fim în El, mai smeriţi şi mai plăcuţi.

Articole recomandate: