INTERVIU cu Mia Oglice despre chemarea în lucrare

0
1130

Şi-a pus Dumnezeu oameni deoparte care să-I slujească sau totul depinde de dorinţa omului de a-I sluji? Cum face Domnul chemarea în lucrare şi arată ce viziune are El pentru fiecare?

Cum aţi înţeles că Dumnezeu vă doreşte în lucrare?

Eu am înţeles că Dumnezeu mă cheamă în lucrare la 16 ani. Atunci a fost o perioadă în viaţa mea în care Dumnezeu a pus pe inima mea o dorinţă de a sluji femeilor mai în vârstă. O soră din biserică, Elena, nu mai putea să vină că o dureau picioarele şi era în vârstă. Atunci, eu am început să mă duc la ea, să o văd, să o vizitez, iar Dumnezeu mi-a pus pe inimă să invit şi pe alţi tineri ca să-i facem o bucurie. Din iniţiativa aceasta a început o lucrare cu tinerii de a vizita pe bătrâni şi aceasta a fost prima iniţiativă, apoi Dumnezeu mi-a dat direcţii cum să lucrez cu tinerii.

Cum au reacţionat cei din jur la viziunea dumneavoastră?

Încă de la prima invitaţie pe care am făcut-o tinerilor de a se alătura viziunii lucrării cu bătrânii şi de a-i vizita, de a le face curăţenie, au venit 30 de tineri. După aceea, aşa s-au implicat de mult încât i-am împărţit pe grupe şi în fiecare zi se mergea în diferite părţi. A fost o mişcare şi la spitale şi la azile de bătrâni, o lucrare deosebită prin care Dumnezeu a făcut o unitate între noi.

Cum aţi trecut peste greutăţi şi împotrivirile din partea oamenilor şi a autorităţilor?

Sigur că obstacole au fost, unii dintre tineri nu înţelegeau viziunea noastră, iar un mod de a ne deranja sau intimida era critica. Fiind şi eu foarte tânără, mă afecta mult, însă, Domnul m-a învăţat să nu mă iau după critica oamenilor, pentru că la un moment dat nu mai ştiam ce să fac, cum să fac să plac la toată lumea. Acum văd cum Dumnezeu m-a învăţat să mă detaşez de critica oamenilor atunci când ştiu că este voia Lui, că e imposibil să placi la toată lumea şi că e foarte important să-I placi lui Dumnezeu.

În ce priveşte „din afară”, ca şi obstacole, eram urmăriţi tot timpul şi pentru că eram în vremea comunismului, noi nu ştiam cine dintre noi ar putea să dea un raport mai departe. Mi-am dat seama că aceasta mă poate paraliza şi frica mă va limita în lucrare. Atunci, am cerut Domnului curaj ca să nu mă împiedic de aceasta, iar El ne-a ajutat să continuăm, să facem întâlniri… Mergeam în secret, totul era pe bază de încredere: ”Acum plecăm, 2 cîte 2, ne îndreptăm spre…”. Cât puteam făceam în taină, nimeni nu ştia dinainte locul unde porneam. Cred că Dumnezeu m-a învăţat anumite lucruri pe moment şi mi-a dat înţelepciune cum să putem să facem voia Lui în ce priveşte lucrarea de atunci. Obstacole au fost, dar Dumneezu ne-a protejat.

Cum aţi înţeles viziunea faţă de Eurasia, cum v-a arătat-o Dumnezeu?

Când eram în America, în anul 2 de seminar, sora Kay Arthur a fost invitată să vorbească la capelă. Era prima oară când eu am fost expusă la mărturia ei şi, bineînţeles, prima oară când am văzut cărţile de studiu biblic inductiv. Încă din tinereţe am dorit să studiez Biblia şi totdeauna m-am rugat ca Domnul să ne trimită pe cineva să ne înveţe cum să o studiem. Iată că, după atâţia ani, am văzut întâlnirea cu sora Kay ca un răspuns al rugăciunilor mele. Însă, cărţile acestea erau foarte scumpe pentru banii pe care îi aveam ca studentă şi am zis: „Doamne, dacă Tu mă vrei în lucrarea aceasta, spune-i persoanei respective să-mi dea cărţile”. S-a întâmplat aşa că ea a dat o mărturie despre România, iar eu i-am spus că sunt de acolo. Atunci, dintr-o dată, ea m-a binecuvîntat şi mi-a spus: „Vai, ce bine-mi pare că te-am întâlnit! Tu, împreună cu soţul tău, o să traduceţi cărţile acestea.” Noi ne uitam cu mirare, că nu înţelegeam nimic, dar am înţeles că este răspunsul lui Dumnezeu la rugăciune. Ea a început să-mi dea din toate cărţile şi am înţeles că e ceva aici. Desigur că au urmat anumite evenimente la care noi am fost chemaţi şi, după ce am terminat şcoala, am venit la organizaţia „Precept Ministries”, unde am început să traducem materialele în limba română. Prima dată viziunea a fost pentru România şi, după o perioadă, în ’89, Dumnezeu ne-a direcţionat pentru prima oară spre Ucraina şi Moldova în acelaşi an. Aşa am venit în aceste 2 ţări, am înţeles de ce Dumnezeu vrea să pregătim oameni aici, care ştiau şi limba română şi limba rusă.

Mai târziu, Dumnezeu a deschis oportunitatea să mergem în Rusia şi în fosta Uniune Sovietică, apoi în țările din partea de răsărit a Europei şi aşa, una cîte una, fiecare are o istorie în felul cum Dumnezeu ne-a direcţionat  şi a deschis uşile. Mai târziu am mers în Asia Centrală, apoi Dumnezeu a deschis oportunitatea să mergem în lumea arabă şi ne minunăm şi noi acum, când vedem cum Dumnezeu a deschis şi a lărgit viziunea noastră potrivit cu ascultarea de Dumnezeu pas cu pas.

Ce sfaturi puteţi da celor ce nu sunt siguri în chemarea pe care le-o face Domnul?

Eu, propriu zis, când am început să lucrez cu tinerii, nu m-am gîndit că o să lucrez cu tinerii, ci a fost o dorinţă sinceră de a sluji pe alţii. Eu cred că Dumnezeu cheamă pe fiecare după dorinţa pe care o are în inimă, de a te pune la dispoziţia lui şi, de obicei, Dumnezeu găseşte şi slujba în care să slujeşti, rămâne doar tu să te pui la dispoziţia Lui. Pe măsură ce asculţi tot mai mult, Dumnezeu tot mai clar îţi vorbeşte şi tot mai clar te direcţionează. Şi aici este frumuseţea! Niciodată, la vârsta când am început să-I slujesc, nu m-am gîndit nici la faptul că o să fiu lider de tineret, nici că o sa ajung unde o să ajung, dar în dragoste pentru Dumnezeu, în ascultare, te miri cum Dumnezeu te direcţionează, te luminează şi clarifică direcţia vieţii.

Care e importanţa studierii Cuvîntului lui Dumnezeu în înţelegerea chemării în lucrare?

Cercetarea Sfintelor Scripturi este baza tuturor lucrurilor pe care putem să le facem, pentru că Biblia spune că Cuvântul lui Dumnezeu ne califică să fim destoinici pentru orice lucrare bună. Dacă nu cunoşti Cuvîntul, nu poţi şti care e direcţia lui Dumnezeu. Eu de mică am crescut cu dorinţa de a cunoaşte Cuvîntul , sigur că până n-am descoperit metoda aceasta de studiu biblic inductiv, n-am avut aşa o claritate în a descoperi adevărurile. Dar, tatăl meu de mică îmi spunea şi mi-a transmis această importanţă a Cuvântului, prin faptul că orice întrebare îi puneam, el deschidea Biblia şi spunea „aşa… aşa….” şi-am înţeles de copil că Biblia îţi răspunde personal, că Dumnezeu vorbeşte personal la nevoile fiecăruia. Deci, creșterea în cunoaşterea Cuvîntului ne ajută să înțelegem mai bine ce să facem, direcţia vieţii şi cunoaşterea aceasta a lui Dumnezeu ne face să-I cunoaştem direcţiile. Aceasta e ceea ce ne satisface, ne dă bucurie şi plăcere în a-L sluji pe Dumnezeu.