În ce se văd însuşirile nevăzute ale lui Dumnezeu?

Întrebare:

Aş vrea să ştiu cum înţelegeţi d-voastră textul din Romani 1:20. În ce se văd lămurit “însuşirile nevăzute ale lui Dumnezeu”. Ce exemple ar exista în Univers, care ne-ar ajuta să înţelegem acest verset?

În epistola către romani Apostolul Pavel abordează problema care s-a iscat între creştinii din Roma, care erau dintre evrei şi neamuri. Nu vom intra în prea multe detalii în ce priveşte scopul propus de autor şi felul cum atinge acest scop. Dar vreau să vedem cum apostolul Pavel începe să-şi dezvolte ideile. Pentru început el arată în capitolul unu la păcatul neamurilor, care nu aveau Legea lui Dumnezeu. Apoi în capitolul doi arată la păcatul evreilor, care aveau Legea lui Dumnezeu. Iar în capitolul trei arată că toţi, evrei şi neamuri, au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu şi plata pentru păcat este moartea. Diferenţa între evrei şi neamuri este că evreilor Dumnezeu li s-a descoperit prin Lege, iar Neamurilor prin creaţia Sa.

Deci, în primul capitol apostolul Pavel arată că neamurile nu se pot dezvinovăţi, zicând că nu au ştiut de Dumnezeu, fiindcă El se descoperă în creaţia Sa. Să vedem contextul versetului 1:20 ca să înţelegem mai bine ce a vrut autorul să spună:

Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, cari înăduşe adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, cînd te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţămit; ci s-au dedat la gîndiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare. (Romani 1:18-23)

Chiar în versetul 20 apostolul Pavel arată în ce se văd însuşirile nevăzute ale lui Dumnezeu şi puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui: în lucrurile făcute de El, dacă te uiţi cu băgare de seamă la ele. Oare nu este minunată lumea în care trăim? Amintiţi-vă de copilărie când alergaţi desculţ prin roua dimineţii, când stăteaţi culcat în iarbă şi admiraţi razele de soare care străbăteau prin frunzişul cireşului… Vă amintiţi cum urmăreaţi furnicile, cum lucrau de zor… Cât era de minunat! Acum, s-ar putea întâmpla ca problemele şi îngrijorările să vă fi furat bucuria de a mai observa toate aceste minuni! Dar amintiţi-vă de copilărie: oare nu vă miraţi de tot ceea ce vedeaţi? Oare putea să apară toate acestea din haos? Nu aduce haosul doar dezastru? Ar putea dintr-o explozie să apară aşa o minune cum este viaţa pe pământul nostru? Oare nu aţi ajuns la un moment să vă gândiţi că există o forţă supranaturală, care conduce cu tot ce se întâmplă pe lumea aceasta? Oamenii din orice vrme înţelegeau că există Dumnezeu, dar n-au dorit să-l recunoască, ci şi-au împietrit inimile şi şi-au făcut idolii lor despre care ziceau că ei i-au făcut şi ei le hotărăsc soarta. De aceea au început să se închine la aceşti idoli şi să le slujească.

Fiind la Listra apostolul Pavel spune băştinaşilor, care erau dintre neamuri:

El (Dumnezeu), în veacurile trecute, a lăsat pe toate Neamurile să umble pe căile lor, măcar că, drept vorbind, nu S-a lăsat fără mărturie, întrucît v-a făcut bine, v-a trimes ploi din cer, şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug, şi v-a umplut inimile de bucurie.” (Fapte 14:16-17)

De aici vedim că Dumnezeu se descoperă în binele care ni-l face, ploile trimise la timp, timpuri roditoare, hrană din belşug şi bucurie în inimă. În toate acestea vedem bunătatea, dragostea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Prin faptul că nu ne pedepseşte îndată ce am păcătuit îşi descoperă mila, îndurarea, îndelunga lui răbdare şi dragoste faţă de noi.

Dar când oamenii întrec măsura nelegiuirilor lor, Dumnezeu trimite boală, calamităţi naturale şi aceasta ca să-i oprească din căile lor rele. În aceasta se vede dreptatea, mânia şi gelozia lui Dumnezeu. Lista poate fi continuată, dar cred că, deja, am răspuns la întrebare.