Sunt închisorile de stat o practică biblică sau nu?

Întrebare:

Care trebuie sa fie poziția creștinilor fața de închisori (penetenciare, pușcarii)? Sunt închisorile de stat o practică biblică sau nu? Cum se aplică textul Deuteronom 19 la acest subiect?

În Biblie se vorbește mult despre închisori. Prima referință la închisoare o găsim în cartea Genezei. Iosif a fost închis în temniță în țara Egiptului:

A luat pe Iosif, şi l-a aruncat în temniţă în locul unde erau închişi întemniţaţii împăratului; şi astfel Iosif a stat acolo, în temniţă. (Geneza 39:20)

Filistenii l-au apucat, şi i-au scos ochii; l-au pogorît la Gaza, şi l-au legat cu nişte lanţuri de aramă. El învîrtea la rîşniţă în temniţă. (Judecători 16:21)Această practică se întâlnea la mai multe popoare păgâne. De exemplu, în cartea Judecători se spune că filistenii au pus în temniță pe Samson:

Asirienii:

 Dar împăratul Asiriei a descoperit o uneltire la Osea, căci trimesese soli lui So, împăratul Egiptului, şi nu mai plătea pe fiecare an birul împăratului Asiriei. Împăratul Asiriei l-a închis şi l-a pus în lanţuri într’o temniţă. (2

Împărați 17:4)

Babilonenii:

Apoi a pus să scoată ochii lui Zedechia, şi a pus să -l lege cu lanţuri de aramă. Apoi împăratul Babilonului l-a dus la Babilon, şi l-a ţinut în temniţă pînă în ziua morţii lui. (Ieremia 52:11)

Ce spune Legea Vechiului Legământ despre închisori

Când Dumnezeu a închieat Legământul Legii cu poporul Israel la muntele Sinai, a dat legi și porunci care priveau felul cum trebuiau să se raporteze la El și unul față de altul. În ce privește pedepsele pentru nerespectarea acestor legi și porunci le putem clasifica în felul următor: despăgubiri, amenzi (gloabe), pedeapsă fizică și pedeapsa cu moartea. Legea Vechiului Testament nu prevedea pedeapsa prin privațiune de libertate. Cetățile de scăpare nu erau închisori, ci o modalitate de a scăpa viața celor care comiteau un omor neintenționat. Anume despe aceasta merge vorba la Deuteronom 19.

După ce Domnul, Dumnezeul tău, va nimici toate neamurile acelea a căror ţară ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, după ce le vei izgoni şi vei locui în cetăţile şi în casele lor, să desparţi trei cetăţi în mijlocul ţării pe care ţi-o dă în stăpînire Domnul, Dumnezeul tău. Să faci drumuri, şi să împarţi în trei părţi ţinutul ţării pe care ţi-o va da ca moştenire Domnul, Dumnezeul tău. Să faci aşa, pentru ca orice ucigaş să poată fugi în cetăţile acestea.
Legea aceasta să fie pentru ucigaşul care va fugi acolo ca să-şi scape viaţa, cînd va omorî fără voie pe aproapele său, fără să-i fi fost vrăjmaş mai înainte. Aşa, de pildă, un om se va duce să taie lemne în pădure cu un alt om; ridică securea cu mîna, ca să taie copacul, ferul scapă din coadă, loveşte tovarăşul său, şi-l omoară. Atunci el să fugă într-una din cetăţile acestea ca să-şi scape viaţa; pentru ca nu cumva răsbunătorul sîngelui, aprins de mînie şi urmărind pe ucigaş, să-l ajungă, fiind prea lung drumul, şi să lovească de moarte pe cel ce nu era vinovat de moarte, fiindcă mai înainte nu fusese vrăjmaş aproapelui său.
De aceea îţi dau porunca aceasta: Să desparţi trei cetăţi. Cînd Domnul, Dumnezeul tău, îţi va lărgi hotarele, cum a jurat

părinţilor tăi, şi-ţi va da toată ţara pe care a făgăduit părinţilor tăi că ţi-o va da, – numai să păzeşti şi să împlineşti toate aceste porunci pe cari ţi le dau astăzi, ca să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, şi să umbli totdeauna pe căile Lui – atunci să mai adaugi trei cetăţi la cele trei, pentru ca să nu fie vărsat sîngele celui nevinovat în mijlocul ţării pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău, şi astfel să fii vinovat de omor.
Dar dacă un om fuge într-una din aceste cetăţi, după ce a întins laţuri aproapelui său din vrăjmăşie împotriva lui, dupăce s-a aruncat asupra lui şi l-a lovit aşa încît i-a pricinuit moartea, bătrînii din cetatea lui să trimeată să-l prindă şi să-l dea în mînile răzbunătorului sîngelui, ca să moară. Să n-ai milă de el, şi să ştergi din Israel sîngele celui nevinovat, ca să fii fericit. (Deuteronom 19:1-12)

Închisorile în perioada pribegiei prin pustie

Totuși, în timpul pribegiei poporului Israel prin pustie, ei aveau temniță. Dar temnița nu era în sine o metodă de pedeapsă, ci era locul unde omul aștepta sentința. Biblia ne relatează două cazuri în acest sens.

Primul caz, este cazul unui om care a hulit și blestemat Numele lui Dumnezeu în mijlocul adunării:

Fiul unei femei israelite şi al unui bărbat egiptean, venind în mijlocul copiilor lui Israel, s’a certat în tabără cu un bărbat israelit. Fiul femeii israelite a hulit şi a blestemat Numele lui Dumnezeu. L-au adus la Moise. Mamă-sa se numea Şelomit, fata lui Dibri, din seminţia lui Dan. L-au aruncat în temniţă, pînă va spune Moise ce va porunci Domnul. Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: „Scoate din tabără pe cel ce a hulit; toţi ceice l-au auzit, să-şi pună mînile pe capul lui, şi toată adunarea să -l ucidă cu pietre. Să vorbeşti copiilor lui Israel, şi să le spui: ”Oricine va blestema pe Dumnezeul lui, îşi va lua pedeapsa pentru păcatul lui. (Levitic 24:10-15)

Al doilea caz, este cazul unui om care a călcat porunca cu privire la ziua Sabatului:

Cînd erau copiii lui Israel în pustie, au găsit pe un om strîngînd lemne în ziua Sabatului. 33 Cei ce -l găsiseră strîngînd lemne, l-au adus la Moise, la Aaron şi la toată adunarea.  L-au aruncat în temniţă, căci nu se spusese ce trebuiau să-i facă. Domnul a zis lui Moise: „Omul acesta să fie pedepsit cu moartea, toată adunarea să -l ucidă cu pietre afară din tabără.” Toată adunarea l-a scos afară din tabără şi l-a ucis cu pietre; şi a murit, cum poruncise lui Moise Domnul. (Numeri 15:32-36)

Închisorile în Israel după intrarea în țara promisă:

În această perioadă poporul Israel folosea închisorile așa cum o făceau și alte popoare. Biblia ne relatează cum împărații lui Israel puneau în temniță pe prorocii, care proroceau în defavoarea lor, lucru care nu era potrivit cu voia și planul lui Dumnezeu.

 Împăratul lui Israel a zis: „Luaţi pe Mica, şi duceţi-l la Amon, căpetenia cetăţii, şi la Ioas, fiul împăratului.  Şi spuneţi: „Aşa vorbeşte împăratul: „Băgaţi pe omul acesta în temniţă, şi hrăniţi-l cu pînea şi cu apa întristării, pînă mă voi întoarce în pace.” (2 Împărați 18:25-26)

Căpeteniile, mîniate pe Ieremia, l-au lovit, şi l-au aruncat în temniţă în casa logofătului Ionatan, căci o prefăcuseră în temniţă. Aşa a intrat Ieremia în temniţă şi în gherlă, unde a stat multă vreme. (Ieremia 37:15-16)

Căci Irod prinsese pe Ioan, îl legase şi-l pusese în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip;pentrucă Ioan îi zicea: „Nu-ţi este îngăduit s-o ai de nevastă.”
Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de norod, pentru că norodul privea pe Ioan ca pe un prooroc. (Matei 14:3-5)

După întoarcerea copiilor lui Israel din robia Babiloneană, împăratul Artaxerxe a dat următoarea poruncă lui Ezra:

„… Şi tu, Ezra, după înţelepciunea lui Dumnezeu pe care o ai, pune judecători şi dregători cari să facă dreptate la tot poporul de dincolo de Rîu, tuturor celorce cunosc legile Dumnezeului tău; şi fă-le cunoscut celor ce nu le cunosc. Oricine nu va păzi întocmai Legea Dumnezeului tău şi legea împăratului, să fie osîndit la moarte, la surghiun, la o gloabă sau la temniţă.” (Ezra 7:25-26)r lui Israel din robia babiloneană, împăratul Artaxerxe  a dat preotului și cărturarului Ezra o scrisoare pe care o sfârșește cu următoarea poruncă:

Care trebuie să fie atitudinea creștinilor față de închisori?

Nu găsim nicăieri în Biblie ca această practică să fie condamnată direct. Pe de altă parte, Biblia ne învață să fim supuși autorităților, fiindcă ele vin de la Dumnezeu.

Oricine să fie supus stăpînirilor celor mai înalte; căci nu este stăpînire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpînirile cari sînt, au fost rînduite de Dumnezeu.  De aceea, cine se împotriveşte stăpînirii, se împotriveşte rînduielii puse de Dumnezeu; şi cei ce se împotrivesc, îşi vor lua osînda. (Romani 13:1-2)

Și închisorile sunt parte a sistemului social în care trăim. Este adevărat că închisorile nu au făcut pe nimeni mai bun, poate dimpotrivă, pe unii i-a facut și mai răi. Poate din acest motiv Dumnezeu nu a dat porunci cu privire la aplicarea pedepsei prin privațiune de libertate.