Chiar dacă pare de mirare, mulţi oameni postesc pentru a le arăta altora că sunt religioşi, că respectă tradiţiile, etc. Din vechime s-a răspândit o părere greşită conform căreia se crede că oamenii care postesc sunt mai spirituali decât cei ce nu postesc. Astfel, unii care au o religie pe dinafară ajung să postească doar pentru a se arăta altora cât de religioşi sunt ei. Domnul Isus Hristos a spus în predica de pe munte:
Când postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorâtă, ca făţarnicii, care îşi sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. Ci tu, când posteşti, ungeţ-ţi capul, şi spală-ţi faţa, ca să te arăţi că posteşti nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. (Evanghelia după Matei 6:16-18 )
Respecţi postul? Când ai postit ultima dată? Care este motivul postului tău? De ce posteşti?