Te-am căutat printre stele și luceferi. Te-am căutat în adîncul mării și-n înaltul cerului. Te-am căutat cu disperare, alergînd și întrebînd cînd pe unii, cînd pe alții. Am mers și la florile de pe cîmp, și la păsările cerului. Toți, toți m-au privit nedumeriți.
Atunci istovită de puteri, m-am oprit cîteva clipe la umbra unui copac.Mi-am dat seama că de fapt ai fost întotdeauna alături de mine. M-ai ridicat cînd am fost zdrobită și aruncată în noroi, mi-ai șters lacrima de pe obrÎ cînd alții nici nu se încumetau să mă privească.
Atunci, înnebunită de atîta bucurie, am încercat să-ți dau o formă. Am privit spre curcubeu încercînd să aleg culorile potrivite. M-am uitat spre soare încercînd să culeg lumina,m-am uitat la rouă, încercînd să culeg prospețimea și răcoarea dimineții.
O! Dar cum oare mîinile mele neputiincioase ar putea creea ceva divin?
Disperată de atîta lucru în zadar, am înțeles că ești prea frumos și prea măreț pentru a fi modelat. Atunci mi-am zis:?Cu siguranță Îi voi găsi un nume!? Am început să caut un nume care i s-ar potrivi. Am ascultat susurul de izvor crezînd că poate acesta îmi va șopti ceva frumos. Am ascultat cîntarea priveghetoarei crezînd că poate aceasta mă va ajuta, dar în zadar! Îi tot așa în alergarea mea prin lume, privii întîmplător în zare. Pe un deal stătea o cruce părăsită și pe ea cu litere de sînge era scris numele Tău, un nume atît de frumos, atît de melodios!
Am îngenunchiat, am cuprins crucea și am plîns amarnic. Am plîns pentru că eram prea obosită de atîta alergare, prea istovită de atătea lovituri cu pietre. Am plîns pentru că nu-ți puteam oferi nimic mai mult decît lacrimile mele.
O! Doamne cum ai putut să mă iubești atît de mult?!
Îngenunchez umilă în fața ta și-ți șoptesc cu sfială?Îți mulțumesc! Îți mulțumesc!?