Impresiile mele după lecturarea romanului ”Pădurea Spînzuraților”

Acum la literatura română am avut de citit o carte care mi-a răscolit sentimentele, este vorba despre romanul ”Pădurea Spînzuraților” de Liviu Rebreanu. Măcar că titlul pare a fi unul respingător, conținutul cărții, însă, este unul de nota 10.

Protagonistul romanului este un locotenent român, dar luptând din partea Austro-Ungariei în timpul Primului Război Mondial. Pe tot parcursul romanului, el, fiind locotenent, nu își permitea să execute dezertorii din acea perioadă, însă a fost un caz care l-a făcut să se simtă vinovat toată viața pentru moartea dezertorului Svoboda. Într-un moment protagonistul recunoaște că L-a pierdut pe Dumnezeu, însă după mai multe situații complicate protagonistul Îl găsește pe Dumnezeu din nou. O viață întreagă el a fost pîndit de cuvintele tatălui său: ”Să năzuiești mereu a dobîndi stima oamenilor și mai ales a ta însuți. De aceea, sufletul tău să fie întotdeauna la fel cu gîndul, gîndul cu vorba și vorba cu fapta, căci numai astfel vei obține un echilibru statornic între lumea ta și lumea dinafară!”. Viața a trăit-o după acest motto, făcînd ca totul să corespundă vorbelor spuse de el, iar toate acestea au fost prezentate prin faptele lui. Fiind român de naționalitate, dar luptînd de partea Austro-Ungariei, el decide să dezerteze și astfel este prins și executat. 

Chiar dacă are un sfîrșit tragic, romanul ”Pădurea Spînzuraților” a rămas pentru mine un exemplu de patriotism remarcabil, pe care nu l-am întâlnit în nici un alt roman sau alte opere epice. Dragostea de oameni și de Dumnezeu care persistă în viața acestui om a rămas un exemplu frumos pentru mine, deoarece el a ales moartea sa, dar nu a altor oameni.

Vă recomand să citiți această carte.