Implicarea slujitorilor în afaceri. ACTUAL

Recent, la Chișinău, a avut loc o conferință internațională pentru creștini cu genericul “Principii pentru o viață împlinită în afaceri și societate”, găzduită de Universitatea teologică Divitia Gratiae. Tinerii au fost învățați cum să-și creeze și să-și dezvolte o afacere în cadrul programului de susținere și dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de holding-ul elvețian Swiss Create. O altă conferință profesională de business pentru creștini s-a desfășurat sâmbăta trecută la Chișinău, fiind organizată de Școala „Fără Pereți”.

Ce scop urmăresc organizatorii unor astfel de evenimente și cât de importante sunt seminarele de afaceri pentru tinerii creștini? Poate un creștin să-și dezvolte o afacere profitabilă în contextul țării noastre, adică fără a plăti mită, fără a se eschiva de la plata taxelor cerute de stat, fără contabilitate dublă și salarii în plic? Poate un pastor sau lider de biserică să-și dezvolte în paralel o afacere? La aceste întrebări au răspuns invitații emisiunii Actual – Igor Prisac, director al Institutului de Dezvoltare a Afacerilor al Universității Divitia Gratiae și decan al Facultății de Management și Limbi Străine, Alexandr Belev, directorul Școlii „Fără Pereți”, Grigore Vieru, vice-președintele organizației pentru lideri și antreprenori, JCI Moldova și Vasile Filat, pastor al bisericii „Buna Vestire” din Chișinău.