Gândirea postmodernistă

Întrebare:

Aș vrea să aflu mai multă informație cu privire la gândirea postmodernă, a felului în care azi oamenii privesc și percep lucrurile… Mulțumesc mult!

Articol scris de Tika Filat

“În trecere ar trebui să menționăm acest semn curios al epocii noastre: unicul absolut permis este insistența absolută că nu există nici un absolut”. Francis Schaeffer

Postmodernismul este un subiect complex, care nu are o definiție absolută și universal acceptată. De fapt, postmodernismul neagă orice absolut și universal. Deci, în cazul dat, lipsa definiției va servi drept definiție. Sună contradictoriu? Da! De fapt postmodernismul redus la esență este autodistructiv și contradictoriu. Postmodernismul susține că orice ideologie este “o construcție socială arbitrară”. Deci, dacă postmoderniștii au dreptate, atunci ei nu pot fi acceptați altfel decât “o construcție socială arbitrară”, iar dacă postmodernismul va avea pretenția unei viziuni asupra lumii obective și adevărate, atunci tezele lui se dovedesc false fiind nevoit să recunoasca măcar un adevăr obiectiv (tezele sale).

Sigur, încercarea de a defini gândirea postmodernistă ne va lua mult timp și efort, de aceea cred că va fi mai simplu și mai eficient dacă vom descrie Postmodernismul așa cum apare el ”coborât în stradă”. Deoarece Postmodernismul nu s-a limitat a fi doar  un curent artistic (așa cum îl definește DEX-ul) și a devenit o viziune asupra lumii (metanarrativ), el poate fi urmărit în viața de zi cu zi.

Deci, dacă trăiți în secolul XXI, dacă ați absolvit o instituție oarecare de învățământ și dacă s-a întâmplat să gustați din roadele mass-mediei, atunci cu siguranță ați auzit următoarele fraze:

1. “totul este relativ”
2. “trebuie să fim toleranți”

Acesta este postmodernismul “coborât în stradă”. Prima frază este însăși doctrina acestei filosofii, iar a doua este consecința inevitabilă a acesteia.

Acum să le analizăm pe fiecare în parte:

1. “Totul este relativ”. Această idee pornește de la următoare teză postmodernistă: Adevărul este limitat, aproximativ și în continuă evoluție. Efectiv nu există nici Adevăr absolut, nici bine absolut. Și pentru că nu există bine absolut și adevăr absolut, atunci nu putem măsura cât de adevărat sau cât de drept este cutare sau cutare afirmație, acțiune, concept ș.a.m.d. Și pentru că nu putem măsura, nu putem ști ce este mai drept și mai adevărat. Iar pentru că nimeni nu este mai drept și mai adevărat (fiecare construindu-și propria realitate, realitatea obiectivă fiind imposibil de cunoscut) atunci toți pot avea aceeași pretenție de adevăr și dreptate! Aceasta ne duce la următoarea frază “postmodernistă”: “Trebuie să fim toleranți!”
2. Deci, dacă nu avem Adevăr absolut nu avem morală absolută și, respectiv, nu putem măsura nivelul de morală și de adevăr al unei societati, individ etc.! Pentru că, potrivit postmodernismului, adevărul se face, nu se descoperă. Fiecare își face “adevărul” său și fiecare dintre aceste “adevăruri” trebuie acceptat și nu doar acceptate, dar acceptate ca având aceeași valoare. Ierarhia “adevărurilor” se face în raport cu adevîrul absolut, nu există adevăr absolut, nu există nici ierarhie și … musulmanii, ateii, creștinii, homosexualii, canibalii și oricare alții au aceeași valoare de adevăr (adicî nimeni nu deține adevărul absolut și fiecare și-a construit propriul adevăr). În consecință, “trebuie sa fim toleranți”.

Teza majoră a postmodernismului presupune negarea adevărului obiectiv, deci nu trebuie să mergem până la periferiile acestei filosofii pentru a înțelege că nu poate fi compatibilă cu viziunea teistă asupra lumii. Proverbe 16: 11 spune: “Cântarul și cumpăna dreaptă vin de la Domnul; toate greutățile sunt lucrarea Lui.” Așadar, există un cântar și o cumpănă dreaptă și acestea nu vin de la un om sau de la o cultură , ci vin de la Domnul, fiind absolute și constante!

Dacă doriți să cunoașteți mai multe aspecte ale Postmodernismului, și anume o viziune Teistă asupra acestuia, vă recomand următoarele cărți:

1. Norman Geisler “Apologetica creștină”
2. Francis Schaeffer “How Should We Then Live”
3. Josh McDowell “The New Evidence That Demands a Verdict”