Interviu cu Galina Coadă – un medic trimis de Dumnezeu printre noi

În luna iunie în fiecare an este sărbătorită Ziua lucrătorului medical și a farmacistului iar cu această ocazie am ținut să discutăm cu o persoană deosebită care activează în acest domeniu și anume Galina Coadă. Doamna Galina Coadă este medic specialist în Medicină Internă cu o experiență de 17 ani care activează în prezent la Centrul Medical Creștin Emanuel din Chișinău. Pacienții au doar cuvinte de apreciere și mulțumire la adresa dumneaei și o privesc ca pe un profesionist cu o vocație deosebită, dedicată în relația cu oamenii, foarte implicată în procesul actului medical. Face parte din acei medici care, la nevoie, ar veni și la ceas târziu de noapte ca să ofere ajutor. Atitudinea cu care își tratează pacienții este caracterizată de dragoste, bunătate, multă răbdare și dedicare. Este un medic minunat trimis de Dumnezeu printre noi ca să trateze apelând mereu la înțelepciunea Sa!

Moldova Creștină: Când ați înțeles că vreți să deveniți medic și ce anume v-a determinat să alegeți medicina ca și profesie?

Galinda Coadă: La vârsta de 15 ani, în timpul unei discuții cu părinții mei, vizavi de ce vreau să fac în viață, am răspuns, că vreau să ajut oamenii. De aceea am ales să merg la medicină. Primul pas în această direcție a fost Colegiul de Medicină, unde a început totul. Apoi a urmat facultatea, studiile de rezidențiat și slujirea.

Moldova Creștină: Știm că sistemul medical din țara noastră se confruntă cu multe greutăți și neajunsuri. Dar care sunt provocările unui medic creștin în Republica Moldova?

Galinda Coadă: Da, cu adevărat e complicat. Nu e deloc simplu să faci față provocărilor. Cu atât mai mult, că responsabilitățile în domeniul medicinei sunt imense, iar salariile lasă de dorit. De aceea și zic mereu că e o viață de slujire.

Moldova Creștină: Cum trece un medic prin durerea și suferința aproapelui? Cu atât mai mult, cum depășește un medic creștin stările de durere emoțională provocate de boala și neputința pe care o vede zilnic?

Galinda Coadă: Durerea e cunoscută tuturor, și fiecare o experimentează în conformitate cu trăirile sale. Orice suferință o trăiesc alături de pacienții mei ca mai apoi să ne putem bucura de rezultate. Pentru unii, de rezultate pozitive la tratament, pentru alții, cu regret, doar de stabilirea diagnosticului. Situația e cu atât mai apăsătoare când stabilesc diagnosticul unei boli incurabile cum este cancerul. Am învățat să fac tot ce pot mai bine din partea mea, în rest – în toate e voia Domnului. Durerea emoțională am învățat să o depășesc prin a mă încrede în Domnul Isus. Iar la acest capitol m-a ajutat mult studiul ”Eliberarea de frică”. Pentru că, ori de cîte ori lucrurile nu merg așa cum ne dorim noi, spre însănătoșire, există riscul de a falimenta în plan emoțional și de a-ți asuma vina că nu ai tratat pacientul. Dar când citești atent Cuvântul Domnului, înțelegi că Dumnezeu este Suveran. Tot acest adevăr mă ajută să mă țin ancorată în promisiunile Domnului.

Moldova Creștină: Care sunt lucrurile care vă motivează să continuați în acest domeniu deloc ușor?

Galinda Coadă: Mult timp în urmă am înțeles un lucru: fiecare om este o creatura unică a lui Dumnezeu. Și când cineva apelează la mine pentru o consultație sau ajutor, mă gândesc că Domnul m-a ales pe mine să fiu o binecuvântare pentru această persoană. De aceea, consider un privilegiu faptul că pot sluji acestor persoane indiferent de cine sunt ele.

Moldova Creștină: Care este locul lui Dumnezeu în spital? Cum vedeți intervenția și lucrarea Lui aici?

Galinda Coadă: Sunt fericită și privilegiată să-mi fac slujirea într-o clinică creștină, a cărei nume este ”Emanuel” ceea ce înseamnă “Dumnezeu este cu noi”. Așa că în clinica noastră Dumnezeu este pe primul plan, apoi vin toate celelalte. Sunt plină de bucurie, când îmi reușește să conving pacientul ca prima recomandare pe listă să fie Isus, pacea Lui care întrece orice pricepere.

Moldova Creștină: Să vorbim puțin și despre problemele etice în medicină precum avortul sau fertilizarea in vitro. Cum poate un medic să influențeze și să ajute oamenii să nu recurgă la aceste decizii?

Galinda Coadă: Doar cunoscând bine ce scrie Biblia despre aceste lucruri, poți aduce argumente în favoarea unei decizii corecte, de a nu recurge la aceste practici care sunt în contradicție cu Sfânta Scriptură. Când oamenii, în calitate de pacienți, ajung să cunoască Adevărul, atunci și deciziile lor se pot schimba. Mulți recurg la aceste practici, pentru că nu cunosc riscurile, consecințele.

Moldova Creștină: Ne puteți povesti despre un caz care v-a marcat cel mai mult în practica dumneavoastră?

Galinda Coadă: Cazuri interesante zilnic sunt multe. Dar, în urmă cu câțiva ani, am avut la primire o tânără de 30 ani care se adresase în legătură cu o boală autoimună și problema că după 8 ani de căsnicie nu puteau avea copii. Aveau făcute deja 2 încercări de fertilizare in vitro, dar, fără succes (o încercare în Mold ova, alta în Ucraina). Atunci am avut o discuție mai lungă despre Cine este Cel ce binecuvântează cu copii și i-am motivat să încredințeze acest lucru în mâna Domnului. Peste 2 luni pacienta a venit la o altă consultație, având o reținere de numai 7 zile. Am alergat împreună la ultrasonografie și am constatat împreună o sarcină naturală. Nu le venea să creadă nici medicilor de la Kiev, care o așteptau să revină, nici medicilor din Moldova. Acum au 2 copii cu ajutorul Domnului.

Moldova Creștină: Ce sfaturi le-ați da studenților la medicină, tinerilor medici sau celor care abia se gândesc să aleagă această profesie?

Galinda Coadă: Nu e un domeniu ușor. Presupune dedicare, jertfire de sine, limitări în multe privințe. Dar cel mai frumos și mai nobil e să știi că poți fi o binecuvântare pentru mulți oameni, poți aduce o speranță acolo unde ea nu se mai vede și că acești oameni vin singuri la tine, te ascultă atent iar aceasta poate avea un impact major în a le îndrepta inimile spre Hristos.

Moldova Creștină: Vă mulțumim! Domnul să vă binecuvânteze în continuare!

Ludmila Grigoriu