Cine erau fraţii lui Isus despre care relatează capitolul 1 din cartea Faptele Apostolilor?

Întrebare:

În cartea Faptele Apostolilor 1:13,14,15 vedem clar ca prin cuvântul “ frați “ nu se are in vedere frați din  familie, ci frați in sens de ucenici , simpli oameni sau veri sau altfel de rude. Pentru ca daca citim întregul capitol vedem ca cei 11 apostoli , Maria , femeile si frații lui erau 120. Deci , erau aproximativ 108 barbari si femei  pe lângă cei enumeraţi. Daca ca e sa zicem ca Maria ar mai fi avut si alți copii cu Iosif ,sau Iosif avea copii din alta căsătorie, atunci maxim ar fi putut sa fie 18 copii,  dar si acest număr este imposibil sau greu de crezut.  Înseamnă ca erau  90 femei ? Nu cred. Şi cred ca nimeni n-ar crede. In plus se vorbește ca erau femei … si frați ai lui Isus. Nu se spune ca erau surorile aici. Interpretând acest capitol, tind sa cred ca prin termenul frați se are in vedere ucenici sau apropiați dar nu frați in sensul conceput de noi la etapa actuala!

Este adevărat că Evreii foloseau expresia de adresare “fraţilor” care se foloseşte şi acum foarte mult în Orient. Dar, în acest text cuvântul fraţi este folosit şi cu privire la fraţii de trup ai Domnului Isus şi cu privire la fraţii de credinţă ai lui Petru. Orice cuvânt îşi ia înţelesul din contextul în care este folosit. Iată un exemplu de folosire a cuvântului “aluat” în acelaşi text, dar cu sensuri diferite. Când i-a mustrat pe creştinii din Corint pentru faptul că îl tolerau pe cel ce trăia în incest cu mama lui vitregă, Apostolul Pavel scrie:

Nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala? Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştile nostru, a fost jertfit. Să prăznuim, dar, praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului. V-am scris în epistola mea să n-aveţi nicio legătură cu curvarii. (1 Corinteni 5:6-9)

În acest sens, cuvântul “aluat” este folosit în trei sensuri:

  1. aluat obişnuit care dospeşte toată plămădeala
  2. aluat care nu trebuia să fie în plămădeala din care se făceau azimile la Paşte
  3. aluat de răutate şi viclenie (mai este numit şi aluat vechi) – în mod figurativ indică la păcatul şi păcătosul care săvârşise acea faptă nelegiuită pentru care trebuia să fie exclus din Biserică

Acum, să privim textul din Faptele Apostolilor 1:12-16:

Atunci ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului. Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul şi Iuda, fiul lui Iacov. Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui. În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraţilor – numărul celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci – şi a zis: „Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe Isus. (Faptele apostolilor 1:12-16)

În versetul 14 contextul arată că sunt menţionaţi fraţii de trup ai Domnului Isus pentru că urmează imediat după ce este menţionată mama Mântuitorului:

Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui. (Faptele apostolilor 1:14)

Să atragem atenţie că la începutul versetului se spune că “toţi aceştia”, adică toţi cei care erau înăuntru şi doar la sfârşitul versetului se face referinţă la fraţii lui Isus ca şi la unii care făceau parte din mulţimea pe care o alcătuiau “toţi aceştia” şi care tot erau fraţi, dar erau fraţi de credinţă. “Fraţii Lui” sunt menţionaţi aparte de toată această mulţime la care apoi Petru se adresează “fraţi” pentru că toţi erau fraţi de credinţă.

Despre aceşti fraţi de trup ai Domnului Isus evanghelistul Matei ne face o relatare mai detaliată şi scrie:

A venit în patria Sa şi a început să înveţe pe oameni în sinagogă; aşa că cei ce-L auzeau se mirau şi ziceau: „De unde are El înţelepciunea şi minunile acestea? Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui? Şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda, nu sunt ei fraţii Lui? Şi surorile Lui nu sunt toate printre noi? Atunci de unde are El toate lucrurile acestea?” Şi găseau astfel în El o pricină de poticnire. Dar Isus le-a zis: „Nicăieri nu este preţuit un proroc mai puţin decât în patria şi în casa lui.” (Matei 13:54-57)

Textul acesta arată că:

  • Oamenii se mirau de înţelepciunea Lui şi de minunile pe care le făceau dar în acelaşi timp vedeau în El un om obişnuit care era fiul tâmplarului şi care avea mamă, fraţi şi surori
  • Sunt menţionate numele fraţilor de trup ai Domnului Isus şi anume: Iacov, Iosif, Simon şi Iuda
  • Domnul Isus avea şi surori de trup a căror număr şi nume nu sunt menţionate aici

Ca să îndreptăţească învăţătura conform căreia fecioara Maria ar fi rămas pururi fecioară, unii oameni au forţat interpretarea textului biblic afirmând că aici se au în vedere verii lui Isus şi nu fraţii, sau că ar fi fost copiii din altă căsătorie a lui Iosif despre care Scripturile nu relatează nicăieri. Să urmăm pilda Apostolului Pavel care a scris:

Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi; ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos. (2 Corinteni 2:17)

Şi a mai spus încă:

Ca unii care am lepădat meşteşugirile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu. Şi, dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus. (2 Corinteni 4:2-5)

Să nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, ci prin arătarea adevărului să ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui  Dumnezeu.

Articole recomandate: