Un fost homosexual mulțumește că a fost intimidat cu Evanghelia

Aseară am privit la noutăți despre o nouă minciună și manipulare obraznică a membrilor organizației Gender-Doc-M. Azi dimineață am primit de la Alianța Familiilor din România mesajul care urmează și cu permisiunea autorilor îl public. 

Ocazional la AFR primim, în confidență, corespondența din partea unor tineri români din România sau Moldova, unii dintre ei plecați în țările Scandinave, Marea Britanie sau Olanda, în care ne comunică lucruri diverse legate de viața lor, printre care și unele intime. Ne scriu pentru că au nevoie de ajutor. Le mulțumim pentru încrederea pe care o au în noi și în dorința sinceră pe care o avem să-i ajutăm în măsura în care putem. Îi încurajăm să continue să ne scrie. Una din problemele cu care unii dintre ei se confruntă e atracția către persoane de aceleași sex. Citim cu atenție și îngrijorare mesajele sincere ale acestor tineri care doresc să scape de această anomalie.

Unii ne scriu că au biruit, alții că au falimentat, dar că nu se lasă. Mesajele lor ne provoacă la o și mai multă seriozitate pentru valori și soarta tinerei generații. Majoritatea acestor tineri sunt duși în eroare de propaganda la care sunt expuși în media ori în cercurile de prieteni pe care le au. Unii sunt împinși de curiozitate și apoi regretă.

Istoria acestor tineri nu este unică. Este un fenomen raspândit în societățile occidentale, și începe să fie simțit chiar și în biserici. Creștinii americani au lansat cu câteva decade în urma conferințe și cursuri speciale pentru tinerii care doresc să-și elimine simțămintele pentru persoane de același sex. Astfel de tineri trăiesc și în România și în comunitățile române din străinătate. Poate unii dintre ei ne sunt vecini, copii, locuiesc în același bloc cu noi, pe aceeași stradă, ori stăm lângă ei în biserică Duminica. Îndrăznim să spunem că poate unii dintre ei sunt chiar preoți ori pastori. Toți suntem ținta ispitelor și a lucrării celui rău. Avem însă datoria să ne preocupe situația unor astfel de tineri. Să îi ajutăm să iasă și să scape. Ostracizarea lor nu este o soluție și nici nu trebuie luați în râs ori batjocoriți. Dar nici aprobarea modului lor de viață nu e. Trebuie ajutați să iasă din capcana în care au căzut. Asta cere efort, răbdare și  perseverență.

Privind acest subiect am dat peste mărturia alăturată a unui pastor din Texas. Familia lui însa nu l-a abandonat, nici soția nu a divorțat de el. Dimpotrivă, toți s-au strâns în jurul lui și l-au sprijinit ani de zile să își revină la identitatea dată lui de Dumnezeu. Astăzi e soț și tată fericit. Motivul, spune el, este ca atunci când trăia în păcat, cei din jurul lui nu l-au aplaudat ci l-au “ofensat cu Evanghelia.” Astăzi mulțumește tuturor pentru că a fost “ofensat.”

Mărturia lui a fost tradusă și prelucrată de Bogdan Mateciuc, Director Executiv AFR. A fost publicată pe 29 august în publicația americană Baptist Press cu titlul “Thanks for offending me with the Gospel.” În engleza poate fi citit aici: http://www.bpnews.net/BPFirstPerson.asp?ID=36014

Mulţumesc că m-aţi intimidat cu Evanghelia

Traducere şi adaptare de Bogdan Mateciuc după Mike Goeke

Problema

În calitate de persoană implicată în misionarismul creştin, am observat o anumită tendinţă în creştere în ultimii ani. Se pare că noi, ca creştini, individual, şi ca Biserică, colectiv, suntem foarte preocupaţi să ne diminuăm exprimarea exterioară a credinţei noastre, de teamă să nu îi incomodăm pe alţii. Uneori, cei ce vorbesc în sprijinul credinţei îşi diluează cumva credinţa şi mesajul pentru a fi siguri că nimeni nu se simte ofensat. Oamenii ignoră unele comportamente greşite ale prietenilor lor ca să nu îi jignească. Se caută acele relaţii şi medii sociale în care se evită posibilele situaţii conflictuale, pentru ca nimeni să nu se simtă incomod.

În ultima vreme m-am întâlnit cu situaţii in care conflictul de idei părea iminent, dar nici una dintre părţi nu a vrut să facă pasul de deschidere. Asta m-a făcut să mă gândesc la credinţa mea. În ce măsură cred în Hristos? Dacă cred, de ce îmi este teamă să le vorbesc deschis altora despre credinţa în El? Dacă îmi pasă de aproapele meu, nu ar trebui să risc incomodarea lor atunci când e vorba de mântuirea lor?

Eram „Ofensat”

Adevărul e că Evanghelia lui Hristos şi Adevărul lui Dumnezeu sunt prin natura lor intimidante. Sunt asemenea unei săbii care desparte, aduce la suprafaţă şi pătrunde până în cele mai ascunse locuri. Ne conduce la Dumnezeu, la adevăr, la vindecare, la împlinire şi la libertate. Gândindu-mă la asta, mi-am amintit de o perioadă din viaţa mea în care mă simţeam foarte ofensat de prietenii şi familia mea. Îmi părăsisem soţia pentru a-mi construi o viaţă definită de atracţia mea faţă de acelaşi sex. Voiam ca prietenii şi familia să accepte ce fac, să mă încurajeze şi să nu pună la îndoială comportamentele mele. M-am simţit incomodat de creştinismul lor şi, pentru o vreme, m-am îndepărtat de cei ce mă iubeau şi de Biserică.

Astăzi însă, după 13 ani, aş vrea să le mulţumesc din inimă soţiei mele, părinţilor şi familiei, precum şi prietenilor cărora le-a păsat de mine suficient de mult ca să mă ofenseze. Mă cutremur când mă gândesc la implicaţiile din viaţa mea dacă cei din jurul meu ar fi acceptat minciuna că a iubi pe cineva înseamnă a-l încuraja în păcatele lui. Atunci când mi-am părăsit soţia, ea mi-a spus direct că ştie că Dumnezeu mă poate scăpa din căderea aceea şi că nu va intenta divorţ. Şi-a apărat interesele dar în acelaşi timp a continuat să mă iubească şi să mă ajute să-mi revin.

Părinţii mei (şi alţi membri ai familiei) mi-au spus că ce fac eu e greşit. Au cumpărat cărţi şi alte materiale şi au încercat să mă convingă să merg la un psiholog. De asemenea, mă sunau frecvent ca să vadă ce fac, îmi trimiteau bani când aveam nevoie, veneau la ziua mea de naştere şi îmi plăteau avionul ca să vin acasă de sărbători. Veneau cu avionul în oraşul meu şi mă invitau la cină ca să poată sta de vorbă cu mine şi să mă convingă să abandonez drumul pe care apucasem. De asemenea, îmi trimiteau cărţi poştale şi scrisori de dragoste şi confirmare a prieteniei noastre.

M-am simţit incomodat de fiecare dintre ei. Fiecare m-a enervat. Erau pentru mine nişte bigoţi, încuiaţi, ignoranţi şi plini de ură. Dacă chiar m-ar fi iubit, le-am spus eu, ar fi trebuit să mă accepte şi să mă susţină în stilul de viaţă pe care mi-l alesesem. Le-am ignorat telefoanele şi i-am privit cu scepticism. Am făcut tot ce am putut ca să rup legăturile cu cei ce mă ofensau. Ei însă nu au renunţat. Nu mi-am cântat în strună, dar nici nu au renunţat la mine.

O Viață Nouă

La un moment dat am luat o carte de la tatăl meu. Nu am vrut-o – o consideram „propagandă extremistă de dreapta” – dar am luat-o ca să-l fac să tacă. Eram decis să trag o linie şi să rup orice legătură cu soţia mea, cu familia şi cu prietenii. Însă Dumnezeu nu dormea. Cartea de la tatăl meu nu mă condamna, dar îmi arăta că iubirea sentimentală şi siropoasă a lui Dumnezeu, pe care mi-o însuşisem eu ca credinţă, era o minciună. Îmi arăta dragostea puternică a unui Mântuitor înviat şi mă invita să răspund acelei iubiri. Oamenii ofensatori din viaţa mea erau acolo, cu dragoste şi răbdare ca întotdeauna, fără a-mi arunca în faţă păcatele mele, ci aşteptând să păşească împreună cu mine pe drumul de eliberare.

Astăzi căsnicia mea este refăcută şi consolidată. Am trei copii minunaţi şi îmi conduc viaţa după Cuvântul lui Dumnezeu. Relaţiile mele de familie s-au vindecat şi sunt mai apropiat acum de prietenii mei decât am fost vreodată. Atunci când îi ascult pe cei ce se frământă cum să nu îi intimideze pe alţii cu mesajul lor, când îi văd cum îşi schimbă întregul sistem de referinţă al credinţei lor pentru a-i face pe alţii să se simtă bine, când îi văd că îngăduie comportamente greşite doar că să evite conflicte, mă întreb unde aş fi fost eu astăzi dacă Stephanie ar fi înaintat divorţ aşa cum voiam eu să facă. Mă întreb unde aş fi fost acum dacă părinţii şi prietenii mei ar fi fost alături de mine când voiam să divorţez de ea, şi dacă m-ar fi susţinut în noua mea identitate. Mă întreb unde aş fi fost dacă creştinii din jurul meu ar fi fost „amabili” cu mine şi m-ar fi bătut aprobator pe umăr. Mă cutremur la gândul acesta. Ştiu că i-ar fi durut cumplit să mă piardă, dar m-au iubit suficient de mult ca să-şi asume acest risc.

Vă mulţumesc, prieteni, că m-aţi intimidat, indispus şi ofensat. Atunci, adevărul pe care mi l-aţi înfăţişat era „o mireasmă a morţii” pentru mine (2 Corinteni 2:15), dar astăzi este „o mireasmă a vieţii spre viaţă”.