Sistemul lui Valentin Dikuli pentru persoanele care au suportat operaţia de fuzionare a coloanei vertebrale

Cu trei ani în urmă am suportat o operaţie chirurgicală prin care mi-au fost fuzionate vertebrele L5-L4 ale coloanei vertebrale.

Operație de fuziune a discurilor vertebrale L5-L4

Operaţia a intervenit în urma degenerării discului dintre aceste aceste vertebre, proces despre care am fost anunţat de medici încă la vârsta de 20 de ani. Cu părere de rău, atunci nu mi s-a spus ce aş putea face ca să-mi protejez acest disc şi eu, fiind tânăr, nu am dat prea multă importanţă problemei. Acum, medicul care mi-a făcut operaţia mi-a spus că pe aceeaşi cale a degenerării merge şi discul inferior acestuia, mai ales că acum are de suportat un efort şi un stres mai mare.

Eu am practicat toată viaţa sportul cu plăcere, dar nu am dat prea multă importanţă unei gimnastici speciale prin care să-mi fie întărite aceste discuri. Apropo, poate cineva se gândeşte că din pricina sportului mi-am făcut trauma? Eu nu cred aşa. Am avut o predispunere ereditară dar boală mi-a fost agravată şi din pricina statului îndelungat în poziţie aşezată în timpul studiilor mele, fără pauzele şi gimnastica necesare pentru spate.

Acum, sunt dispus să fac tot ce pot pentru a evita o altă operaţie în viitor şi pentru a-mi păstra condiţia coloanei vertebrale. De aceea, sunt într-o continue cercetare şi vreau să cunosc tot ce am să întreprind în această privinţă. Am căutat pe Internet informaţii cu privire la problema care mă interesează, dar nu am găsit prea multe. De aceea, am hotărât că va fi benefic şi pentru alţi oameni cu probleme similare de sănătate dacă voi împărtăşi lucrurile pe care le voi descoperi prin studii sau experienţă şi astfel să beneficieze şi alţii care suferă de probleme ale discurilor intervertebrale.

În articolul de azi vreau să recomand cartea academicianului Valentin Dikuli “3 cele mai bune sisteme de depăşire a durerii de spate” pe care am citit-o recent. Autorul a avut o traumă gravă la spate când avea vârsta de 16 ani şi aceasta l-a făcut invalid în cărucior pentru 5 ani. Dar pentru că a depus mult efort să se vindece de boala sa şi pentru că Dumnezeu a avut milă de el, după 5 ani s-a sculat pe picioare, a reluat antrenamentele şi a ajuns să lucreze din nou la circ atingând recorduri mondiale. A luat în spate un cal de 600 kg şi chiar a făcut podişorul luptătorilor ţinând o greutate de 1000 kg. Vă propun mai jos o înregistrare video în care Valentin Dikuli ridică 450 kg la vârsta de 62 de ani.

Autorul face o explicare simplă a cauzelor care duc la boli ale coloanei vertebrale. Apoi, prezintă un sistem simplu de exerciţii pe care trebuie să-l facă oricine petrece mult timp în faţa computerului. Apropo, cel mai mare efort asupra coloanei vertebrale este impus în timpul când stăm aşezaţi timp îndelungat în poziţie incorectă. În carte este explicată bine şi poziţia corectă. Mai sunt prezentate şi două sisteme de exerciţii pentru cei care au de petrecut la volanul maşinii fiind în trafic, un alt sistem pentru cei care conduc maşina la rute lungi. Cele mai importante trei sisteme de exerciţii sunt pentru cei care deja au probleme de coloană vertebrală şi, cu siguranţă, le vor găsi folositoare. Eu încep de astăzi să practic primul sistem pentru problemele mele de coloană vertebrală şi după o perioadă voi veni cu un alt articol pe site în care voi prezenta rezultatele în speranţa că va fi de folos şi altora această informaţie.

Cu prilejul acesta am lansat pe portal şi categoria “Sfaturi sănătate”.