Studiul profund al Cuvântului lui Dumnezeu transformă vieți și motivează la lucrare. S-a întîmplat și în cazul lui Vlad Lecari, actualul lider de tineret din cadrul Uniunii Bisericilor Creștine Evanghelice Baptiste din Moldova pe Comunitatea de Nord. După ce, în anul 2013 a participat la Festivalul Precept Ministries pentru Moldova, unde a studiat cartea din Biblie Neemia, atât relația lui personală cu Dumnezeu, cât și lucrarea de slujire în care este implicat, au cunoscut o creștere esențială.
“A fost un studiu care mi-a produs o impresie puternică asupra acestei persoane, un slujitor care, în ciuda confortului și slujbei la palat, era interesat de starea materială și spirituală a poporului său. Dragostea față de poporul său l-a motivat la acțiune. Am rămas pasionat de exemplul lui Neemia și această pasiune mi-a înflăcărat patriotismul față de Moldova noastră, unde starea spirituală este slabă. Mulți colegi și prieteni de-ai mei au plecat peste hotare pentru a-și îmbunătăți starea lor materială. Nu vreau să ascund lucrul acesta, dar și mie deseori îmi vin în minte astfel de gînduri, dar exemplul lui Neemia mă motivează să slujesc oamenilor din biserică și împreună cu biserica să ne implicăm în nevoile societății noastre”, a declarat Vlad Lecari pentru Moldova Creștină.
Vlad Lecari este ferm convins că studierea și trăirea Bibliei este cheia succesului în lucrare și că este de datoria fiecărui lucrător în Evanghelie să-și pună timp deoparte pentru această disciplină duhovnicească.
“Convingerea mea este că fiecare creștin trebuie să-și pună timp deoparte pentru a se adînci în studierea Sfintelor Scripturi. Despre Domnul Isus ne-a rămas mărturia la Evanghelia după Matei 7:29 „ El îi învăța ca unul care avea putere, nu cum îi învățau cărturarii lor”. Noi suntem ucenicii lui Isus și din acest motiv este important ca studiind și aplicînd Scriptura în viețile noastre, cuvîntul nostru să aibă putere”, a punctat slujitorul baptist.
El a mai spus că abia așteaptă să participe la Festivalul Precept Ministries din acest an, care va fi dedicat temei familiei.
“În fiecare an aștept cu nerăbdare să particip la Festivalul Precept Ministries pentru Moldova, unde mă întîlnesc cu frații mei dragi, care muncesc ca și mine în ogorul lui Dumnezeu și totodată să acumulez noi cunoștințe din Cuvîntul lui Dumnezeu”, a mărturisit Vlad Lecari.
Festivalul Precept Ministries pentru Moldova 2015 se va desfășura în perioada 27 iulie – 1 august. În acest an participanții la festival vor studia mai multe subiecte din cursul “Căsătorie fără regrete”, cum ar fi: rolul bărbatului, rolul femeii, comunicarea în căsătorie și relațiile intime. De asemenea, vor fi organizate ateliere tematice, la care participanții vor face cunoștință cu lucrările din cadrul Misiunii Precept Ministries Moldova, dar și cu instrumente și stategii eficiente în răspîndirea Evangheliei. Pentru mai multe detalii și înregistrare, contactați la nr. de telefon 069966779 sau la email: info@precept.md.