Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeu

Lumea în care trăim este total nesigură. Cu greu mai poți avea încredere în oameni mari sau în lucruri mari, pentru că am văzut cum un virus invizibil a îngenunchiat o planetă întreagă. Însă aceste vremuri chiar dacă sunt grele pot fi și excepțional de bune. Anume în vremuri ca acestea suntem mai mult chemați să ne punem încrederea în Dumnezeu și să-L lăsăm pe El să lucreze. Timpurile în care trăim ne arată încă o dată cât de mic este omul și cât de limitat poate fi. Biblia ne spune să nu ne încredem în cei mari, pentru că în ei nu este ajutor. Probabil mulți dintre noi și-au pus încrederea în diferite etape ale vieții în oameni mari pentru a fi ajutați. Evident, noi ca și oameni nu putem trăi unii fără alții, dar atunci când îți pui încrederea mai mult în oameni decât în Dumnezeu, ajungi nefericit și vei fi înconjurat de nesiguranță și frică.

De aceea se merită să ne punem încrederea în Dumnezeu, pentru că doar El ce spune face și nu își întoarce nici o promisiune înapoi. Credincioșia Lui ține în veci. M-am convins de multe ori că cei care își pun încrederea în Domnul au o mare nădejde și starea lor nu le este determinată de circumstanțele vieții. Pentru că ei își pun încrederea deplină într-un Dumnezeu care poate îndrepta spatele încovoiat de griji și nevoi. Biblia mai spune că ocrotirea noastră vine de la El și că El ne sprijinește în astfel de vremuri. Chiar dacă de multe ori pentru un moment nu înțelegem, dar trebuie să fim convinși că Domnul nostru știe Cel mai bine cum să procedeze pentru binele nostru.

Vom fi fericiți atunci când ascultăm și când ne temem de Dumnezeu. Cea mai bună dovadă că un om se teme de Domnul este faptul că umblă în căile Lui. Cine Îl respectă pe Dumnezeu Îl va asculta cu bucurie. Caracterul, integritatea, echilibrul, discernământul și autocontrolul conduc la fericire. Felul în care un om se va raporta la Dumnezeu în viața personală hotărăște cât de fericit va fi în viața umană. Iar vremurile pe care le trăim sunt un test deosebit pentru noi. Așa cum am spus relația noastră cu Dumnezeu nici într-un caz nu trebuie să depindă de valurile vieții. Dacă știi și crezi cu tărie că Dumnezeu e la cârma istoriei, și a vieții tale, atunci vei arunca toate grijile tale la picioarele Lui, și îți vei lăsa soarta ta în mâinile lui Dumnezeu. De aceea fericirea este definită de cunoașterea personală a lui Dumnezeu: ,,ferice de oricine se teme de Domnul și umblă în căile Lui”. Vedeți, să fiu mulțumit, să fiu fericit este o alegere.

Încă un aspect care te face fericit este atunci când te lași certat, adică mustrat de Cuvântul lui Dumnezeu. Nimănui nu îi place să fie mustrat, dar omul înțelept atunci când greșește și când este confruntat își recunoaște păcatul, Biblia îl numește fericit.

Și nu în ultimul rând, vom fi fericiți atunci când nu ne vom duce la sfatul celor răi și nu ne vom așeza pe scaunul celor batjocoritori, dar ne vom găsi plăcerea zilnică în Legea lui Dumnezeu, adică în studierea zilnică a Sfintelor Scripturi și vei cugeta la ea zi și noapte. Această promisiune este atât de valabilă în aceste vremuri tulbure. Când alegi statornicia cu Dumnezeu, și în aceste vremuri vei fi ca un pom sădit lângă un izvor de apă, și frunzele tale nu se vor vesteji. Tot ce vei începe, tot ce vei lucra în această perioadă grea, vei duce la bun sfârșit și vei fi un nume bun pentru oamenii din jurul tău.

Dar, aceste promisiuni, sunt pentru acei care aleg să fie fericiți alături de Dumnezeu din toată inima și fără rezerve. Fii un om care alege azi să fie fericit alături de Dumnezeu. Doar El poate să îți dea o fericire diferită de aceea pe care o oferă lumea.